Un cântec nou învâțat este o sãrbãtoare pentru echipa noastrã
Un cântec nou învâțat este o sãrbãtoare pentru echipa noastrã

Cu ocazia Zilelor Maghiarilor Dispersați din România (A szórvány napja), în frumusul Centru Cultural Maghiar din Hunedoara și-a prezentat repertoriul unul dintre cele mai îndrãgite coruri de elevi din Transilvania. Este vorba de corul celor de la „Téglás” – cum îl numesc cu drag tinerii care învațã în acest centru de învãțãmânt de temut, purtând numele arheologului Téglás Gábor (1848 -1916).  

– Corul Liceului Teoretic „Téglás Gábor” din Deva s-a înființat în anul 2012 – îmi spune profesoarea de muzicã Lengyel Izabella, care pentru început îmi ține și o foarte scurtã orã de istorie, povestind despre Téglás Gábor(1848-1916). Acest savant a fost un om care și-a dãruit viața cercetãrii istorice, fiind mult timp și directorul vechiului muzeu maghiar din Deva, dar și cercetãrile șanțului Limes dacicus se leagã de numele lui, precum marile sãpãturi realizate sub conducerea lui la Sarmisegetuza. 


– De nenumerate ori, la diferite spectacole și festivitãți școlare trebuia pregãtit câte un moment muzical. Era greu de organizat, deoarece nu aveam un program separat de pregãtire, era dificil de adunat elevii. Am hotãrât sã înființãm un cor al școlii. Și acest lucru s-a dovedit a fi un lucru foarte bun. Am racolat fetele din clasele IV-X, am hotãrât în comun o orã pe sãptãmânã de cor.
De la primele probe am observat plãcerea cu care cântã fetele, bucuria și emoția cu care se pregãtesc pentru fiecare apariție pe scenã. Era o plãcere sã vãd de fiecare datã bucuria și totodatã mândria care se afișa pe fețele lor dupã fiecare spectacol. Participarea într-un cor înseamnã o anume disciplinã, seriozitate, sã-ți reorganizezi timpul liber. Pentru mine, ca profesor este o plãcere sã vãd cã toate aceste lucruri, fetele mele le fac cu plãcere, se acomodeazã, participã cu bucurie.

Am participat la diferite eveniment din oraș și din județ, chiar și la o întâlnire a corurilor de copii, festivalul „Éneklõ Ifjúság”, care a fost organizat la Baia Mare. Atunci am simțit cu adevãrat cã elevele mele s-au simțit importante și fericite. Au fãcut cunoștințã și cu alte coruri școlare, care aveau o istorie mult mai îndelungatã, cu tradiții. Ne-am simțit foarte bine și am reușit sã îmbinãm chiar utilul cu plãcutul. Am vizitat mai multe locuri importante.

De fiecare datã când reușim sã învãțãm un cântec nou este o sãrbãtoare pentru echipa noastrã. De multe ori chiar fetele spun cã simt un fior atunci când le reușește cântecul, când simt cã a fost foarte bine.

Sunt convinsã cã muzica face lumea mai bunã și este important sã mobilizãm cât mai mulți tineri în lumea muzicii.