Sfântu-Gheorghe  –  capitala micã a conviețuirii româno-maghiare
Sfântu-Gheorghe    capitala micã a conviețuirii româno-maghiare

Cu ocazia scurtei vacanțe dedicate anului centenar am avut prilejul de a vizita orașul Sfântu-Gheorghe situat în inima României, în   Ținutul Secuiesc, fiind unul dintre prinicpalele centre urbanistice ale etnicilor maghiari din România. Chiar și din acest motiv multe persoane, în general români, când aud de județele: Covasna și Harghita, încearcã pe cât posibil de a le evita, fãrã mãcar a le da o șansã de a vizita și experimenta cum trãiesc și se gospodãresc secuii în aceastã parte a Transilvaniei.

Ca și român din Ungaria, cunoscãtor al ambelor limbi, maghiara și românã, respectiv cu o mamã secuiancã din Covasna ca de altfel toate rudele din partea ei, am decis sã mã conving cum este de fapt sã fi minoritar în țara noastrã.  

   
În concluzie primul lucru ce m-a surprins a fost politețea și bunul simț de a folosi limba românã când musafiri români le trec pragul. Contradictoriu spuselor din presã cum cã secuii nu te vor servi sau nu doresc sã vorbeascã cu tine românește pe motiv cã nu vrea. Majoritatea acestora înțeleg limba naționalã și o folosesc cu precãdere.

Curãțenia ce mereu bate la ochi când cineva își propune de a vizita vreun oraș al oricãrui stat al lumii. 
Prima impresie este întotdeauna și cea mai importantã.

Pretutindeni pe unde mergi prin Sfântu-Gheorghe vei gãsi inscripții bilingve româno-maghiare, maghiaro-române, neexistând acel soi de așa zisã ,,discriminare pe motiv etnic’’. Efectiv nimeni nu îți va avea baiul, vorba ardeleanului, având posibilitatea de a te exprima în ambele limbi fãrã nici o dificultate. 
Este un fel de copie leitã a centrului românilor din Ungaria, orașul Jula, cu câteva excepții la care mai este un pic de lucrat.

Ce m-a mirat pe mine în sensul observatorului român din țara vecinã a fost faptul cã în Sfântu-Gheorghe existã inscripții bilingve și turism, dar trecând pe lângã marile instituții ale orașului am observat un soi de naționalism obligatoriu fãrã precedent. În sens cã peste tot erau arborate steagurile românești și ale U.E., dar niciunde altundeva în afarã de Institutul Cultural Maghiar, nu am observat arborarea și a steagului maghiar sau mãcar a celui secuiesc. 

Lucru ce pentru mine a fost un ,,paradox’’ total, având în vedere faptul cã noi ca etnici români minoritari din Ungaria avem dreptul de a ne exprima apartenența la țara-mamã ca spre exemplu: prin arborarea steagului românesc alãturi de cel național și al UE pe instituțiile românești. Cu toate cã, cu ocazia sãrbãtorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni din 15 martie, respectiv a Zilei Naționale a Românei din 1 Decembrie, prin oraș sunt arborate drapelurile ambelor state: maghiar și român( nu în același timp).
Un al doilea lucru de menționat este cã plimbându-mã pe lângã statuile și busturile amplasate în diferite pãrți ale orașului, nu am observat la nici mãcar unul/a coroane depuse de ambele pãrți, cu cele douã tricolore ale statelor, indiferent de ce personalitate ar fi vorba, fie cã e: Rákóczi sau Mihai Viteazul. Cu toate cã inscripțiile erau tot acolo.

Concluzia este cã dacã dorești sã vizitezi orașul Sfântu-Gheorghe, fã-o fãrã ezitare pentru cã nu vei regreta fie cã ești român sau maghiar. Vei avea ocazia unicã de a îi cunoaște pe loc, de a le cunoaște cultura și tradițiile, respectiv modul prin care au rãmas, iar cu siguranțã vor rãmâne solidari unii cu alții mulți ani de acum încolo.