Printez si imaginile

De ce pleacă românii din Secuime?

2017-07-09Problema românului nu e vecinul. Nici măcar liderii politici maghiari care cer autonomie în Ținutul Secuiesc. Problema, în general, nu o reprezintă nici măcar românii sau ungurii verzi. Astea sunt mizilicuri pe lângă dramele care se întâmplă zilnic în țară. Astea sunt copilării, la urma urmei, comparativ cu situația populației. Când o mare parte din oameni nu-și vor mai calcula bruma de bani primită după o lună de spate rupt doar pentru a-și permite să-și cumpere de mâncare și când bunăstarea unei nații nu va mai fi bruiată de o găleată cu făină și ulei, cred că atunci Ion și János vor putea liniștiți să-și dispute „neînțelegerile”.

De ce pleacă românii din Secuime?

Îmi povestea Csaba, colegul meu Corb, despre un studiu făcut de nu-știu-cine, care arăta că românii (locuitori în Ținutul Secuiesc, mă gândesc) și-ar părăsi plaiurile natale din cauza conquistadorilor maghiari. M-a pufnit râsul la o asemenea inepție, scoasă probabil la comandă de un agitator, pentru că nu văd cum asemenea rezultat poate fi adevărat.

Nu numai că este o idee copilărească, dar cineva poate crede că viața unei întregi familii își schimbă cursul la 180 de grade doar pentru că unul (sau mai mulți) dintre membrii acesteia nu se înțelege cu vecinul de vis-a-vis?



Românii, indiferent că sunt majoritari sau minoritari, pleacă din cauza neajunsurilor, a mizeriei politice, a nesimțirii și a impertinenței cu care o clasa politică imatură îi tratează. 

Nu îmi place politica, pentru că ceea ce se face în România cred că a depășit de mult timp pragul decenței, însă am tot dreptul să îmi expun o părere cu privire la acest subiect, indiferent dacă părerea mea coincide sau nu cu a vecinului; și spun: în condițiile în care în România secolului XXI se mai moare de foame în timp ce alții au case mai multe ca degetele de la membre, în condițiile în care penalii își fac loc în partide și sunt puși în frunte pe salarii de mii și mii de euro, iar doctorii în vârstă de aproape 90 de ani operează pentru o mizerie de salariu de 2.500 de lei și mai și plătesc să scoată cărți pentru a ajuta la dezvoltarea medicinii, în condițiile în care trebuie să scoți bani din buzunar pentru a-ți face o analiză pentru care ți s-au mai luat bani cel puțin o dată, în condițiile în care mâncarea costă exact la fel ca în țările dezvoltate, cu „mica” diferență că salariul este de cel puțin 6 ori mai mic, în condițiile în care este un lux să te duci cu mașina mai mult de 35 de kilometri din cauza prețului combustibilului care crește în timp ce prețul petrolului scade de ceva vreme, în condițiile în care există bătrâni care devin statistici în fiecare iarnă, când sunt declarați decedați din cauza hipotermiei cauzate de ceea ce ar trebui să fie un cămin călduros, în condițiile în care un copil moare bătut cu pietre și toți ridică din umeri, în condițiile în care mai există copii care mănâncă banana cu coajă pentru că nu au mai văzut așa ceva în viața lor, și învață la lumina lumânării, când nivelul de analfabetism este încă printre cele mai mari din UE... în toate aceste condiții și în multe altele, tot ce înseamnă unguri „asupritori” prea puțin mai contează.

Când ai un părinte/copil bolnav și ți se spune că nu îi pot face nimic pentru că nu există medicamente în spital, nu-ți mai stă gândul la Attila care s-a plimbat cu roșu-alb-verde în piept de 15 martie. Te întrebi cu ce ai greșit pe Pământul ăsta de ți le dă ție pe toate ăl de sus și ce poți face să îți fie bine ție și familiei tale. Te gândești cum să faci rost de tratamentul copilului, pentru că statului nu prea îi pasă de problema ta. Trebuie să te descurci singur. Indiferent că te cheamă Ion sau János. Când cei doi văd că sistematic sunt mințiți, drepturile le sunt călcate în picioare, sunt „violați” cât de des se poate de către cei care ar trebui să le asigure siguranța de atâta amar de vreme, pare că nu mai rămâne altceva de făcut.



Oamenii simpli sunt prea mici să schimbe ceva. Puterea poporului este un miraj sadic, iar veninul minciunii și furtului de cele mnai multe ori inunda și inimile celor sinceri care se zbat să facă ceva, odată ajunși o treaptă mai sus. Iar dacă au fost puternici în fața molimei și nu s-au îmbolnăvit de răutate și minciună, ajung să renunțe după o vreme din cauza neputinței.

Problema românului nu e vecinul. Nici măcar liderii politici maghiari care cer autonomie în Ținutul Secuiesc. Problema, în general, nu o reprezintă nici măcar românii sau ungurii verzi. Astea sunt mizilicuri pe lângă dramele care se întâmplă zilnic în țară. Astea sunt copilării, la urma urmei, comparativ cu situația populației. Când o mare parte din oameni nu-și vor mai calcula bruma de bani primită după o lună de spate rupt doar pentru a-și permite să-și cumpere de mâncare și când bunăstarea unei nații nu va mai fi bruiată de o găleată cu făină și ulei, cred că atunci Ion și János vor putea liniștiți să-și dispute „neînțelegerile”.



Până atunci eu am văzut că cei doi se pot înțelege de minune atât în română cât și în maghiară, atât în țară cât și peste hotare, că unguri și români nu sunt doar în România. Unguri și români, laolaltă, se găsesc peste tot. Și nu-și dispută niciun petec de pământ, ci colaborează, probabil pentru că niciunul nu simte că se află pe petecul lui.



Soțul meu este plecat de 1 an jumătate. Culmea ironiei este că tot atâta vreme a împărțit casa nu cu unul, nu cu doi, ci cu trei unguri din Târgu Mureș.

Românii nu pleacă din Secuime. Românii pleacă din România. Pleacă de neputință, nu din lașitate. Pleacă de sufocare și deznădejde, cu sufletul sfâșiat și greu, cu ochii plini de lacrimi și buzele mușcate, cu două geamantane și atât. Doar gândul mai rămâne în urmă și speranța de mai bine.



Printeaza