Septimiu Borbil: Încercați sã-l priviți fãrã patimã pe Horthy Miklós, vecinul lui Carol al II-lea

Septimiu Borbil: Încercați sã-l priviți fãrã patimã pe Horthy Miklós, vecinul lui Carol al II-lea
Încercați sã-l priviți fãrã patimã pe Horthy Miklós, vecinul lui Carol al II-lea

Nu cred cã v’unul își închipuie cã n-aș pricepe în ce viespar mã bag lansând acest îndemn în privința lui Horthy Miklós (1868-1957), amiral austro-ungar și regent al Ungariei din 1 martie 1920 pânã la 15 octombrie 1944, când a devenit prizonier al germanilor. Stați ogoiți, fiindcã nu-mi propun sã-i ridic v’un piedestal acestui personaj și nici „parașutiștilor” (slujbași aduși …) sãi. Cunoscând unele aspecte ale vieții pe care au dus-o la Cluj, mama și bunicii mei, eu nu vãd niciun motiv pentru a face așa ceva. Oricum, lãudãtorii n-au murit. Nici ai lui Horthy Miklós și nici ai aliatului sãu de sub trena lui Hitler – mareșalul Ion Antonescu.

Probabil cã unii-și zic cã „iar bag bãțul prin gard”, aserțiune ce reflectã însã doar o fațetã a realitãții. În fapt, deși mã amuzã sã-i vãd cum „fac” pe unu’ sau altu’ în momentele în care le trântești câte un adevãr în fațã, eu doresc mai ales sã dezbat… Sã cunosc opinii … Mânat de acest imbold, în decursul timpului, am adus în discuție lucrãri precum cele ale lui Engel Pál, Ablonczy Balázs, Lendvai Pál și nu numai. știți … azi, toți avem acces la informație și eu cred în expresia audiatur et altera pars. Prin urmare, chiar dacã ideile și rândurile mele nu-s pe direcția vântului, insist sã-l priviți fãrã patimã pe Horthy Miklós.

Acestea fiind zise, voi supune atenției voastre prima biografie a lui Horthy Miklós, alcãtuitã de un istoric pe baza unei vaste documentãri. 
           
Volumul „Amiralul Horthy Regentul Ungariei” a apãrut în versiune româneascã în acest an, în Editura Humanitas. Autoarea, Catherine Horel, specialistã în domeniul Europei Centrale, este director de cercetãri la Centrul Național Francez de Cercetãri științifice și predã la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne. Depãșind „clișeele istoriografiilor naționale și polemica naționalistã”, aceasta reușește sã-și impunã noua viziune, criticã și obiectivã, iar în cele din urmã, creioneazã urmãtorul portret:

„Aghiotant al lui Franz Joseph între 1909 și 1914, Horthy a oferit incontestabil imaginea unui om al vechiului regim – ceea ce și era fãrã îndoialã. În anumite privințe, apare ca reîncarnare a împãratului, care rãmâne punctul sãu de referințã în termeni de decizie politicã. «Domnia» sa a fost calificatã drept dictaturã fascistã de istoriografia comunistã dupã 1945, dar reabilitarea la care asistãm dupã tranziția la democrație în Ungaria mascheazã absența analizei omului și a sistemului…

Nimic nu este mai puțin îndepãrtat de figura eroului decât cariera lui Horthy, de la angajarea sa în marina austro-ungarã pânã la sfârșitul regenței. Viața sa este, dimpotrivã, o lungã suitã de eșecuri travestite în victorii. Bãtãlia de la strâmtoarea Otranto nu schimbã nimic în Primul Rãzboi Mondial, care este pierdut departe de Marea Adriaticã. Contrarevoluția este pãtatã de acte de violențã antisemite acoperite de Horthy. Tratatul de la Trianon consacrã dezmembrarea Ungariei regale. Desigur, Horthy nu este implicat personal, dar el trebuie sã-l ratifice, și doctrina revizionistã îi permite sã-și consolideze puterea. Intrarea în rãzboi din 1941 pare iremediabilã în acest context, deși, fãrã îndoialã, ar fi putut fi evitatã … Din acel moment, regentul e prins în capcanã; acesta amânã și evitã, fãrã a se hotãrî sã iasã din ea pentru a negocia cu Aliații. Ocupația germanã de la 19 martie 1944 este relevantã pentru gradul de antisemitism prezent în societate și pentru care Horthy poartã, între alții, responsabilitatea … Dorința sa de a «salva» Ungaria este realã, însã și mai mare este dorința sa de a rãmâne la putere.”

