Unguraș de Cluj – la hotarul a douã limbi

Unguraș este o localitate din județul Cluj, aflatã la granița cu județul Bistrița-Nãsãud, la 16 km de municipiul Dej. Comuna clujeanã are în componențã, pe lângã centrul de comunã, satele Batin, Valea Ungurașului, Daroț și Sicfa.

Comuna este locuitã într-o proporție covârșitoare de maghiari, circa 1800 de cetãțeni din cei 2777 care locuiesc în comunã sunt maghiari. În centrul de comunã locuiesc aproximativ 1816 de persoane, din care 1761 maghiari. Cei aproximativ 60 de români care locuiesc în centrul de comunã vorbesc limba maghiarã, fapt lãudabil și care dovedește spiritul european al locuitorilor.

Numãrul locuitorilor este în scãdere, la fel ca și în celelalte localitãți transilvãnene. Principala cauzã a scãderii populației este sporul natural negativ și migrația. Principala țarã în care au migrat maghiarii din Unguraș în ultimii 25 de ani este Ungaria. Acest fenomen s-a mai diminuat, numãrul celor care au emigrat a fost mult mai mare în anii ’90 ai secolului trecut.

Localitatea se împarte în mai multe confesiuni religioase. Majoritari sunt reformații și penticostalii, dar putem gãsi și romano-catolici, ortodocși și adventiști de ziua a șaptea. Enoriași sunt foarte evlavioși, indiferent de ce cult aparțin, în fiecare duminicã sau, dupã caz, sâmbãtã lãcașurile de cult sunt pline ochi de enoriași.

În localitatea Unguraș funcționeazã o școalã gimnazialã cu limba de predare maghiarã, unde învațã aproximativ 150 de copii. În aceastã școalã funcționeazã și o clasã cu predare în limba românã (clasele I-IV), unde învațã copiii români din sat.

În fiecare an, elevii, îndrumați de profesorii lor, organizeazã mai multe activitãți recreative și excursii care ajutã la închegarea comunitãții.

Dupã terminarea școlii gimnaziale, elevii din Unguraș continuã sã învețe la liceele cu predare în limba maghiarã din Dej, Gherla, respectiv Colegiul Reformat din Cluj-Napoca. Elevii care nu vor sau nu sunt capabili sã-și continue studiile la liceu, se înscriu la școlile profesionale din Dej și Rãscruci (ultima cu predare în limba maghiarã).

Localitãțile de origine a cadrelor didactice din școalã sunt Unguraș, Nireș, Dej și Gherla.

Problema cea mai mare cu care se confruntã copiii din localitate este faptul cã nu cunosc limba românã. Acest lucru este posibil din cauzã cã nu au cu cine comunica în aceastã limbã. La școalã, cadrele didactice fac tot posibilul ca și copiii sã învețe limba oficialã a țãrii.

Pe lângã copii, o altã categorie vulnerabilã din punctul de vedere a limbii este cea a persoanelor în vârstã care, muncind o viațã întreagã la câmp, în comunã, nu au avut ocazia sã cunoascã limba românã. Persoanele de vârsta mijlocie care au lucrat la Dej sau Cluj, intrând în contact cu românii, și-au însușit limba românã, putând comunica la nevoie fãrã probleme.

Localitatea este destul de dezvoltatã economic. Unul dintre motivele acestei dezvoltãri a fost faptul cã oamenii, plecați masiv la muncã în Ungaria, în anii 1990, au investit banii câștigați în microferme, agriculturã, magazine sau cârciumi.

Comuna se autogospodãrește, localnicii produc tot ce au nevoie, mai puțin fãinã, deoarece moara satului a fost demolatã în anul 1937. O parte a pietrei de moarã este pãstratã în curtea bisericii reformate.

Cetãțenii acestei comune, care nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din alte localitãți, au mai multe surse de venit. Pe deoparte, se ocupã de agriculturã și creșterea animalelor, pe de altã parte fac naveta zilnic la Dej, unde lucreazã pe platforma industrialã a municipiului. Oameni gospodari în felul lor, au transformat localitatea într-o oazã de liniște și pace.

