Szabó Csaba, omul de aur

Szabó Csaba, omul de aur
 
 

 Acum câţiva ani, la unul din evenimentele organizate de Csabi sub egida „Corbilor Albi″ [„Fehér hollók″], am urcat pe scenă ṣi mi-am citit „opera″, adică un text în care am inclus titluri din romanele ṣi nuvelele  scriitorilor maghiari, citite de mine până la acel moment. Țin minte că – privindu-l pe Csabi la sfârṣitul zicerii mele – i-am spus că aṣ putea continua cu precizarea că l-am găsit pe „Omul de aur″ de Mór Jókai în persoana lui.

Viaţa e aspră de multe ori, dar de fiecare dată ne determină cumva să mergem mai departe. Pe 20 mai 2022, la Cluj-Napoca, am participat la comemorarea lui Szabó Csaba, care, prin tot ce a făcut, s-a dovedit a fi un „Om de aur″.

Aurul nu se strică, nu  învecheṣte, nu se degradează. Szabó Csaba, deṣi plecat în lumea eternităţii, are aceleaṣi valenţe. Ne-a lăsat o idee frumoasă, ne-a dat mii de exemple de dârzenie în punerea în practică a idealului său, încât pare că metalul preţios a făcut parte din amalgamul de microorganisme din care rezultă, într-un amestec sublim de materie ṣi de timp, omul.

Valoarea unui om nu dispare odată cu dispariţia sa din rândul celor vii. Rămâne un crez, o idee, o tendinţă de a fi cât mai aproape de un ideal, de a-l atinge. Pentru Szabó Csaba, idealul a fost ca românii ṣi ungurii din România, să se înţeleagă unii cu alţii, să se accepete unii pe alţii, prin cunoaṣterea realizărilor scriitorilor români ṣi maghiari. El a mers mai departe de acest duo bilingv ṣi s-a apropiat de culturile altor etnii care sălăṣuiesc de sute de ani pe teritoriul actualei Românii.

Pentru că toate acestea nu se puteau face mai eficient ṣi printr-un mesaj mai direct decât internetul, a apărut portalul „Corbii Albi″, unde au apărut idei ale contemporanilor care înţeleg ṣi ṣtiu că e momentul să uităm trecutul ṣi să mergem înainte împreună, toate etniile care trăiesc pe teritoriul ţării.

Szabó Csaba a adus în atenţia cititorilor operele scriitorilor din „cealaltă parte″, ṣi a înfiinţat biblioteca româno-maghiară de unde se puteau împrumuta cărţi. Romane, nuvele, poezii scrise de autori români traduse în ungureṣte, romane, nuvele, poezii ale scriitorilor maghiari traduse în româneṣte.

Eu, personal, am intrat în lumea scriitorilor maghiari ṣi mi-am spus părea de fiecare dată în câteva rânduri pe care – pentru că nu-mi vine inspiraţia unui termen mai adecvat pentru  străduinţele  mele – o să le numesc recenzii.  Da, de fiecare dată m-am bucurat că am intrat pe „uṣa″ deschisă larg de Szabó Csaba.

Pe Csabi l-am cunoscut când mi-a dat telefon să mă întrebe dacă îi dau voie să pună pe site-ul „Corbii Albi″ recenzia mea la „Umbrela Sfântului  Petru″ de  Mikszáth Kálmán. Verific acum ṣi văd că a fost publicată pe 24 iulie 2017…

Au trecut cinci ani ṣi câte nu s-au schimbat de-atunci… Acum învăţăm să ducem mai departe ideea lui Csabi ṣi să continuăm ideile măreţe din „Corbii Albi″ fără cel care a pus bazele site-ului, fără cel care a avut iniţiativa bibliotecilor româno-maghiare …  Biblioteci, pentru că sunt răspândite în mai multe oraṣe ale ţării, în Cluj, Sighetu Marmaţiei, Craiova, Constanţa, etc.

Szabó Csaba este „omul de aur″ pentru că l-am văzut parcurgând sute de kilometri cu un rucsac plin de cărţi, donaţii pentru bibliotecile care fac parte din proiect. Este „omul de aur″ pentru că a fost un organizator extraordinar al momentelor „Corbilor Albi″ la Cluj-Napoca, unde se întâlneau cei care au publicat articole sau recenzii pe site, cu cititori iubitori de literatură. Ştia să fie regizorul evenimentelor, scenarist, organizatorul bun la toate, exemplul, motorul ṣi sursa nesecată de energie. Cei care l-am cunoscut suntem cu toţii de acord că nu ṣtim pe altcineva care să fi avut energia lui.

A fost omul lângă care n-aveai timp să te gândeṣti „oare ce să mai spun acum, că prea tăcem stânjenitor de mult timp″! Ştia să treacă de la lumea reală la lumea ficţiunii cu o uṣurinţă uimitoare. Mereu avea replică, mereu avea ceva de spus, mereu cita sau recita din literatura lumii !

Acum, am scris un text din titlurile operelor scriitorilor de limbă maghiară citiţi de mine, care se vrea a fi un omagiu pentru cel care nu poate fi înlocuit.

Mi-e dor de Szabó Csaba ṣi-mi va fi mereu… Mi-e dor pentru că acum, „Cu pasul în liniṣte″ [„A megnyugvas ösvényein″] (de Karácsony Benő),  s-a  alăturat de „Stelele din Eger″ [„Egri csillagok″]  (de Gárdonyi Géza), ca să-ṣi găsească „Tihna″ [„Csendes″] (de Bartis Attila).

Csabi ne-a arătat că „Lumânările ard până la capăt″ [„A gyertyák csonkig égnek″] (de Márai Sándor). Sunt sigur că în lumea în care s-a dus a fost acceptat cu entuziasm de „Barzii din Wales″ [„A walesi bárdok″] (de Arany János) pentru modul cum a ṣtiut să se lupte pentru o idee.

Mai sunt sigur că Csaba a cerut „Îndurare″ [„Kegyelem″] (de Németh László) de la „Marele coordonator″ (de Bajor Andor″) ṣi a primit-o. Poate că acum, sub „Umbrela Sfântului Petru″ [„Szent Péter esernyője″], ca să nu stea „Cu capul în soare″ [„Napos oldal″] (de Karácsony Benő) , citeṣte sau reciteṣte niṣte „Nuvele-minut″ [„ Egyperces novellák″] (de Örkény István). Poate stă acum într-„Un leagăn pe cer″ [în original „Anyám könnyű álmot ígér″ – în traducere „Mama promite somn uṣor″] (de Sütő András) ṣi se uită la noi, mulţumit că nu l-am uitat ṣi că de la comemorarea lui am plecat cu dorinţa de a continua drumul deschis de el.

Dacă l-am putea auzi, precis că ne-ar cere „Lăsaţi cuvintele să vină la mine″ [„Engedjétek hozzám jönni a szavakat″] (de Sütő András).

Eu, la mormântul lui Csabi, am dus acum un buchet de lăcrămioare. Data viitoare, voi duce acolo  unde-i „doar corpul″ (cum scrie pe crucea mormântului lui Gárdonyi Géza, în Eger) un „Trandafir galben″ (de Jókai Mór)!

Până atunci, am să-mi imaginez că Szabó Csaba, neobosit ṣi unic, care toată viaţa a trăit după principiul „Fii bun pană la moarte″ (de Móricz Zsigmond), e plecat puţin, poate în „Turneu la Bolzano″ [„Vendégjáték Bolzanóban″] (de Márai Sándor).

Leave a Reply

Your email address will not be published.