Unde ești, Idealia?

Sã presupunem, cã în Idealia, mai exact în regiunea Rebellia (a nu se confunda cu România și Ardealul!), locuitorii decid prin referendum cu majoritate absolutã, cã nu mai vor sã aparținã de Idealia, vrând sã-și ducã traiul în continuare autonom, independent de patria-mamã. Dorința lor fiind adusã la cunoștința oficialilor din Idealia, voința poporului este acceptatã fãrã comentarii. Autoritãțile nu doar acceptã separarea teritoriului în cauzã, dar chiar le ureazã mult succes în consolidarea noii regiuni. Dacã cei din Rebellia se cred în stare sã-și fãureascã o viațã mai bunã, de ce sã le stea în cale o lege de mult depãșitã, potrivit cãreia Idealia este un stat unitar și indivizibil? N-au decât sã se descurce singuri, dacã asta vor!

Ce rost are sã menții în mod artificial ceva, ce de fapt nu este un tot unitar?

 
  

Cãci Rebellia n-a fost niciodatã cu adevãrat parte organicã a Idealiei, n-a aparținut cu adevãrat niciodatã altei țãri, având o dezvoltare de sine stãtãtoare, cu o populație specificã, loialã locului.

Sã presupunem, deasemenea, cã populația Singulariei decide sã aparținã de aici în colo de Gulliveria, pentru cã, fiind o micã insulã în menghina marilor conglomerate pe termen lung ar fi sortitã dispariției de pe harta lumii. Astfel, tot prin referendum și tot cu majoritate absolutã, se decide alipirea Singulariei de Gulliveria.

Cãci, la urma urmei, nu oamenii sunt pentru țarã, ci țãrile, statele sunt pentru oameni!


Ceea ce ar fi posibil în Idealia și Rebellia, respectiv în Singularia și Gulliveria, este de neînchipuit în România și în Transilvania, cãci gândirea oficialilor acestor meleaguri a rãmas adânc înrãdãcinatã în secolul al XIX-lea! Nu putem admite așa ceva, în niciun caz! România este una, sfântã și inviolabilã – rostesc ei pe un ton ridicat, nelãsând loc replicilor acelora, care gândesc altfel și care mai de grabã cred în concretul patriotismului local, decât în abstractul patriotismului universal, depãșit de vremuri.

Vehemența celor din vârful piramidei, într-o anumitã mãsurã este de înțeles, știind cã acel balaur fals, pe care îl hrãnesc cu atâta dârzenie, are nevoie de colonii pentru supraviețuire. Doar n-o sã lase din mânã cea mai grasã vacã cu pãșunea cu tot, de care dispun?!

Pe meleagurile mioritice din pãcate mai persistã practica din lumea animalelor în a marca teritoriul, dar și mentalitatea “sã moarã capra vecinului”. Mai persistã ideea cã oamenii sunt pentru țarã, nu țara pentru oameni. De parcã articolul ar putea decide ce subiect dorește sã aibã.

Deși, dacã mã gândesc mai bine, asta chiar îmi picã perfect: articolul e de vinã pentru conținut. Așa cã, pânã nu-i prea târziu, ia sã mã adãpostesc în umbra articolului…

(Reacții la articol în curând în rubrica DIALOG)