Rusul Bulgakov ca platformã interculturalã româno-maghiarã. Cu pisicã inclusã…
Dacã în anul 1848 erau tineri români cu idei progresiste la Budapesta (și, mã rog, nu era acea situație geo-politicã) cu siguranțã și ei, laolaltã cu Sándor Petõfi, mergeau la Cafeneaua Pilvax. Un loc unde se întâlneau poeți, artiști, ziariști și… revoluționari. În Café Bulgakov din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg gãsești cam aceeași gen de oameni ca și în Pilvax, mai puțin revoluționari. Pe ei i-au înlocuit boemii… Și o pisicã simpaticã.

Aura artisticã a localului este „împodobitã” și de faptul cã proprietarul este chiar fiul celebrului scriitor maghiar György Méhes, Nagy Elek, cel care, într-un moment de euforie personalã, a cumpãrat castelul de la Gilãu. Sã nu uitãm nici faptul cã Café Bulgakov a fost deschis în anul 2002 (primar era încã Funar…) de nimeni altcineva decât „împãratul” poeziei maghiare, György Faludy. Acestea fiind scrise, sã nu ne mire deloc cã localul este frecventat aproape în exclusivitate de maghiari. Și de o pisicã, numitã de unii Petõfi – Eminescu pentru a atrage, poate, și clientelã vorbitoare de limbã românã.

Pisica, în brațele artistului vizual Andrea Jánosi, care “cimenteazã” relațiile interetnice în cafeneaua literarã

Dar situația nu este chiar așa de alarmantã: adicã, din fericire, Café Bulgakov nu este frecventat doar de maghiari. Sunt și corbi albi care, dupã spusele lor, se simt bine aici. 

Trãind în lumi paralele

Nãscut în Cluj/Kolozsvár/Klauseburg, și crescut tot aici, locuind în Capitala Transilvaniei, eram obișnuit sã trãiesc în lumea mea maghiarã, paralelã cu cea a majoritãții românești. Desigur, pe strada Mehedinți (rãmâi fãrã dinți) din cartierul pe nedrept rãu-famat Mãnãștur („Pânã aici democrație, de aici încolo Mãnãșturul!”) nu aveam cum sã „evit” influențele românești, dar mai apoi s-a creat o insulã „autonomã” maghiarã în jurul mei. 

Mai precis, l-am creat eu: pãrinți maghiari, rude maghiare, prietenã maghiarã, studii în limba maghiarã, loc de muncã la cotidianul regional de limbã maghiarã Szabadság. Trãiam, deci, într-o lume paralelã, cu o puternicã componentã identitarã și lingvisticã, dar și una care ținea de valori, repere profesionale, artistice și personale. Bulgakov a fost doar un „adaos” la ceea ce s-a creat pânã atunci.

Pânã acum câțiva ani întâlneam rar persoane vorbitoare de limbã românã în Bulgakov. M-am și mirat de mai multe ori când am auzit pe cineva vorbind în limba românã. Azi, însã, vin din tot mai mulți români în Bulgakov. De ce, i-am întrebat. 

 Îmi place aici, vin din ce în ce mai des. L-am invitat și pe oaspetele meu din Moldova – ne-a spus unul dintre ei. 

Cu toate cã, din cunoștințele noastre, nu este niciun ospãtar de limbã românã, mai mult, nu se organizeazã nici un eveniment pentru majoritatea lingvisticã și etnicã din acest oraș, românii contiunã sã vinã la Bulgakov.

 Mâncarea e bunã și la un preț moderat. Într-adevãr nu este nici un eveniment în limba românã, toți angajații sunt maghiari, dar ne simțim bine aici – spune altcineva.

Cu timpul, Bulgakov a devenit a mini-platformã interculturalã. Se sperã cã pisica alb-negru Petõfi-Eminescu va ajuta la cimentarea acestor relații…
****
Mai multe despre locația interculturalã pe blogul autorului.