La ieșirea din localitate, între Nireș și Unguraș se fac forãri geologice, de cãtre o firmã particularã, pentru a deschide o minã de sare, care va oferi mai multe locuri de muncã locuitorilor din zonã și va duce în mod automat la dezvoltarea celor douã localitãți.

În sat existã și un ansamblu folcloric, numit Árvalányhaj. Scopul ansamblului este de-a educa tinerii și copiii în spiritul culturii populare și de a-și însuși jocurile populare specifice Ungurașului și a zonei de câmpie. Ansamblul participã în fiecare an la mai multe turnee în țarã și în strãinãtate, unde își reprezintã cu mândrie satul.


Localitatea nu și-a pãstrat portul popular, dar tinerii se îmbracã într-un port național maghiar foarte asemãnãtor cu portul popular specific zonei de câmpie.
În comunã s-au pãstrat mai multe obiceiuri, printre care și balul crãciunului, sau balul de caritate.

Un alt eveniment important din viața comunei este ziua fiilor satului, organizat din 2005 în fiecare septembrie, an de an. În aceastã zi, tinerii cãlare și în cãruțele decorate ca și de sãrbãtoare, cheamã oamenii la distracție și voie bunã.

Tineri care nu sunt atrași de activitatea bisericeascã sau de jocul popular au puține alternative de petrece timpul liber, pentru cã în sat funcționeazã doar un club cu terasã, care seamãnã mai mult a cârciumã.
În localitate funcționeazã și un club de fotbal, AS Cetatea Unguraș, angrenatã în campionatul județean (Liga V), zona Dej și care în momentul actual se aflã pe poziția a patra în campionat.

Atracțiile turistice ale comunei sunt numeroase, biserica romano-catolicã, biserica reformatã (construitã în stil romanic, dar cu turn gotic) fortificatã și, nu în ultimul rând, cetatea Unguraș, aflatã pe Dealul Cetãții, în partea de nord-vest a centrului de comunã. Cetatea face parte din patrimoniul național al României din anul 2010.

Cetatea, despre care puținã lume știe, a fost atestatã documentar încã în anul 1269 și a fost construitã, probabil, dupã marea invazie mongolã din anul 1241, din piatrã adusã din cariera de la Ciceu-Mihãiești (acum județul Bistrița-Nãsãud). Rolul fortificației era de a apãra minele de sare de la Dej și Nireș.
Pânã în anul 1321, proprietarul cetãții a fost voievodul Ladislau Kan și familia Kan. Între anii 1387-1391, cetatea ajunge în proprietatea familiei Losonci, dupã care revine coroanei maghiare.

Cetatea, care de-a lungul istoriei și-a mai schimbat de câteva ori proprietarul, ajunge în mâna lui ștefan cel Mare, în anul 1484, ca urmare a donației regelui Matia Corvin.

Fortificația a rãmas în mâna urmașilor lui ștefan cel Mare pânã în anul 1536, când este asediatã, în numele regelui Ioan Szapolyai, de cãtre voievodul ștefan Mailath.

În anul 1538, cetatea Ungurașului este cumpãratã de cãtre episcopul romano-catolic de Oradea, Gheorghe Martinuzzi, care era și cancelar regal. Acesta a dãrâmat în mare parte fortificația, iar din materialul reciclat a fost construitã cetatea Gherlei (azi penitenciar de maximã siguranțã).Odatã cu dispariția cetãții, localitatea intrã într-un con de urmã, dar nu dispare.

Data de 13 mai 1912 a intrat în istoria și memoria colectivã a locuitorilor din Unguraș, deoarece o furtunã puternicã a distrus acoperișul bisericilor și caselor din localitate. Începând de atunci, sãtenii își amintesc în fiecare an de acea loviturã a naturii.

Comuna are viitor, deși încet, încet tinerii se mutã la oraș. Eventuala minã de sare de lângã localitate și întoarcerea la agriculturã ar putea se revitalizeze satul de la poalele Dealului Cetãții.