Printez si imaginile

„Ighen”– Elena Dumitru, unicul profesor universitar român care predă limba maghiară la … Roma

2018-09-29Singurul cuvânt maghiar pe care îl știam în maghiară era „Ighen”. Fără să înțeleg nimic, efectiv m-am îndrăgostit de această limbă și mă duceam la cursurile care se țineau în maghiară pentru colegii noștri maghiari. Erau cursuri de literatură, poezie … ascultam și mi se părea că înțeleg tot dar nu înțelegeam nimic. Mă atrăgea în schimb … am început să învăț încet-încet, așa cum învață un începător. Am avut norocul să fac parte dintr-un colectiv unde aveam profesori ex-tra-or-di-nari! Eram ca într-o familie în acest grup. Am plecat cu bursă de studii în fiecare an la școala de vară din Debrețen unde au un sistem foarte bine pus la punct pentru învățarea limbii maghiare pentru străini.


La rubrica ”Români cu care ne mândrim” am ales pentru acest număr o tânără de excepție. Ascunsă printre cărțile sau prin aulele universității La Sapienza din Roma, Elena Dumitru nu face știre. Jurnalele nu țipă: Uite o româncă care face ceva bun!

Cu toate acestea, ea ste una dintre realitățile românești cu care am putea să defilăm cu fruntea sus oriunde am merge în lume; este omul de litere, studiosul care, în liniștea cărților, a învățăturii asidue, a ajuns să predea la o facultate din Roma o limbă care nu-i aparține dar pe care o stăpânește ca pe cea nativă.

Numai șapte limbi vorbește, scrie, citește și predă Elena Dumitru dar puțini sunt cei care o cunosc. În timpul liber, între studiu și lectură, scrie cărți … de specialitate.


Elena Dumitru este unica româncă profesor universitar care predă limba maghiară la Roma  studenților italieni


De loc din Buzău, Elena Dumitru e o fată solară, plină de șarm, cu o voce care te cucerește cu claritatea și siguranța mesajului transmis.

De mică a visat să învețe limbile străine. ”Când eram mică, ascultând pe cineva vorbind în altă limbă mi se părea … uau! E un zeu ăsta! Le-am și învățat cu ușurință însă”. Școala generală o face la Buzău, urmând cursurile de pictură-sculptură ale Liceului de Artă Margareta Sterian. De care nu s-a lipit însă. ”Mi se pare că sunt chiar anti-talent” ne mărturisește zâmbind. 

Urmează apoi Liceul de Limbi Străine Iulia Hașdeu pentru că pasiunea pentru ele o ardea. Ajunge la examenul de facultate la București, cu limbile franceză-germană, unde nu reușește. Dezamăgirea e și mai mare când numele ei este primul sub linie cu nota 8. Pe atunci examenele la faculatate erau adevărate concursuri cu 7-8 pe un loc. Asta se întâmpla în 1997.

                                                                          *

Interviul cu Elena e fluid și coerent, așa cm numai o persoană pregătită poate duce. Orice întrebare e de prisos. Povestea vieții ei e una care se desfășoară printre cărți, profesori, colegi, burse …

– Provii dintr-o familie cu tradiție în ale școlii? Cum ai reușit ulterior să continui pasiunea?

– Nu. Părinții mei au meserii total diferite: mama contabilă (și-a dorit ca eu să fiu măcar o bună matematiciană dar n-a fost să fie) iar tata lucrează la vestita fabrică de sârmă din Buzău. Total autodidactă. La înscriere cineva m-a sfătuit să mă înscriu la o limbă ”mai mică” pentru că nu sunt foarte mulți pe loc. Fiind foarte înspăimântată de experiența anterioară am zis ”cred că iau această variantă”. Și din lista de ”limbi mici” să zic așa … în 98 (croată, turcă, bulgară, maghiară etc) care acum nu cred că mai sunt așa de mici acum, am ales la întâmplare: maghiara. Mi se părea că sună exotic… și așa învăț ceva nou.

