Semnificații ale promulgãrii de cãtre Poroșenko a legii privind ucrainizarea școlilor minoritãților naționale
Semnificații ale promulgãrii de cãtre Poroșenko a legii privind ucrainizarea școlilor minoritãților naționale

Prin promulgarea luni, 25 septembrie, a legii privind utilizarea limbii ucrainene în școlile în care s-a predat pânã acum în limbile minoritãților naționale, de cãtre președintele Petro Poroșenko, statul ucrainean, în persoana puterii de la Kiev:

1. A validat anexarea de cãtre Rusia a Crimeii: a) minoritatea rusã s-a încredințat o datã în plus cã alegerea pe care a fãcut-o la referendum a fost una corectã; b) minoritatea tãtarilor crimeeni a obținut un argument solid în a-și schimba atitudinea fațã de puterea de la Kiev și fațã de actul comis în 2014 de cãtre puterea de la Moscova;

2. A oferit o justificare solidã comunitãții din regiunile Lugansk și Donețk de a continua lupta împotriva regimului de la Kiev, care se aratã intolerant fațã de minoritãți (în cele douã regiuni populația covârșitor majoritarã este cea rusofonã).
3. A dat un semnal clar cã se aflã în proces de edificare a unui stat etnocratic ucrainean, ceea ce înseamnã cã, comunitãțile etnice autohtone moldo-românã, maghiarã, polonezã ș.a.., care de secole conviețuiesc pe teritoriile lor istorice, încorporate în mod abuziv de statul sovietic în Ucraina, fie vor fi asimilate, fie vor trebui sã solicite intervenția comunitãții internaționale în vederea prezervãrii drepturilor garantate de legislația Consiliului Europei – a limbii și culturii naționale proprii.

4. A împins România, Ungaria și Polonia cãtre o alianțã cu Rusia în vederea conjugãrii eforturilor privind apãrarea drepturilor comunitãților minoritãților naționale din Ucraina.

Dar mai presus de orice, acțiunea șefului de stat de la Kiev, care a validat actul Legislativului ucrainean, a denotat o problemã nerezolvatã în momentul destrãmãrii URSS, care, iatã, are repercusiuni pânã în prezent asupra securitãții regionale. Se știe cã frontierele între fostele republici unionale au fost stabilite de regimul sovietic de la Moscova în mod arbitrar, fãrã sã se ținã cont de componența etnicã a populației de diferitele regiuni. 

De exemplu, prin decizia Prezidiului Sovietului Suprem de la Moscova, din 4 noiembrie 1940, fãrã sã le fi întrebat pãrerea, autoritãțile staliniste de la Moscova au încorporat în republica ucraineanã raioane cu populație prevalent moldo-românã: Storojoneț, Adâncata, Herța, Noua Sulițã, Reni și localitãți din alte raioane din sudul Basarabiei.


În același timp, în cadrul republicii moldovenești au fost încadrate raioane cu populație prevalent ucraineanã: Camenca, Râbnița, localitãți ucrainene în celelalte raioane transnistrene ale RSSM. Pãrea logic ca în 1991, la destrãmarea URSS, republicile sovietice care și-au dobândit independența sã procedeze la corectarea frontierelor – la corectarea crimelor comise intenționat sau fãrã intenție de cãtre regimul totalitar sovietic. 

De altfel, așa au procedat alte douã republici, cu o culturã politicã mai avansatã: Cehia și Slovacia. Ele s-au despãrțit în 1993, iar în 1994 au efectuat un schimb de localitãți de la granițã – localitãțile slovace din Cehia au trecut la Slovacia, iar localitãțile cehe din Slovacia au trecut la Cehia. Autoritãților Republicii Moldova și ale Ucrainei nu le-ajuns înțelepciunea politicã sã procedeze în acest fel.

Eu cred cã nu e timpul pierdut nici acum, oricum problema frontierelor din spațiul post-sovietic va mai fi discutatã de marii actori geopolitici. Dar Rusia va avea sorți de izbândã sã i se recunoascã încorporarea Crimeii numai dacã va generaliza problema, dacã va condamna regimul sovietic pentru toate crimele, inclusiv pentru trasarea arbitrarã a granițelor între republicile sovietice, devenite independente în 1991.