Reminiscențe

Reminiscențe

  

 Sãrbãtorile Pascale. Ce multã nevoie avem de sãrbãtorile sufletului.

Simt cã pacea venitã din interior se rãsfrânge și asupra minții, al intelectului atât de obosit, atât de solicitat în marea vâltoare a vieții, a sarcinilor de îndeplinit.

și dacã altã datã mã înfiora gândul de a nu rãmâne cu nimic (nimic palpabil) dupã ce mã zbat sã rezolv atâtea și atâtea lucruri, acum pot accepta acest lucru vãzând în cozonacul de sãrbãtori magia grãuntelui de grâu transformat în pâinea cea de toate zilele, în ouãle încondeiate frumusețea curcubeului, a luminii lumii rãsfrânte asupra tot ceea ce existã. Noțiunea de nimic primește alte valențe. Întotdeauna existã ceva cu care rãmânem.

Probabil nu un obiect palpabil, accesibil simțurilor noastre elementare, ci unul accesibil mai degrabã gândirii, memoriei, amintirilor.

E zborul fluturelui, închis într-un strop de chihlimbar. E bucuria lucrului bine fãcut, în care am reușit sã pun ș-un strop de suflet.

Gândul mã duce la o dimineațã de primãvarã, cu câțiva ani în urmã. Se apropia 1 Martie și tarabele din centrul Clujului erau pline de mãrțișoare.

La o astfel de tarabã erau și unele mai mari, cu formã deosebitã. Numai bune de a fi atârnate-n grindã. Domnul de la tarabã explica celor interesați obârșia acestora. Vechi obicei. Rãmas de la traci. Ei își fãureau propriile „mãrțișoare” în timpul verii, punând tot sufletul, toatã bucuria vieții în munca lor.

Arșița verii, freamãtul vântului, roua ierbii, zumzetul albinelor… cred cã și ele erau prezente în acele obiecte deosebite, care mai apoi, la venirea zilelor tomnatece din acele timpuri srãvechi erau atârnate-n grinda caselor. Se fãureau și unele mai mici, ce duse-n casã, pe timpul iernii ofereau familiilor momente de bucurie și pace.Toatã dragostea cu care au fost lucrate se rãsfrângea asupra lor chiar și-n zilele aprige de iarnã sau la necaz.

Ascultam istorisirea și învãțãmintele ei erau așa de simple.