Voluntariat – bucãtãrese din solidaritate
Voluntariat – bucãtãrese din solidaritate 

Acțiunea Lasã urme! este organizatã pentru a treia oarã de cãtre Asociația Caritas Alba Iulia, cu scopul de a pune tinerii în mișcare și de a-i îndruma pe cãile voluntariatului. În cadrul acesteia, echipe formate din tineri entuziasmați trebuie sã planifice o activitate de voluntariat și sã o ducã la bun sfârșit, fiind evaluați la sfârșit de un juriu. Însã pentru cele șapte voluntare de la Cluj-Napoca, aceastã acțiune înseamnã mult mai mult decât o simplã posibilitate de a practica voluntariatul.

Gustând din frumusețea de a-i ajuta pe alții la Târgu Mureș, cele șapte studente au ca scop principal înființarea unui sediu Caritas și la Cluj, pentru asta luptând încã de anul trecut când, participând tot la aceastã acțiune, au câștigat recunoașterea juriului și premiul principal.

Activitatea noastrã de anul acesta este specialã din mai multe puncte de vedere. Ne-am decis cã vrem sã facem ceva ce nu se face în fiecare zi, de aceea ne-am adunat pentru o sesiune de gãtit și am pregãtit mici prãjiturele pe care le-am împãrțit cerșetorilor și tuturor oamenilor sãraci pe care i-am întâlnit pe stradã. Cãci cine a mai vãzut șapte fete care sã ofere oamenilor strãzii câte o prãjiturã și un zâmbet? Totodatã, structura echipei noastre s-a schimbat foarte mult pe parcurs. Au venit și au plecat oameni, dar cel mai important este cã noi suntem și vrem sã facem ceva pentru lumea aceasta, pentru sãraci și pentru înființarea unui sediu Caritas la Cluj.

Ne-am adunat pe data de 13 mai, sâmbãtã, în colegiul uneia dintre participante și ne-am apucat, cu entuziasm, de treabã, deși, pânã atunci, nici una dintre noi nu mai fãcuse așa ceva.

La început, douã eram cu capul în rețetã, dând indicațiile precise celorlalte care cocãrau cu grijã. Ne-am susținut una pe cealaltã și așa a ieșit ceva unic, condimentat cu dragostea noastrã de semeni și bucuria de a face un bine. În timp ce se coceau prãjiturile, am avut timp și sã discutãm, sã ne cunoaștem mai bine. Deși cu toate eram obosite din cauza alergãturii zilnice din timpul sãptãmânii, ne-am pus tot sufletul în nu doar ceea ce am pregãtit pentru nevoiași, ci și în atenția fațã una de cealaltã.

Ziua urmãtoare, pe 14 mai, ne-am adunat în centru, echipate cu prãjiturele, cu entuziasm și cu zâmbete strãlucitoare pentru a îndeplini acțiunea noastrã caritabilã. La început, țintele noastre au fost vânzãtoarele de flori care nu conteneau din a ne binecuvânta la vãzul prãjiturelelor, dorindu-ne sã devenim cu toate directoare. Pe lângã oferirea dulciurilor fãcute de noi, am încercat sã le dãruim celor de pe stradã și câte un cuvânt de încurajare, reușind chiar, de cele mai multe ori, sã-i facem sã râdã. A fost o bucurie imensã pentru noi sã vedem toate acele zâmbete surprinse și emoționate care au luminat fețele tuturor celor care au auzit întrebarea “Primiți o prãjiturã de la noi?”.

Desigur, am întâmpinat un caz în care la întrebarea noastrã a venit ca și rãspuns tot o întrebare: “Nu aveți 2 lei?”, sau un caz în care domnul respectiv nu a vrut sã primeascã prãjitura noastrã. Dar acestea au fost doar douã cazuri din cele mai mult de 20.

Unul dintre mãturãtorii de stradã ne-a urat mult succes la mãritiș, pe când un grup de gunoieri ne-a spus cã suntem atât de frumoase în tricourile noastre Caritas, ca și cum am fi cãzut din cer.

Toate aceste experiențe frumoase ne-au și fãcut sã uitãm cã de la mersul pe jos timp de douã ore, picioarele noastre s-au îngreunat, pe cale sã cedeze. Dar nu înainte de a oferi și ultima prãjiturã unei familii de florari, unde mezinul – în vârstã de 6 ani – nu a vrut sã ne mulțumeascã pentru cadou doar dupã ce a gustat din el, dupã care ne-a fãcut, satisfãcut, cu mâna, spre mulțumirea întregii echipe.

Aceastã zi ne-a rezervat multe învãțãturi. În primul rând, nu toți cerșetorii stau pe stradã pentru a aduna bani destinați consumului de alcool și țigãri. Da, se pot bucura și de cele mai mici lucruri, de fiecare cuvânt de încurajare și chiar de simpla prezențã a cuiva care îi înțelege.

În al doilea rând, cerșetorii nu sunt periculoși. Sunt persoane care suferã de lipsuri, având nevoie de cineva cu care sã își împartã tristețea sau greutãțile. Dar sã nu ne gândim la faptul cã ne atacã imediat, sã ne acapareze cu plângerile lor. Ci chiar pot fi foarte eleganți, ascunzându-și tristețile pentru a râde, câteva minute, cu noi. În al treilea rând, vânzarea florilor nu este cea mai ușoarã meserie de pe aceastã lume.

Sã stai toatã ziua în soarele arzãtor, fãrã mâncare sau ceva de bãut, depinzând de firea romanticã a trecãtorilor… nu este o profesie de invidiat. Și dacã am sta în fiecare zi la taclale cu o vânzãtoare de flori, am avea parte de doza de umor pe acea zi, cãci este incredibil câte anecdote ne poate spune aceasta.

Scopul acțiunii noastre a fost sã atragem atenția asupra oamenilor retrași, singuratici, în nevoie de pe stradã și asupra noastrã, a activitãții noastre, a mișcãrii începute de noi. Am învãțat foarte multe în acele douã ore cât timp am cutreierat strãzile Clujului. În primul rând, am învãțat cã trebuie sã fim recunoscãtori unul pentru celãlalt, cã suntem aici pentru a ne ajuta reciproc și pentru a fi alãturi de celãlalt la bine și la rãu. În al doilea rând, cã prejudecãțile legate de oamenii strãzii sunt doar simple etichete date de pietonii care nu au experimentat suferința sau durerea celor aflați în nevoie.

În al treilea rând, cã un zâmbet sau un simplu cuvânt de încurajare înseamnã mult mai mult decât orice bun material. În al patrulea rând, cã a fi voluntar nu înseamnã cã împart un pic de mâncare și mã reîntorc la viața mea obișnuitã, ci cã ofer fiecãrui om în nevoie o parte din mine, din sufletul meu, din ființa mea. Și, la final, cã suntem cu toții egali. Doar soarta ne-a condus diferit firul vieții, dar cu toții suntem, de la ultimul cerșetor care doarme pe pãmânt, pânã la politicianul din cea mai înaltã funcție: EGALI.