– Nu exista concurența celor din Ardeal?

– Era, 2-3 pe loc dar nu ca la celelalte. Dar nu era concurența de la Cluj de exemplu.

– Nu ți-a fost frică? Ai luat-o ca pe o joacă?

– Habar nu aveam. După acea am aflat. A fost o alegere cu mâna pe listă. După asta am luat și am început cu maghiara de la zero. Examenul prin franceză la maghiară dar m-au direcționat spre maghiară. Mișcare pe care am recomandat-o și eu pe mai departe. Mi-am păstrat franceza, germana și maghiara. Trei limbi în facultate.

Destul de greu pentru că la predare … nu au articol, nu au masculin, feminin … o capcană care nu-ți ușurează viața. La primele lecții eram cu toții consternați și credeam că nu o să învățăm niciodată limba asta total diferită. Nu aveai nici un punct de sprijin, de unde să pleci. Eram 10 români aici și 10 maghiari, un grup destul de închegat.

Eram destul de îngrijorați pentru viitorul nostru la maghiară dar mie mi-a plăcut fără să înțeleg nimic.

Singurul cuvânt maghiar pe care îl știam în maghiară era „Ighen”. Fără să înțeleg nimic, efectiv m-am îndrăgostit de această limbă și mă duceam la cursurile care se țineau în maghiară pentru colegii noștri maghiari. Erau cursuri de literatură, poezie … ascultam și mi se părea că înțeleg tot dar nu înțelegeam nimic. Mă atrăgea în schimb … am început să învăț încet-încet, așa cum învață un începător. Am avut norocul să fac parte dintr-un colectiv unde aveam profesori ex-tra-or-di-nari! Eram ca într-o familie în acest grup. Am plecat cu bursă de studii în fiecare an la școala de vară din Debrețen unde au un sistem foarte bine pus la punct pentru învățarea limbii maghiare pentru străini.
 

– Adică ce se făcea acolo în mod special?

– În primul rând aveau niște manuale speciale făcute pentru fiecare moment din viața nui om care învață limba maghiară. Foarte bine gândite manualele: nici grele nici ușoare, nici condensate nici … extraordinar de bune. Profesorii erau foarte bine pregătiți într-o școală cu o experineță de peste 50 de ani în predarea limbii acestea străinilor. Faptul că eram permanent în contact cu limba m-a ajutat enorm … Și asta e valabil pentru orice limbă.

Pentru mine a fost o revelație pentru că am considerat limba maghiară ca pe un puzzle. Și chiar este un puzle pentru că este o limbă aglutinantă și pentru a crea o propoziție, un cuvânt, trebuie să lipești părți. Nu este ca în limba română cu prepoziții. Tu ca să spui, ca în limba română :”pentru mama mea” mai lipești niște sufixe, ca să zic așa. Turca este o astfel de limbă. Este efectiv pe sistemul puzle și am început să prind scheptisul acestui puzle. E ca și cum ai rezolva o ecuație. Eu nu am ștut să rezolv niciodată o ecuație dar asta m-a atras.
 
 
În 2001-2002 am plecat 6 luni la Budapesta, un semestru, cu bursă. Ceea ce a fost un salt. Este foarte greu să obții burse, mai ales în acea perioadă se obțineau dificil, trebuia să dovedești multe lucruri, trebuia să ai zece pe linie dacă nu mai mult … Trebuia să stai zile întregi la cozi în fața ministerului … mă rog. Bursa nu era enormă, … veneau mai tîrziu, după luni de zile cu greutățile specifice. Acum sunt de folclor, în 2014, dar atunci era destul de grav. Pentru că e destul de greu să stai la Budapesta fără bani. Era o bursă bilaterală, româno-maghiară. Ungurii ne dădeau banii lunar dar ai noștri când aveau chef. Ne-au dat până la urmă când ne-am întors acasă.

O perioadă extrem de frumoasă .. eram cu alte colege românce de l amaghiară și cred că atunci când ai mai multe greutăți savurezi mai bine ceea ce faci.

