Ungaria de Est se aliniazã economic României de Vest?
Ungaria de Est se aliniazã economic României de Vest?

“Stãm la granița maghiaro-românã, între Elek și Grãniceri (Ottlaka) cu primarul din Elek, Pluhár László și edilul din Grãniceri, Petre Claudiu Bãtrânu. Drumurile care conduc aici – din ambele direcții – sunt de bunã calitate. La întâlnirea celor douã drumuri însã – pe linia graniței – se gãsește o barierã închisã cu lacãt. Din partea ungarã – pentru siguranțã și mai mare – se vãd și structuri mari de beton, pentru a bloca drumul. (Tanács István/ Népszabadság)”

Jurnalistul cotidianul budapestan Népszabadság, Tanács István are afinitãți deosebite fațã de problemele omului de rând din Ungaria, realizând pe aceastã tematicã zeci de reportaje sociale.

Fiind un ziarist de teren – spre deosebire de miile de jurnaliști de birou – și-a programat o vizitã în estul „Estului Ungariei”, în localitãți limitrofe cu România, unde relațiile comunitare și economice dintre localitãțile din partea ungarã și românã a frontierei sunt speciale.

Localitatea Elek de exemplu și dupã aproape un secol de la Trianon se gãsește atașat economic de Arad. „Békéscsaba nu poate suplini Aradul” – citim în reportaj.

             Între Elek și Grãniceri. Foto: Korponai Tamás / Népszabadság

Bariera, despre care scrie la începutul reportajului, are un rol simbolic. În primul rând reprezintã fațadismul politicii de înlesnire a traversãrii granițelor maghiaro-române (de ani de zile sunt date în folosințã aceste drumuri transfrontaliere realizate pe banii UE, dar nu sunt puse în folosințã). În acest fațadism – politicã de vitrinã pentru a ne arãta mai reconcilianți și moderniști în ochii UE – Ungaria și România au aceleași valențe: nici una nu face pași concreți pentru a încuraja apropierea economicã a zonelor de frontierã, lãsând localnicii sã ia inițiativa.

Localnicii degeaba vor conlucrare cu comunitãțile de pe partea cealalaltã a hotarului. Dacã drumul carosabil transfrontalier este închis imediat dupã ce este inaugurat, obligând oamenii sã ocoleascã zeci de kilometri dacã vor sã treacã, închis rãmâne.

Bariera din reportajul lui Tanács István simbolizeazã și altceva.

„Primarul maghiar și edilul român aici îsi dau întâlnire, când au ceva de vorbit urgent, deoarece drumul oficial prin Bãtania (Battonya) sau Jula (Gyula) ar fi pierdere de timp”.



                         Doi primari la barierã. Fotó: Korponai Tamás / Népszabadság

Deci în secolul 21, în UE, douã țãri membre – Ungaria și România – nu sunt capabile sã reglementeze circulația transfrontalierã maghiaro-românã între douã localitãți, care vor sã conlucreze… și primarii merg la barierã, se pun pe iarbã, și fac proiecte europene, ascultând pãsãrile, ferindu-se desigur de poliția de frontierã, sã nu-i prindã, dacã șanțul pe care stau, se gãsește deja de partea cealalaltã…

Localitatea Elek, din Ungaria a fost cândva o localitate bine pusã la punct, cu posibilitãți de lucru în împrejurimi, cu salarii mult mai bune ca cele din România. și ajutoarele sociale erau superioare fațã de cele românești.

“Pluhár László, primarul din Elek mã atenționeazã: în jurul anului 2000 încã mai funcționau multe cusãtorii de partea ungarã a graniței, oferind locuri de muncã, dar în acei ani, când s-a dublat salariul minim pe economie în Ungaria, aceștia s-au mutat de partea românescã a graniței.”

Însã odatã cu „occidentalizarea” orizontului politicii ungare localitãțile din estul Ungariei au rãmas în afara reflectoatrelor. Aceste localitãți au pornit pe drumul sãrãciei, devenind „esticii” din Ungaria, adicã localitãți lãsate fãrã orizonturi.

Dincolo, în România, se realizeazã aceeași „occidentalizare” a orizontului economic. Vestul României se dezvoltã vizibil și sosirea halelor de ansamblare – locuri de muncã fãrã prea mari fantezii, dar dãtãtoare de speranțã pentru grijile zilei de mâine – stârnesc interesul „esticilor” Ungariei.

Dacã ar exista drumuri funcționabile, ar veni sã lucreze aici – oricum ar fi mai bine, decât sistemul de lucru social (közmunka) ungar, cu salariul de 50 000 forinti (7400 RON). La prima vedere nu ar exista diferențã mare între cele douã salarii, dar cea din Ungaria este unul cu caracter de „șomer prelungit”, iar cel din România ar fi o posibilitate pentru dezvoltare individualã și poate și de specialitate.

