„Umberto Eco al Rusiei” – în limba românã
„Umberto Eco al Rusiei” – în limba românã

Apariția traducerii celui de-al doilea roman al scriitorului rus Evgheni Vodolazkin Soloviov și Larionov* este un eveniment cât se poate de binevenit din perspectiva dialogului cultural româno-rus, care iatã, este viu și în aceste vremuri tulburi. Pe de altã parte, ea confirmã valoarea incontestabilã a autorului, supranumit și „Umberto Eco al Rusiei”.

Din interviurile lui recente acordate presei ruse, se contureazã profilul unui scriitor conștient de misiunea sa și foarte responsabil.

Cum a devenit prozator? Ce crede despre menirea literaturii?

Cercetãtor realizat în domeniul filologic, specialist în literatura veche, Evgheni Vodolazkin posedã o viziune foarte clarã, de ansamblu, asupra întregii literaturi ruse, de la primele texte din perioada epocii kievene, când important era sã relatezi, sã povestești, nu avea relevanțã cum faci acest lucru. Însã, – spune tot el –, fãrã plicticoasa literaturã a secolelor XI-XVI, literatura rusã a secolului al XIX-lea nu ar fi ceea ce este. „O mare literaturã nu se naște din nimic.” – concluzioneazã Vodolazkin.

În celãlalt roman de-al lui tradus în limba românã, intitulat Laur , autorul reușește sã conecteze epoca strãveche cu comtemporaneitatea. „Important este în asemenea aventuri literare, – afirmã –, ca stilul operei sã nu lasã sã se vadã cusãturile”.

„ … Am pãșit pe tãrâmul literaturii nu pentru a dobândi succes și popularitate cu orice preț, ci în cãutarea unor forme noi de autoexprimare. ”

… Canoanele estetice se schimbã foarte repede, – este de pãrere autorul. Unele opere pot purta, desigur, germenii veșniciei, numai cã aceștia sunt vizibili numai de la o anumitã distrațã. … A început sã scrie în acel moment, când a simțit cã are ceva de împãrtãșit din tot ceea ce a studiat, din conclutzile la care a ajuns, revelațiile pe care le-a trãit cu ocazia incursiunilor sale în marele laborator al literaturii ruse. …

A scrie la Sankt-Petersburg, „oraș de o frumusețe tragicã”, – cum îl denumea mentorul lui Vodolazkin, academicianul Lihaciov –, orașul unde s-au nãscut atâtea capodopere ale literaturii ruse, este o mare povarã și responsabilitate. Petersburgul și-a pãstrat pânã azi aura specialã care îndeamnã la creație, – la un anumit tip de creație –, precizeazã autorul.

De unde vine inspirația?

… Ca și la Aleksandr Sergheevici Pușkin, ea plutește în aer. Scriitorul, în viziunea lui Vodolazkin, nu trebuie sã fie un fabulator în primul rând, ci un centralizator a tot ceea ce este important și relevant în viața comunitãții.

… Scriitorul nu poate fi ancorat în prezent, precum publicistul. Prin creația sa, scriitorul permite celor care îl citesc sã întrezãreascã atât trecutul cât și viitorul. … Jongleria post-modernã cu reminiscențele, timpul, personajele reale și imaginare, situații este binevenitã dacã se face cu talent, gust și pricepere. … Prin forța și misiunea sa de a cuprinde tot ce a fost, este, și, – probabil –, va fi relevant pentru viața, cultura, literatura Rusiei. Eu consider cã Vodolazkin este un fenomen de tip pușkinian, foarte binevenit în literatura rusã.

Felicitãri Adrianei Liciu, autoarea transpunerii romanului Soloviov și Larionov în limba românã și EDITURII HUMANITAS FICTION, care a intuit oportunitatea apariției acestui roman! Cititorilor le urez lecturã plãcutã!

——

*Evgheni Vodolazkin: Soloviov și Larionov
Traducere de Adriana Liciu
EDITURA HUMANITAS FICTION
Cluj-Napoca, 2015

Judit Bartalis-Bán
Director al Centrului Rus
al Universitãții Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca