Régi és új urak (Ciocoii vechi și noi), piatra de temelie a romanului românesc
Régi és új urak (Ciocoii vechi și noi), piatra de temelie a romanului românesc

Nicolae Filimon are în primul rând meritul de a duce proza româneascã dincolo de momentul Biedermeier, reprezentat de Negruzzi sau Odobescu, îndepãrtându-se de teme precum folclorul, frumusețile patriei, eroi, ce și-au trãit veacul în jurul epocii pașoptiste. Datoritã geniului lui Filimon, avem primul roman românesc adevãrat, post-balzacian, reprezentând o bunã mixturã de senzaționalism și realism social, ce îl plaseazã la o distanțã apreciabilã de romantism, exact în sfera realismului. Nu, piatra de temelie a marelui roman românesc nu a fost pus de Liviu Rebreanu, ci de Nicolae Filimon.

  
   
Dar, haideți sã ne legãm puțin de anul apariției! Ce se mai publica prin 1863? Ei bine, Théophile Gautier publica Captain Fracasse, un roman de aventuri, despre un baron ce își abandoneazã castelul și decide sã însoțeascã o trupã de teatru, din dragostea pentru o tânãrã actrițã. Apoi, Jules Verne – Cinci sãptãmâni în balon, un roman de aventuri. Émile Erckmann si Alexandre Chatrian scriu Madame Thérèse, un roman despre revoluția francezã. 
Sheridan Le Fanu semneazã The House by the Churchyard, o prozã plinã de suspans. Mai avem Anthony Trollope – Rachel Ray, un roman despre o tânãrã forțatã de împrejurãri sã-și pãrãseascã logodnicul asupra cãruia planau suspiciuni de imoralitate. George Eliot scrie romanul Romola despre viața artisticã și religioasã din Florența secolului al XV-lea, Elizabeth Gaskell își publicã romanul Sylvia’s Lovers, despre care s-a spus c-ar fi poate cea mai tristã poveste scrisã vreodatã, despre pendulãrile amoroase ale unei femei provinciale între presupusele iubiri ale vãrului și ale unui militar, dar și A Dark Night’s Work, povestea unui avocat care bate la porțile aristocrației, fiind privit cu dispreț de clasa superioarã. 
Charles Kingsley – The Water-Babies, un fel de satirã la adresa Originii speciilor, Charles Warren Adams – The Notting Hill Mystery, Charles Reade – Hard Cash, o expunere a abuzurilor din azilurile pentru nebuni, George MacDonald – David Elginbrod, despre viața umilã și pioasã a unui țãran scoțian și a fiicei sale, pe urmã Mary Elizabeth Braddon – Aurora Floyd, o narațiune ce urmãrește cãutãrile și drumul spre maturitate sexualã a unei tinere rezultate din relația unui nobil cu o actrițã. Ar mai fi de menționat Nikolai Chernyshevsky – Ce este de fãcut, un roman despre un personaj pe nume Vera Pavlovna, care scapã de o cãsãtorie aranjatã și își cautã independența financiarã, romanul fiind un manifest pentru micile cooperative socialiste și producția industrialã a comunitãții, acestea fiind considerate superioare capitalismului. Cartea a fost caracterizatã drept un “manual al radicalismului”. Atât.
    
Pe lângã cele înșirate mai sus, Ciocoii vechi și noi ar fi putut sta la loc de cinste în orice bibliotecã! Ba, mai mult, ”Ciocoii” sare cu brio peste standardele romanului din 1863. Este o prozã bine scrisã, interesantã, are dinamicã, are personaje de excepție, are chiar și umor. Este o scriere coloratã, captivantã, satiricã și extrem de criticã deopotrivã. Neșansa cãrții (și totodatã neșansa autorului) a fost însã cã a apãrut într-o culturã minorã, nebeneficiind nici de traducere. Dacã Filimon ar fi scris și publicat în 1863, la Londra sau la Paris, romanul Ciocoii vechi și noi ar fi fost atunci și încã ar fi și astãzi considerat o capodoperã. 

