Török Erzsébet: Despre Mihail Sebastian și romanul Menedék (Accidentul)
Török Erzsébet: Despre Mihail Sebastian și romanul Menedék (Accidentul)

Dupã citirea romanului Menedék (Accidentul), Mihail Sebastian a devenit unul dintre acei scriitori care mi-au trezit interesul și de care aș mai citi ceva. Stilul sãu liniștit, descrierile excelente de naturã, simplitatea acțiunii m-au vrãjit, suferința mutã a personajelor mi-a trezit dorința de a vedea un final fericit. Cartea postalã cu mesajul ei frumos gãsitã între paginile volumului m-a atras și mai mult.

Romanul nu este complicat, prezintã doar câteva întâmplãri din viața celor douã personaje principale într-un spațiu și timp limitat, care totuși devin semnificative. Doar o datã ne întoarcem în trecut și la alte meleaguri pentru a putea înțelege motivația din spatele comportamentului personajelor.

Titlul romanului are conotații diferite în limba românã și în limba maghiarã. Titlul original este Accidentul, care face aluzie la cele douã accidente mari importante în roman: unul imediat la începutul romanului, celãlalt aproape de sfârșit. Primul accident se petrece în Bucureștiul interbelic, la 18 decembrie, unde Nora primește ajutor de un bãrbat reluctant și distant, Paul. Din aceastã întâlnire neprevãzutã rezultã cele douã sãptãmâni petrecute la Poiana, la Munții Postãvarul, unde are loc al doilea accident mare. 
          
Acum Nora este cea care trebuie sã-l ridice pe Paul din zãpadã și în sens propriu, și în sens figurat. În roman se petrece și un al treilea accident, mai mic, dar la fel de important, prin acesta gãsesc cei doi bucureșteni un loc unde se pot ascunde pentru un timp scurt de realitate. Accidentele sunt evenimentele care dau alt curs vieții personajelor. 

Cuvântul maghiar, Menedék, se traduce ca adãpost, refugiu, astfel titlul devine simbolic. Cele douã personaje, care se pregãtesc de o vacanțã petrecutã la schi, nu primesc loc la niciun hotel, totul este plin de musafiri. Nora și Paul gãsesc adãpost la coliba lui Günther, un sas tânãr bolnav de inimã, care și el cautã refugiu la munte. 
Cei doi români devin la rândul lor refugiu pentru celãlalt: Nora, profesoara de francezã singuraticã, fãrã speranțe și aspirații mari, gãsește un scop în Paul, dorind reanimarea bãrbatului suferind de iubire pierdutã, în schimb ea devine locul de calm și de siguranțã pentru Paul, care încã nu a reușit s-o uite pe Ann, femeie cochetã și vibrantã, jucãușã și carieristã, care l-a pãrãsit fãrã un cuvânt. 

Cele douã femei sunt total diferite și totuși asemãnãtoare în puterea lor de a dirija viața lui Paul. Ann devine aproape o obsesie pentru bãrbat, el o urmãrește în Belgia, se uitã zilnic la pozele sale aflate în vitrina unui fotograf, stã ore întregi pe stradã, lângã mașina ei așteptând-o, o cautã în localul ei preferat. În noaptea întâlnirii lor Nora crede cã Paul ar fi suicidar, de aceea îl viziteazã neașteptat în apartamentul lui, îi organizeazã o excursie la munte, îl învațã la schiere și petrece zilele și nopțile sale cu bãrbat. 
Aceastã femeie în aparențã neimportantã, blândã, fragilã reușește sã dea putere de continuare nu numai lui Paul, ci și lui Günther. 

Romanul se terminã plin de optimism: cei doi nu sunt un cuplu, dar Paul reușește sã rãmânã indiferent stând vizavi de Ann, simțind trezirea dintr-un vis îndelungat, fiind plin de energie. Ultimele cuvinte (”niciodatã, niciodatã”) reprezintã jurãmântul lui de a nu se lãsa învins altãdatã de nimeni și de nimic.