Printez si imaginile

Bogdan Stoica: Povestea ungurului de pe DN1

2019-08-09Dacă nu dai nici un semn până luni, o să aleg eu ceva (din magazinul meu virtual), o să-l pun în mașină și o să-l dau cadou primului ungur cu care am de-a face.

Povestea ungurului de pe DN1

Ne uitam ca proștii, amândoi, fără să scoatem un cuvânt, la biletul lipit pe dinăuntru. "Cine și cum p.la mea a băgat biletul în mașină, că am încuiat-o când am plecat?!", întreb, eu. "Nu știu, frate.... Aaaaa, stai, e ăla cu cheile, mă!", se prinde tipul de la tractări. "Da, băi, nene!! Ungurul! Ungurul care are cheile mele! Să vezi că le-a lăsat pe aici", încep și eu să urlu. Bucurie? Ca la meci!

S-o iau de la capăt. 

Zi de căcat. Sare din schemă o întâlnire, decid că pot să plec mai devreme spre mall-ul din Băneasa, unde mă așteptau, azi, niște oameni. Alimentez și plec. Pe la Gorgota, motorul meu scoate niște sunete ciudate și dă semne de deces. 

Opresc, la fix, într-un refugiu, ridic capota - fum. Semn rău. Am futut mașina, hai să nu fut și întâlnirile. Încep să aplic metoda ia-mă, nene și o mașină oprește. Un Ford albastru, de Covasna, un un tip blond și solid la volan și un tip în vârstă alături. "Te duc până la Otopeni, că acolo avem treabă", spune blondul, cu un accent care mă face să-l identific drept ungur. E perfect, de la Otopeni iau un taxi.

Urc în mașină și mă pun pe tăcut.  Am constatat că ungurii nu-s foarte sociabili și prietenoși. Nu-s expansivi, nu te iau de gât să te bage în gașca lor, nu deschid ei primii vorba.... Am avut câțiva, colegi, în armată. Am mai avut de-a face cu ei la meciurile Asesoft, pe la Mediaș sau Mureș. Nu zic că-s răi, că habar n-am, poate că și noi îi intimidăm pe ei în egală măsură. Zic doar că nu-s la fel de cu chef de vorbă cum suntem noi, ăștia din Regat. 

Ajungem la Otopeni, tipul în vârstă coboară, cobor și eu înjurându-mă că n-am decât bancnote de 50 și de 100 de lei în buzunar. Mulțumesc, ne salutăm, blondul trage de niște bagaje, eu mă urc într-un taxi și o întind la Băneasa. În taxi, îmi dau seama că mi-au căzut din buzunar, în Fordul ungurului, cheile. Toate. Și de la mașină, și de acasă, și de la ai mei, și de la....

Nervi, la maxim. (...) 

 

Mă țin de plan și la 8 seara, deși n-am găsit a doua cheie, sunt pe DN1, la mașină, cu o platformă de tractări lângă mine. E momentul în care ne uităm, și eu și tipul de la tractări, la biletul din geam. Și sun. Aud un cuvânt, identific limba, presupun că e maghiară și că a zis "alo".

"Salut, sunt Bogdan, tipul pe care l-ai luat azi de pe DN și l-ai dus la Otopeni..."

"Salut, Bogdan. Ți-am găsit cheile, pe bancheta din spate. Vezi că ți le-am lăsat la roata dreapta față, după cablul de la senzorul ABS...." (...)

De aici ziua de joi a redevenit perfectă. Am urcat mașina pe platformă, am ajuns bine la Ploiești, am parcat-o la service și m-am dus acasă cu toate cheile în buzunar, datorită unui ungur foarte mișto, pe care aș vrea să-l răsplătesc cumva, pentru faptul că nu le-a aruncat, indiferent, pe geam. (...) 

Eu mi-am pus un pahar de vin în cinstea acestei zile superbe. Da, am fu.ut mașina, dar mașinile se repară. Am câștigat, în schimb, un prieten. Unul d-ăla mișto, care m-a ajutat neținând cont de faptul că nu mă cunoștea. In plus, azi m-am prins (deși trebuia să știu până acum, nu?), că nu poți judeca o etnie întreagă după doar câțiva indivizi...

Pentru ungur: alege orice vrei de aici și dă-mi o adresă să ți-l trimit. Cadou. Pentru tine, pentru iubita ta, pentru sora ta, pentru cine vrea mușchiul tău. Dacă nu te poți hotărî intre două, alege - două. Dacă nu dai nici un semn până luni, o să aleg eu ceva, o să-l pun în mașină și o sa-l dau cadou primului ungur cu care am de-a face. Scuze, dar așa am văzut eu că se face, în filmul ăla cu "dă mai departe"...

Vezi originalul AICI


Printeaza