Nicolae Filimon a rãmas orfan de tatã la 11 ani, astfel cã a îndurat numeroase privațiuni și a întâmpinat multiple obstacole în calea devenirii lui. Dar nu și-a pierdut niciodatã umorul, spontaneitatea, pofta de viațã și “indisciplina”. Ba, mai mult, le-a dus cu el și în rândurile cãrții despre care discutãm. Filimon n-a avut nici diplome! Cu toate acestea s-a învrednicit sã învețe câteva limbi strãine și o grãmadã de alte lucruri utile, ca autodidact, reușind – dupã cum vedem – sã-și depãșeascã binișor confrații. Îi plãcea sã petreacã, era și gurmand, deseori își surprindea mesenii cu citate, cu proverbe și zicãtori, adicã exact cum face și în carte, îi plãcea sã râdã din tot sufletul. Și chiar avea motive sã râdã! Bucureștiul era la acea vreme – sfârșitul epocii feudale și mijirea epocii burgheze – o împletire de mizerie și strãlucire. Locul cel mai potrivit pentru un Dinu Pãturicã, individul flãmând, rapace, lipsit de caracter sau de scrupule sã se intrupeze, sã prindã contur.

   

Cum Ciocoii vechi și noi este primul roman românesc, excepțional dupã cum umil aș putea eu sã apreciez, și Dinu Pãturicã este primul personaj cu adevãrat excepțional, de mare anvergurã, din istoria romanului românesc! El este un produs al civilizației epocii sale și vine sã atace însãși civilizația care l-a zãmislit. Pãturicã exceleazã, dacã putem spune așa, prin salturile pe care le face, parcurgând fãrã mare efort distanța de la masatul tãlpilor lui Andronache la complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Un tangaj pe care restul ariviștilor din literaturã, Julien Sorel, Rastignac, Uriah Heep, nu îl pot egala. Dar nici mãcar cei autohtoni: Stãnicã Rațiu, Licã Trubaduru sau Stavrache.

Romanul lui Filimon exceleazã și prin scenele și tablourile de epocã ce le zugrãveste cu mare dibãcie, fascinante și educative deopotrivã. Verosimile. Ei bine, exact aceastã verosimilitate înnobileazã textul, îi conferã greutate și o atracție aparte, cu toatã complexitatea acțiunii ce se desfãșoarã pe mai multe paliere narative.

Universalitatea și contemporaneitatea subiectului ar mai fi de subliniat! Tipul arivistului apare așadar și în literatura britanicã (la Dickens), francezã (Stendhal, Balzac), dar cu timpul se metamorfozeazã și multiplicã în literaturã și cinematografie, sã amintim numai Totul despre Eva – dupã un scenariu al lui Joseph L. Mankiewicz. Șase premii Oscar. Pelicula vorbește despre o arivistã pur-sânge de pe Broadway care încearcã sã uzurpe tot, pânã și relațiile personale ale “victimei”. Un fleac pe lângã relația bolnavã a lui Paturicã cu Chera Duduca! Subiectul e însã proaspãt și actual și astãzi. Nu s-a perimat și cine știe ce revoluție moralã ar trebui sã loveascã omenirea pentru a trece la notele de subsol aceste personaje tot mai obraznice și mai vizibile în societatea în care trãim.

Sigur cã personajele sunt tragice, o sfârșesc dupã cum meritã fiecare. Dar dacã tot am pomenit de cinematografie, sã zâmbim, în final, la scena decupatã parcã din Emir Kusturica, cu cele douã care mortuare, unul în care Pãturicã e dus la groapa comunã, iar Andronache Tuzluc, jefuit și înnebunit de Pãturicã, dus cãtre locul de veci, cu pioșenie, de un anume Gheorghe.