Trecãtoarea pisicii, între români și maghiari
Trecãtoarea pisicii, între români și maghiari

A citi contemporani în 2016 este asemãnãtor cu planificarea a unei cãlãtorii excitante în jurul lumii, pe care ai curajul s-o organizezi meticulous prin aeroporturi și vãmi îndepãrtate numai atunci, dacã ai gustat un vin.

A citi literaturã postmodernã în România înseamnã un pas în fațã în lupta pentru învingerea anxietãții apãrute la planificarea cãlãtoriilor lungi și riscante, deoarece postmodernul – ca atare – îți codificã viața cotidianã într-un sistem neobinar, încã nedescoperit, care te liniștește, cã… nu numai tu, ci și el… Cã nu numai tu ești singur, ci și el… (Mã mir, cã în lumea de azi mișcatã de drone cu aripile primite de la științele sintetizante, arta postmodernã nu este încã legiferatã ca tratament adjuvant în problemele identitare umane.)

Piesa de teatru a lui Flavius Lucãcel întitulatã Trecãtoarea pisicii – apãrutã în limba maghiarã, tradusã de Molnár Judit în micul volum Ne packázz az angyalokkal (în original: Nu te pune cu îngerii)* – este o astfel de cãlãtorie, una specialã – ca și oricare dintre cãlãtoriile noastre –, specialã deoarece este conceputã ca o cãlãtorie pe loc, cu o dinamicã asemãnãtoare joggingului din camera mare a unui apartament de bloc.

Fiind spațiul piesei așa de strâmt – pântecele mamei –, și numãrul personajele trebuie sã fie redus. Autorul ar putea sã aleagã varianta monologului – cu un singur personaj –, dar el încearcã o altã carte, cartea „reducției de personaje”, adicã a mai multe personaje, care la sfârșitul piesei – la naștere –, printr-un travaliu literar aparte (la propriu și la figurat) se transformã în Om (nãscut pe lume). Deci Harry, Paul, Gore, Dușan, Sam, Sun și ceilalți sunt același fãt, care ieșind din uterul mamei vor urma drumul lor spre o viațã… de secolul 21, având șansa sã se maturizeze într-un mediu care îl va face bogat, sau cinstit, sau ucigaș, milionar fãrã suflet sau criminal de rãzboi.

Flavius Lucãcel este un admirator al lui Brecht – cel puțin așa afirmã într-un interviu dat sãptãmânalului Erdélyi Riport –, însã afinitatea fațã de tandeme-contrast (vezi ideea tandemului Gãuri Negre spațiale și adâncimile luminate ale uterului sau jocul cu ideea complementaritãții zestrei genetice și a mediului formativ) îl apropie pe plan literar-enigmatic de Golding. Mã refer aici nu numai la bisturiul acestuia din urmã, când face cezariana relației secrete dintre autor și opera sa (iatã un alt tandem-contrast, din The Paper Men), ci mai ales la Pincher Martin, singurãtatea absolutã a lui Martin pe o insula de 2-3 metri pãtrați.

În cazul Trecãtorii pisicii (Macskaszoros) relația dintre autor și piesã este una într-adevãr enigmaticã (l-aș numi dupã Golding „efectul Paper Men”). Unde se ascunde autorul? Cine este autorul? Unde începe incursiunea în subconștient, ca și variantã integratã a acelor cãlãtorii cu care am pornit acestã micã recenzie? Unde, și cum s-a format insula singurãtãții intelectului uman? Al lui Golding era parcã atol pãstrãtor de viațã. Sau recif amenințãtor? Aceiași coralieri…

Nu m-am putut abține, sã nu întreb autorul de aceastã piesã, recent tradusã în maghiarã.

– Mi-am dorit aceastã traducere pentru a mã adresa teatrelor maghiare , care au o calitate a spectacolelor foarte bunã. Cred cã e necesar sã ne cunoaștem unii pe alții, ca autori contemporani, și acest lucru nu e posibil în lipsa traducerilor din ambele limbi. Trãim aceiași realitate, folosim „chei” metafizice similare, împãrțim personajele aceleași scene, vechi și noi. Aștept cu nerãbdare contactul cu cititorii și nu în ultimul rând reacția spectatorilor maghiari, calzi și exigenți – îmi scria autorul.

                                                                                         ***

Cititul unei piese de teatru de pe hârtia cãrții îți sugereazã una, iar piesa regizatã, alta. Cei care au sentimentul cã piesa nu este terminatã cu nașterea lui Harrypaul (pardon: Harry Paul), le propun sã aștepte punerea în scenã a acestei piese. Împlinirea realã – și palpabilã – acolo poate fi simțitã în totalitate.

Pe scenã va începe cãlãtoria mult amintitã: drumul între hârtia frumosului și scândurile Thaliei, sub razele ne-X, albe ale uterului, transformându-se molcom în luminile reflectoarelor.

*Flavius Lucãcel: Ne packázz az angyalokkal. Editura HOLNAP, 2015, Várad (Oradea). Traducerea Molnár Judit, Szántai János).