Umbra lui Horthy Miklós acoperã Ungaria interbelicã, iar în istoria acestei țãri el reprezintã renașterea de dupã prãbușirea Imperiului și încercãrile de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. Asta pe de o parte … De partea cealaltã, noi românii (și nu doar noi), îl percepem drept un dictator fascist precum Hitler ori Mussolini, însã evitãm cu obstinație sã-l comparãm cu Mareșalul nostru. Ãsta-i modeluʼ și de vreme ce ține, îi dãm ‘nainte cã doar albu’ și negru’ nu-s culori … Ce mare lucru cã ne aratã alții cu degetul? Vã întreb însã: considerați cã Raidul din Baèka de Sud (Рација/Racija), numit și Masacrul de la Novi Sad, reprezintã un act criminal, iar cele petrecute la Odessa sunt fapte de arme, numite de rãuvoitori „crime”? Puteți? și nu vi se pune un nod în gât? E ca și cum am susține cã „Horthy Miklós katonája vagyok” sunã infam, în vreme ce „S-o suit Pista pe cal” ar fi sublim … În realitate, cei ce rezoneazã la atari „stimuli” se poziționeazã într-o simetrie perfectã.

Eu cred cã acela ce cântãrește trecutul judecând cu dublã mãsurã, ajunge precum struțul ce-și îngroapã capul în nisip … Consider cã nu-i cazul ca noi, românii sã-l judecãm pe Horthy cu toate ale sale, fãrã sã așezãm pe celãlalt taler al balanței faptele din Transnistria – teritoriu la rândul sãu vremelnic ocupat, însã de ai noștri. Nu e corect sã-i plângi pe cei pãrãsiți de frați în 1940 și sã arãți cu degetul spre cele petrecute în teritoriul pe care au continuat sã-l considere acasã, fãrã sã te oripileze amintirea Holcaustului și a Poraimos-ului (Genocidul romilor) în care s-au avântat Antonescu și ai lui, ori crimele unui Gavrilã Olteanu și ale „gãrzilor” sale.

N-am de gând sã-i compar mai mult de atât pe cei doi. Pentru mine, ambii sunt slugile lui Hitler și niciunul nu poate fi exonerat de ceea ce a „guvernat”, chiar dacã Horthy a fost mai norocos în comparație cu Antonescu al nostru ori cu slovacul Jozef Tiso – executați și chiar decât croatul Ante Paveliæ mort în 1959, în urma rãnilor cauzate de o tentativã de asasinat la Madrid … Însã ce sfârșit ar fi avut Amiralul dacã ar fi încãput pe mânile lui Tito ori ale lui Stalin și nu pe ale americanilor ce l-au preluat de la germani? Cu siguranțã cã altul …
În acele condiții însã, Horthy Miklós n-a mai fost incriminat pentru masacrul de la Novi Sad, iar în cele din urmã, deși la cererea Iugoslaviei, numele sãu apare pe lista Comisiei Națiunilor Unite pentru Crimele de Rãzboi (UNWCC), acesta este citat doar ca martor în fața tribunalului de la Nürnberg.

Catherine Horel relevã faptul cã tribunalul dispunea „de numeroase elemente care atestã eforturile întreprinse de Horthy și anturajul sãu, ca și de guvernul Lakatos, pentru a se opune deportãrilor.” Acest aspect se explicã prin faptul cã „membrii comunitãții evreiești din Budapesta și ai organizațiilor care-i ajutaserã pe evrei și-au înmulțit mãrturiile în favoarea lui Horthy”. Autoarea subliniazã faptul cã nazistul Veesenmayer era atotputernic în Ungaria lui Horthy, dar cã acesta din urmã a demonstrat cu ocazia audierilor cã „nu era capabil de autocriticã și cã se retrãgea sistematic în spatele uitãrii sau a negãrii”.

Pe scurt, cam asta-i povestea lui Horthy. Aș mai adaugã, așa doar ca pe o picanterie, faptul cã în timpul exilului, la Estoril în Portugalia, în sala de cinema a cazinoului, Horthy îi întâlnește pe regele Carol al II-lea al României aflat și el de ceva mai multã vreme în exil și pe Elena “Magda” Lupescu . N-am auzit „sã se fi luat de cap” și nu concep sã ne luam nici noi, cei de azi ….

În funcție de ochii ce-l privesc, Horthy e fie totem, fie sperietoare. Eu mã gândesc cã noi românii n-am fost si nu vom fi niciodatã precum polonezii și nici precum finlandezii și de vreme ce Mareșalul nostru n-a fost ca Mannerheim, n-ar strica sã fim nițeluș mai decenți în interpretãri …