Horia Picu: De ce nu existӑ Casa Memorialӑ Hollósy Simon la Sighetu Marmației?
Horia Picu: De ce nu existӑ Casa Memorialӑ Hollósy Simon la Sighetu Marmației?

De ce n-avem încӑ un punct important de atracție turisticӑ, alӑturi de altele vizitate zi de zi de o mulțime de turiști? Alӑturi de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de Muzeul Etnografic al Maramureșului, de Casa Memorialӑ Elie Wiesel, de Casa Memorialӑ Ioan Mihalyi de Apșa, de Muzeul Maramureșului, de Cui, ar mai încӑpea ceva: Casa Memorialӑ Hollósy Simon.

Pictorul Hollósy Simon s-a nӑscut la Sighetu Marmației în 1857. „Hollósy a fost mai important și mai influent în activitatea didacticã de profesor decât a fost ca artist. Creația sa nu a fost prea numeroasã dar ca profesor a influențat pictorii care au activat în tabãra de creație artisticã intitulatã Școala de picturã de la Baia Mare, al cãrui membru fondator a fost împreunã cu pictorii István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy în anul 1896” – ne informeazӑ https://ro.wikipedia.org/wiki/Simon_Hollósy

                 
Hollósy Simon, István Réti, János Thorma și Károly Ferenczy sunt omagiați așa cum se cuvine la Baia Mare. La Pensiunea Pictorilor din capitala județului poți fi cazat într-una din camerele cu numele pictorilor amintiți. Vedeți în articol poze fӑcute de mine în camera dedicatӑ lui Hollósy Simon.  
                         

Revin cu întrebarea de la început: de ce? De ce la alții se poate, iar la noi (la Sighet), nu? Tot ro.wikipedia.org ne spune cӑ Hollósy Simon „a fost un pictor maghiar de origine armeanã.

El este considerat unul dintre cei mai importanți pictori maghiari adepți ai naturalismului și realismului în pictura secolului al XIX-lea din Regatul Ungariei”.   
           
Asta sӑ fie problema? Asta sӑ fie explicația îndârjitei lipse de interes din partea autoritӑților? Ne mai mirӑm cӑ Europa se uitӑ cu un ochi critic, emanând suspiciune, la noi? Niciun om nu-și alege locul unde sau timpul când sӑ se nascӑ. țara în care s-a nӑscut Hollósy se numea Ungaria, acum se numește România. Care-i problema? Evident, problema e doar în mințile unora…


Lumea europeanӑ e plinӑ de muzee ale unor personalitӑți care s-au nӑscut într-o țarӑ care acum e alta, dar respectul bilateral se vede! Noua țarӑ are grijӑ ca muzeul dedicat cuiva care a vorbit altӑ limbӑ sӑ fie bine întreținut, atractiv chiar pentru turiștii interesați de istoria locului.

La Sighet…tӑcere! Dacӑ Hollósy a fost maghiar de origine armeanӑ, ce fac maghiarii pentru a-l pune pe marele pictor în calea obiectivelor turistice pentru care Sighetul trebuie vizitat? Armenii sunt puțini și nu cred cӑ ar putea face ceva, deși, paradoxal, tocmai ei au fӑcut, pânӑ acum, cele mai mari încercӑri.

Trӑim într-o epocӑ multiculturalӑ și multietnicӑ. Sӑ ne jucӑm puțin cu absurdul și sӑ presupunem cӑ locul de naștere al pictorului fondator al școlii de picturӑ de la Baia Mare ar fi vizitat doar de turiștii din Ungaria și din Armenia. Nu s-ar caza și ei, ca tot turistul, la pensiunile sighetene? N-ar mânca și ei în restaurantele Sighetului? Trecând peste supoziția imposibilӑ de mai sus, desigur cӑ turiștii români și strӑini ar vizita bucuroși casa în care s-a nӑscut Hollósy, ar face poze lângӑ statuia artistului, situatӑ pe strada cu aclași nume: Hollósy Simon…

De ce nu se face ce trebuie de fӑcut pentru ca Europa Unitӑ sӑ dea banii necesari pentru construirea Casei Memoriale Hollósy la Sighetu Marmației?


De ce se tace? De ce nu se face nimic? Un proverb latin spune cӑ nefӑcând nimic, oamenii învațӑ sӑ facӑ rӑu. Probabil cӑ latinii, când s-au gândit la asta, s-au referit numai la cei din neamul lor. Au trecut douӑ mii de ani și acum înțelegem cӑ proverbul are o extindere universalӑ.

La fel de universal (și de mare!) e și pericolul care începe cu: nefӑcând nimic…