– Frumoasă Budapesta?

– Foarte frumoasă și mi-a plăcut foarte mult. Un oraș pe care l-am vizitat la pas pentru că, neavând bani, nu ne permiteam să luăm 10 bilete de autobuz. De taxi nici nu mai vorbim. Totul la picvior. La un momentdat am făcu-o și pe ghidele. La întrebările turiștilor spuneam: vă ducem noi. Aveam și timp și chef și cunoștințe.

Partea cea mai bună a fost că aici am învățat maghiară foarte-foarte bine. Așa am ajuns la un bnivel foarte bun care ulterior mi-a fost recunoscut și de profesori.

– Ți-a folosit limba maghiară? Îți folosește?

– Da! Da! Chiar mi-a folosit. Mulți au fost sceptici când auzeau … a, maghiara!? Asta prin prisma faptului că e o limbă nealeasă în multe situații. Chiar am fost la un moment-dat traducător pentru Ministerul Educației din România în discuțiile tocmai despre bursele care se dau elevilor. A fost foarte amuzant pentru că, după 2004-2005, după terminasrea facultății, a burselor cu plăcerile și neplăcerile lor am ajuns să fiu traducător pentru bursele de care eu am beneficiat.
 
Eram cu toții dezamăgiți că se termina această facultatea pentru că eram efectiv ca într-o familie. Eu nu am chiulit nicodată. Trebuia să facem un master după trminarea facultății. Ne plăcea foarte mult să stăm împreună, să învățăm împreună … efectiv mergeam de plăcere la facultate. S-a terminat povestea și ce să facem? Să organizăm masterul. Acesta se organiza din doi în doi ani la facutatea din București cu condiția să se ocupe locurile. Iar noi eram așa disperați să fim împreună și să facem acest master încât am făcut atât de multă publicitate încât toate locurile s-au ocupat. Chiar mai mult decât trebuia: doi pe loc la maghiară. Ceea ce e un record în materie.

Personal am vrut să continui studiile și să aprofundez poezia renascentistă maghiară, cu un autor Ballasi Balint. Mie mi-a plăcut foarte mult literatura, în special literatura veche. Acesta este unul din autorii pe care eu în primii ani îl auzeam dar nu înțelegeam. Ulterior l-am învățat și l-am și tradus.

Ce are în comun cu limbile europene maghiara?

(Oftează) Nimic. Are oarecum ceva în comun cu finlandeza dar oricum nu te ajută. Poate sunt cinci cuvinte care au rezonanță comună cu celelalte limbi. Este o limbă de sine stătătoare.

Ce a urmat?

A urmat doctoratul tot la maghiară … Da, iubirea a rămas permanentă. Doctoratul l-am urmat tot pe filosofia renascentistă a iubirii unde au intrat și alte aspecte … renașterea italiană, Petrarca, Marsilio Ficino. Am terminat și doctoratul la magiară și începusem și negocierile să rămân să predau la catedră. Profesorii mei erau încâtați să aibă pe cineva care învățase de la zero maghiara și să explice altora tainele, dificultățile acestei limbi. Am lucrat ca profesor de germană la o școală generală și la liceul Iulia Hașdeu după care la o școală de limbi străinine pentru străini. Aici predam maghiară, română, franceză și limba română pentru străini. Timp de un an și jumătate. Elevii erau diverși oameni de afaceri care vroiau să învețe: Austria, Canada, Anglia. În anii 202-2004 era perioada în care veneau oameni de afaceri.

(...)


Profesor universitar de limba maghiara la Universitatea La Sapienza din Roma, Elena Dumitru se ferește puțin să spună că este. Am cunoscut-o la Academia Română prezentându-și cartea despre Istrati la sfârșitul anului trecut. Înconjuată de cărți și profesori, așa cum îi place cel mai mult să se afle. Un mod de viață pe care foate puțini dintre noi îl împărtășesc.

Originalul AICI


Printeaza