Se caută inimă din metal – capacele de peturi cu rol de valută a solidarității

Se caută inimă din metal – capacele de peturi cu rol de valută a solidarității

Bács Emese este una dintre târgumureșencele care își ia inima în dinți, și încearcă să facă ceva pentru societate, cu speranța ca faptele sale vor schimba câte ceva în această lume tot mai egoistă, nemiloasă, lipsită de speranță.

Fără să vrea, Bács Emese a pus bazele unei adevărate mișcări civice de solidaritate cu copiii bolnavi, încurajând oamenii să nu arunce la gunoi capacele de peturi, ci să le pună în ”cutia de metal al inimii”, amplasată în anumite locuri ale orașului.

–  Mama unei colege de clasă a fetiței mele – spune Bács Emese – a postat pe Facebook acum 6-7 ani, că strânge capace pentru a ajuta o fetiță din Ungaria, diganosticată cu neuroblastom. M-am gândit să o ajut și le-am rugat pe cunostințe sa-mi dea capacele de peturi daca au, spunându-Ie, că iată, este o posibilitate cu cât de firavă cu atât mai inimoasă de a ajuta un copil bolnav.  Dar din păcate, între timp, fetița a decedat.

Am rămas cu capacele. Nu știam ce să fac cu ele. Am căutat pe internet firme de reciclare, care să le preia. Am găsit una la Miercurea Ciuc, care prelua capacele cu 80 de bani kilogramul. Acum le preia cu 60 de bani. Am reînceput colectarea, pentru un alt copil bolnav: o fetiță care avea nevoie de bani pentru un implant la urechi. Am luat legătura cu familia; ei au venit după capace și le-au dus la firma amintită, unde au primit banii. Nu a fost o sumă mare, fiind în schimb un semnal puternic din partea societății, că iată, inima oamenilor mai simte câte ceva din pulsul lumii vechi, mult mai bună, mai miloasă și mai cu speranță.

– Cum de nu vă fac firmele mai multe ”inimi de metal”, ca și sponsorizare? Dacă ați avea mai multe, le-ați putea amplasa în toate orașele din regiune…

Am încercat să achiziționăm câteva, dar prețurile sunt mari. Iar noi nu ne prea pricepem la astfel de lucruri financiare. Noi vrem doar să ajutăm, să redăm speranța în lumea asta tot mai atomizată, egoistă și nemiloasă…

Leave a Reply

Your email address will not be published.