Sárvár – orașul unde națiunile se regãsesc (1.)

Sárvár – orașul unde națiunile se regãsesc (1.)

În urmã cu exact 10 ani am vizitat ultima oarã localitatea Sárvár, orãșelul din Vestul Ungariei. Apropoul vizitei de atunci l-a dat aderarea țãrii vecine la Uniunea Europeanã, iar cei din orașul de pe malul râului Rába au invitat delegația oficialã a Seiniului (jud. Maramureș), sub semnul relației de înfrãțire. Dupã un deceniu (17-20. iulie 2014.) din nou am avut prilejul sã beneficiez de ospitalitatea celor din Sárvár. și nu numai eu sau noi, cei din Seini, ci și delegațiile orașelor înfrãțite din Austria și Cehia, respectiv cei din Sonntagberg și Uherske Hradiste.
 

Cãlãtoria noastrã a început aproape ca în basme, întrucât meșterul brutar din Seini, Czompa Attila – chiar dacã nu ne-a pregãtit pentru drum pogãcei rumeniți în cenușã – ne-a copt douã langoșe mari cât douã pietre de moarã, și aceastã comparație nici nu este prea nesimțitã.

Puțin somnoroși, dar cu speranța rãsãritului de Soare în pupile, am pornit la drum spre Sárvár. Delegația a fost condusã de cãtre doamna primar Tulbure Gabriela Florica, fãcând parte din echipã: omul de afaceri Szöllõssy Mihály și soția lui, Elena, consiliera Sike Mária Márta, președintele local al UDMR, Hajdú Ildikó, președinta Organizației de Femei a UDMR, Czompa Mónika, educatoarea responsabilã de relațiile dintre școli, întreprinzãtoarea Stauder Agneta, consilierii locali Baltoș Marius, Bud Vasile și Debreczeni Francisc, consilierul personal al doamnei primar, Sabãu Dan Sorin și subsemnatul.

Pe drum ne-am oprit câte puțin sã ne dezmorțim, nu numai pe autostradã, ci și pe malul lacului Balaton, mai precis la Balatonfüred, unde ne-am limpezit puțin privirile în atmosfera mai mult maritimã decât de lac, am admirat lebedele și rațele sãlbatice, precum și yachturile de invidiat, și ne-am rãcorit cu câte o înghețatã.

Ajunși la Sárvár, gazdele, în frunte cu primarul Kondora István deja ne așteptau în fața Hotelului Park Inn. În holul hotelului am servit câte un pahar de șampanie, în bucuria revederii și am fost salutați de cãtre gazde, inclusiv de cãtre reperezentanta hotelului de patru stele.

Cu acestea încã nu s-a încheiat programul zilei, dupã servirea cinei am fost invitați sã vizionãm un spectacol fascinant, într-un loc inedit, Cetatea Sárvárului. În interpretarea actorilor de la Sziget Színház din Budapesta am vizionat musicalul Matei cel Drept, în interpretarea unor actori de excepție, precum: Papadimitriu Athina, Pintér Tibor, Buch Tibor sau Várfi Sándor.

A doua zi au sosit și delegațiile orașelor înfrãțite din Austria și Cehia, în frunte cu primarii Thomas Raidl și Kvìtoslav Tichavský, astfel discursul a continuat în trei, sau mai precis, în patru limbi în autocarul comod care rula spre Herend. Programul prevedea de altfel, pentru ziua respectivã, o vizitã la Manufactura de Porțelan de la Herend, manufacturã înființatã încã în anul 1826.

Pentru a ne simți mai bine, pentru început am luat masa de prânz la restaurantul manufacturii, unde felurile de mancare apetisante ne-au fost servite în servicii de masã deosebit de scumpe.

Dupã servirea prânzului am vizionat un filmuleț despre istoria manufacturii, dupã care am vizitat raionul demonstrativ al celei mai mari manufacturi de porțelan din Europa. Acolo, printre altele, am aflat cã nu este prea ușor sã devii angajat al fabricii, care are în jur de 7-800 de angajați. Aspiranții trebuie sã susținã un examen riguros, printre altele verificânduli-se și trãsãturile psihologice. Este bine dacã 10% dintre candidați trec cu succes de toate probele, fiind admiși la școala patronatã de fabricã. Un lucru este cert pentru mine: vãzând prezentãrile și cunoscându-mi propriile limite, cu siguranțã aș pica examenul.

