Silviu Mãcrineanu despre Babits Mihály și Cartea lui Iona (Jónás könyve)
Silviu Mãcrineanu despre Babits Mihály și Cartea lui Iona (Jónás könyve)

N-am mai citit de mult poezie, trebuie sã vã mãrturisesc asta de la început. De aceea am luat puțin temãtor în mânã cãrțulia lui Babits Mihály numitã Cartea lui Iona* (Jónás könvye). Dupã aceea n-am mai putut s-o las din mânã!

Traducãtorul, Paul Drumaru, a reușit sã fie la înãlțimea celor mai ridicate exigențe în ceea ce privește traducerea poeziei unui mare poet maghiar. Și nu numai poet a fost Babits Mihaly, ci și prozator, eseist și traducãtor, la rândul sãu. Redactor la celebra revista Nyugat (Apus), care în interbelic era un forum al ideilor moderne, europene, în viața literarã maghiarã. Când a publicat Cartea lui Iona, în 1938, era deja un nume în literatura țãrii vecine.

Fostul Gimnaziu Maghiar fin Fogaras (Fãgãraș),opera arhitectului Alpár Ignácz. Aici a fost profesor de maghiarã și englezã Babits Mihály, învãțând sute de copii români din zonã limba maghiarã și englezã. Poeziile sale de dragoste s-au nãscut aici, în orãșelul Fogaras (Fãgãraș), al cãrui deputat în Parlamentul Maghiar era și scriitorul Mikszáth Kálmán.

Cum vi se pare ideea unui Iona pe care Dumnezeu îl trimite sã propãvãduiascã în Ninive, oraș mare și având locuitori cu pãcatele pe mãsurã, iar el ar preferã pustia și meditația, în loc sã poarte cuvântul Domnului? Și nu numai cã preferã altceva, dar se și aruncã în prima corabie care pleacã spre Tars, „fugind de Domnul, ca un hoț de moarte”!
                  
Dumnezeu nu agreazã însã nesupunerea și abate o furtunã strașnicã asupra corãbiei. Marinarii înspãimântați se roagã fiecare la zeul sãu, cerând îndurare. Doar Iona se ascunde în pântecul corabiei, știindu-se vinovat. 
Un marinar îl gãsește și-i cere sã se roage:

Ori n-ai nici dumnezeu? Te-ai scos din coasta cui?

Cum Jona n-are de gând s-o facã, e aruncat peste bord, socotit piaza rea a situației:

Pãzea – hei rup! – Sã piarã cine-n plus e!

Iar trupul sãu atinge neputincios „Oglinda apei – marmurã vrîstatã”.

Peștele cel mare trimis de Domnul îl înghite, fãrã sã-i clinteascã însã nici un fir de pãr. Înțelege lecția și începe sã strige cãtre Domnul:

Doamne, la Tine strig!
Din sfintei tale toane adânc înaltul Tãu îl chem! Ascultã!
Cãci urlu dintr-a morții mele burtã!

Domnul se îndurã în cele din urmã, și peștele îl debarcã pe uscat, într-o descriere demnã de Arghezi:

… Timpul crește
Și dã porunca Domnul cãtre pește
Și-a patra zi pe Iona îl deșartã
Cu sânge, muci și fiere laolaltã.


Povestea continuã cu retrimiterea lui Iona sã propovãduiascã distrugerea cãtre locuitorii din Ninive, dacã nu-și întorc fața din nou cãtre Domnul. Nu vã spun chiar totul, dar meritã sã citiți voi înșivã acest poem, unde poetul zugrãvește imagini impresionante în mintea noastrã, cum este de exemplu cea a femeilor cãrora începe sã le fie fricã de profeție:

Și-atunci femeile se-adunã roatã

și-l însoțeau pe Iona-n ceatã șoadã: 
se alipeau de el amirosindu-l
De pește și de suflet de om singur.

Noua revoltã a lui Iona, când Domnul – vãzând sãditã sãmânța credinței – se hotãrãște sã mai aștepte cu pedepsirea orașului, e exprimatã în versuri extrem de sugestive, deși limbajul e cel de zi cu zi:

… Când mã așezai aciia
Și de atunci în numãr tot mai mare
Venirã din oraș a mã-ntrebare,
În zeflemea, dar și cu spaima-ascunsã,
De zilele rãmase. Eu le-am spus-o
De-a fir a pãr. Și-acum rãstorni șiștarul?!


Într-un cuvânt – un mare poet se apleacã asupra unei povești biblice. Ceea ce iese de sub condeiul sãu e o poezie de un modernism accentuat, deși în limbaj arhaic, care te face sã nu lași cartea din mânã, deși știi dinainte subiectul. Ceea ce spune totul despre harul sãu!

*Babits Mihály – Cartea lui Iona, Editura Kriterion, București, 2002.