Ucrainieni sau români? Maghiari sau români?

Ucrainieni sau români? Maghiari sau români?

Încã din primele zile ale acestui portal am vorbit despre necesitatea strângerii relațiilor dintre românii din România și românii din țãrile vecine. M-am referit în primul rând la faptul cã despre acești români primim informații puține și în multe cazuri, cei care elaboreazã aceste știri (sau, mã rog: relatãri, reportaje, anchete), scriu în așa fel încât patetismul familiar sã înveleascã benefic mesajul direct.

Astfel ajungem în situația de a nu înțelege mai nimic despre ce se întâmplã în Republica Moldova, Gãgãuzia, Regiunea Culturalã Bulgarã sau Transcarpatia. Dacã nu ar exista forumurile civice românești, care sunt interesate sincer de acești români, am sta într-o beznã totalã, sau am vedea aceastã situație a românilor de peste hotare nu în ansamblul problemelor, cu toate nuanțele lor, ci în alb negru.

Când ați citit ultima datã vreo relatare despre românii din Voivodina? Cum se descurcã acum, când limba românã este oficialã (ca și maghiara) în Voivodina autonomã? Ce foloase le-a adus aceastã autonomie: se simt mai liberi la exprimare, sau nu vãd mare schimbare? Ce efect a avut primirea statutului de autonomie asupra sorții românilor din alte pãrți ale Serbiei? Cum îi putem ajuta pe acești români?

Nu prea avem relatãri nici despre românii din Transcarpatia (Ucraina), care trãiesc în minoritate alãturi de maghiari în regiunea respectivã. Cum se descurcã? Au instituții fondate de țara mamã? Au consulat? Care este situiația demograficã: se depopuleazã satele românești? În ce relație sunt cu guvernatorul Transcarpatiei? Dar România, ca țarã mamã, ce relații are cu acest guvernator? Cum de nu auzim despre el?

Ce se întâmplã cu românii din Ucraina? Bucovina de Nord, Odesa? În ce stadiu se aflã ucrainizarea lor? Au consulate, instituții culturale, școli și universitãți în limba românã? Este vorba de jumãtate de milion de oameni…

Iatã câte întrebãri, așa, dintr-o clipire.

În aceste zile am gãsit pe net portalul Info Prut, și am citit cu mare interes interviul cu Vasile Tãrâțeanu, președintele Fundației Culturale Casa Limbii Române” din Cernãuți, redactor-șef (sau director-fondator și editor) al gazetelor românești din Ucraina – Cernãuți: Plai românesc , Arcașul,urierul de Cernãuți și Junimea.

Citez:

„Mulți dintre ai noștri au fost induși în eroare și s-au declarat la recensãmânt ucraineni pentru cã s-a fãcut o confuzie între etnie și naționalitate. Politicienilor ucraineni le convine sã fie promovatã aceastã idee. Nu știm ce se va întâmpla la urmãtorul recensãmânt, care trebuia sã aibã loc acum doi ani. Nu știm dacã se vor declara tot jumãtate de milion cã sunt români. Eu cred cã numãrul nostru va scãdea, dacã autoritãțile vor duce aceeași politicã de condamnare a celor care sunt de altã naționalitate, cã ar fi dușmani ai statului ucrainean și cã ar promova politica statelor lor naționale.”

Fãrã mari probleme putem observa asemãnãri între situația românilor din Ucraina și a maghiarilor din România. și în România se desfãșoarã cam aceleași lucruri. Populația maghiarã este indusã în eroare, fiind bombardatã de idei conform cãrora ei nu sunt maghiari, ci sunt un fel de români: români de etnie maghiarã, români de naționalitate maghiarã, români cu origini maghiare, „toți suntem români care trãim în România”.

Confuzia în rândul populației maghiare (mai ales la țarã) este una serioasã. UDMR este nevoit sã organizeze campanii de informare înainte de recensãminte, sã explice oamenilor, cã ei sunt cetãțeni ai României, dar ei sunt maghiari, care trãiesc nu în țara mamã Ungaria, ci în afara ei. Exact așa, cum trãiesc și românii din Ucraina. Ei sunt cetãțeni ucrainieni, dar sunt de fapt români care – din anumite motive – nu trãiesc în țara mamã România, ci trãiesc în Ucraina.

Sã nu credem însã, cã aceastã confuzie a cetãțeniei cu apartanențã la națiune nu este prezentã și în alte țãri ale Europei. În Ungaria de exemplu maghiarii din Tranvilvania sunt numiți „români” nu neapãrat pentru a jigni, ci pentru faptul cã politica lui Kádár János era una „internaționalistã” – în sensul de atunci al cuvântului – și problematica minoritãților de peste granițã au fost consideratã „tematicã național-imperialistã”. Astfel o bunã parte a maghiarilor din Ungaria a fost educatã în așa fel încât sã îi considere pe maghiarii din România drept „români” care vorbesc ungurește.

Dar sã revenim la interviul cu Vasile Tãrâțeanu, editat de portalul Info Prut:

„Eu cred cã numãrul nostru va scãdea dacã autoritãțile vor duce aceeași politicã de condamnare a celor care sunt de altã naționalitate, cum cã ar fi dușmani ai statului ucrainean și cã ar promova politica statelor lor naționale.”

Cam același lucru și în cazul maghiarilor din Transilvania. Ei sunt considerați dușmani” nu numai de o bunã parte a populației românești, dar și la nivele superioare ale structurii statului. Sã nu uitãm cã George Maior, fostul director SRI, a spus urmãtoarele: “Noi, ca structurã de informații, trebuie sã urmãrim ca aceastã propagandã sã nu se transforme în mãsuri operaționale pe teritoriul României, adicã obținerea autonomiei teritoriale”.



                             școala româneascã din Bãtania (Ungaria). Steagul românilor fluturã…

Ergo: miile de maghiari și secui, cetãțeni români, care au o altã viziune despre pãstrarea identitãții propuse de statul roman – sunt dușmani. Secuii care au ieșit cu miile, cerând sã li se explice de ce s-a schimbat atât de brusc sensul textului proclamației de la 1 Decembrie („Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie”) – sunt dușmani. Cei care întreabã despre cum se explicã faptul cã pânã în 1968 chiar și comunismul naționalist a recunoscut și a adoptat aceastã promisiune iar acum se vorbește despre “ruperea Transilvaniei” – sunt dușmani.

Așa o fi?

În încheiere sã mai revenim o datã la interviul cu Vasile Tãrâțeanu, editat de portalul Info Prut:

„Statul ungar este mai ferm în apãrarea drepturilor maghiarilor de oriunde ar fi. Au facultãți în limba maghiarã, au un institut cultural în Ucraina, primarii din localitãțile cu populație majoritar maghiarã s-au organizat într-o asociație a primarilor.

Eu am în zona cu etnici maghiari preponderent și am scris un articol mai mare în ziarul Arcașul, pe care îl editez din ce în ce mai rar, din lipsa mijloacelor financiare. Am fost în Transcarpatia și am scris un despre minoritatea maghiarã. Am spus „bravo lor, rușine nouã”. Noi suntem lipsiți de curajul necesar și de susținere fermã și consecventã. De multe ori declarațiile sunt numai de formã de sprijinire a noastrã.”

No comment.