Autorul reportajului descrie cu mirare forfota parcului industrial din Arad.

“În Arad s-a umplut parcul industrial, pe drumul care strãbate zona sunt frecvente blocajele de trafic. Pânã ce-ți vãd ochii, hale și construcții ușoare metalice. Microbuze moderne și Ikarus-uri vechi aduc muncitorii în douã ture la lucru din toate colțurile județului Arad. În jurul orașului nu mai este loc destul, parcul industrial se extinde spre Curtici (Kürtös) ba chiar spre Chișinãu-Criș (Kisjenõ). Ar veni și pe partea cealalaltã a frontierei, la Elek sau Kétegyháza, dacã nu ar exista bariera. Acest parc economic internațional specializeazã muncitorii în niște activitãți de asamblare de rutinã și mereu se cautã forțã de lucru. Parcul, prin dezvoltarea sa tinde sã devinã zonã industrialã.Între Arad și Timișoara este gata autostrada și în curând va funcționa și drumul expres dintre Oradea și Arad. Acest sistem economic este acela, la care ar vrea sã se conecteze localitãțile din partea ungarã a frontierei.”

                                Parcul industrial Arad. Foto: Korponai Tamás / Népszabadság

Autorul reportajului își continuã drumul sãu reportericesc pe partea românã a frontierei, oprindu-se la Variașu Mic (Kisvarjas). Satul pare depopulat, dar dupã câteva minute autorul dã de un localnic, Gicu Caragea.

„Satul pare gol, cã autobusele cu muncitorii s-au dus deja la Arad la Takata și Leoni, iar cei din tura de diminiațã nu s-au intors înca. Gicu Caragea are trei copii care lucreazã in strãinatate.Îi implorã sã vinã acasã, cã e de lucru și aici, dar nu vor”.

Variașu Mic (Kisvarjas) aparține administrativ de Iratoșu (Nagyiratos), o localitate care are în partea cealalaltã a graniței pe Dombegyháza. Drumul și aici este fãcut, inaugurat, dar nu se poate folosi.

„Primarul din Iratoșu (Nagyiratos), Papp Árpád,se aratã iritat, cã drumul nu se poate folosi. Cele douã comunitãți sunt legate prin rudenii, prietenii. Se joacã fotbal împreunã, se iese la iarbã verde. Mulți români au cumpãrat la prețuri avantajoase case în Dombegyháza și alte localitãți de frontierã ungurești, deoarece credeau în ideea, cã integrarea europeanã înseamnã înlãturarea barierelor dintre comunitãțile regiunii. și iatã, drumul este gata, din banii euuropeni, deconturile sunt fãcute, aprobate, dar nu se poate folosi. Scopul nu era sã cheltuiești banii pe ceva, ci sã faci un drum, pe care poți trece în Ungaria, și vice versa.”

Interesant ce povestește primarul din Iratoșu (Nagyiratos) despre încercãrile lor de a înființa un punct de trecere a frontierei între Variașu Mic (Kisvarjas) și Dombegyháza. Primarii din localitãțile din zonã – din Ungaria și România – l-au invitat pe deputatul de Arad, Traian Igaș sã meargã cu ei la Budapesta, la Ministerul de Interne, pentru a gãsi soluții.Întâlnirea a avut loc și s-au nãscut speranțe. „Apoi s-a oprit totul în București” – spune primarul.

De ce s-au oprit? Comunicarea româno-maghiarã la nivel oficial fiind catastrofalã, oamenii își cautã singuri teorii conspirative…
                                                                                               ***
Iatã pe scurt esența reportajului întitulat Most már inkább Romániához zárkózna fel a békési határvidék (Regiunea limitrofã din Békés ar vrea sã se alinieze mai degrabã României) din cotidianul Népszabadság. Un reportaj cu mare rãsunet în Ungaria, autorul Tanács István fiind nevoit sã completeze cele scrise cu note explicative printr-un post-reportaj: Utolérni Romániát (A ajunge din urmã România).

     școala din Bãtania (Battonya), Ungaria. Frontispiciu model de conviețuire

Un reportaj care deschide ochii oamenilor, mai ales acelora, care vor sã-și croieze viitor izolat de alții, crezând cã în secolul 21 al Europei se mai poate trãi fãrã sã colaborezi cu alții – cu alte comunitãți, care (poate) nici nu îți vorbesc limba.

Un reportaj, care vorbește despre bariere – bariere care pot fi ridicate oricând, fiind astfel posibilã aderarea la un viitor mai bun, unde situațiile win-win (câștigãtor-câștigãtor) modeleazã-finiseazã cu mânã sigurã problemele conviețuirii etnice.