Chiar vârsta m-ar descalifica din start, cãci selecția este asemãnãtoare unui film a cãrui vizionare este condiționatã de etate, doar cã în acest caz se stabilește nu limita minimã, ci cea maximã de vârstã – ești exclus dacã ai mai mult de 20 de ani.
Oricum, vã avertizez: dacã treceți pe la Herend, sã nu pãșiți în stare de ebrietate pe teritoriul manufacturii, în magazinul de prezentare sau în cel de marcã! Celor din Herend nu le plac „elefanții”.

În cea din urmã locație amintitã însã, pe langã faptul cã trebuie sã ai capul limpede, ai nevoie și de un portmoneu supraponderat sau de un card bancar cu chipul „greu”. Cei ca mine, care îndeplinesc doar prima condiție, pot cumpãra, eventual, cu vreo 2-5 mii de forinți un mic magnet pentru frigider sau o amuletã minusculã.

Ca sã vã faceți o idee despre foștii și actualii clienți ai manufacturii, iatã câteva nume celebre: Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, regina Victoria, regina Elisabeta, Frantz Iosif I., contele Apponyi Albert, prințul Esterházy Antal, țarul Nicolae al II-lea, prințesa Diana, Elisabeta a II-a, împãratul Akihito, prințul Carol de Wales, prințul William, dr. Habsburg Ottó, Tony Curtis, Arnold Schwarzenegger, Lewis Hamilton ș.a.m.d. Un lucru este cert: la finalul vizitei în manufacturã toți vizitatorii conștientizeazã de ce este atât de faimos și scump porțelanul de Herend.

Luându-ne rãmas bun de la Herend, încã nu știam cã șirul surprizelor plãcute nu s-a terminat. Cina am servit-o la un beci din apropierea Sárvárului, unde gazda deja ne aștepta la poartã cu o coșarcã de specialitãți proaspãt scoase din cuptor, care – dupã cum la doar câteva minute distanțã am realizat – serveau drept cuibușoare gastrice pentru ceea ce urma.

Nu mi-a trebuit o inteligențã ieșitã din comun sã-mi dau seama cã în localul respectiv de fapt funcționeazã o așa-zisã farmacie de pãlincã (având pe stoc vreo 40 de feluri de pãlincã), iar în adâncul beciului trãgeau cu ochiul cãtre vizitatori cel puțin 14 feluri de vin de vițã nobilã.

Ce sã vã spun, „farmacistul șef” s-a uitat la mine și a dat verdictul: sufãr de o lipsã acutã de alcool pur în aerul expirat, așa cã fãrã sã-mi mai cearã retețã mi-a și administrat un tratament de urgențã cu vreo 4-5 feluri de pãlincã. Cei drept, nu i-am mãrturisit cã și la Herend mi-au mai administrat – doar așa, în stil șarlatan – un mic tratament simptomatic.

Ce sã mai lungesc, atmosfera s-a încins repede, grație și „formației” cu asociat unic Vagabika. Acest muzician de excepție a interpretat printre altele Für Elise-ul într-un mod atât de original, încât nici Beethoven nu cred cã și-ar fi recunoscut propria operã. Dar ce-i al lui e al lui, avea în repertoriu diverse melodii, cânta una dupã alta cântecele în limbile celor patru națiuni prezente la petrecere, spre bucuria noastrã și a vecinilor din jurul beciului.

La un moment dat nu mai conta cã ești ungur, austriac, ceh sau român, muzica și voia bunã a spulberat toate granițele. De altfel acesta a fost și scopul gazdelor noastre: sã-i apropie pe toți frații Sárvárului. Atunci, acolo s-a realizat cu adevãrat dezideratul Uniunii Europene: națiunile s-au regãsit între ele și s-au regãsit pe ele însele.

(Cãlãtoria continuã)