Printez si imaginile

Cella Dan: Reliefuri din Târgu Secuiesc – 1.

2018-01-16András Vetró a povestit mult despre pasiunea sa de a converti imaginile și visele sale în piatră, lemn și bronz. Provine dintr-o familie de sculptori; tatăl-său era Artúr Vetró, unul din fondatorii Institutului de Artă Ion Andreescu din Cluj, leagănul a sutelor de pictori, graficieni și sculptori. Și copiii, ba și nepoții săi sunt artiști. András Vetró a povestit cu o căldură sufletească aparte de o expoziție unde erau prezenți mai multe generații a familiei Vetró unde au expus toți membrii familiei, de la mic la mare. „Dacă nu ar fi fost ceva catartic această expoziție, aș spune acum, că a fost un record Guiness”, spunea zâmbind sculptorul.

Reliefuri din Târgu Secuiesc – 1.

Nu o să vă pot arăta tot ce înseamnă orașul Târgu Secuiesc, dar o să vă povestesc despre trei persoane foarte interesante care mi-au întărit convingerea că pe lângă ineditele curți interioare pentru care orașul este vestit, Târgu Secuiesc are și oameni valoroși pentru care să ne oprim dacă nu fizic, măcar spiritual aici. Sunt trei oameni diferiți – un artist, un geolog și un medic – care au contribuit cu câte o cărămidă la ceea ce înseamnă astăzi Târgu Secuiesc într-o măsură mai mică sau mai mare. Iar dacă eu am putut să îi întâlnesc pe acești oameni minunați, știu sigur că orașul are mult mai multe de oferit.

„Statuia mică” din Târgu Secuiesc

Chiar în centrul istoric al orașului Târgu Secuiesc, printre mesele unei terase, o casă care nu promitea nimic privind-o la exterior, adăpostește atelierul sculptorului András Vetró. Am ajuns să îl cunosc, într-o minitabără jurnalistică organizată de Corbii Albi. Nu știam nimic despre acest om, dar odată ce pășești printre sculpturi, începi să-ți conturezi o imagine mai clară despre cine a fost și cine este artistul plastic András Vetró. Născut la Timișoara, crescut la Cluj de pe la doi ani, Vetró András a ajuns în Târgu Secuiesc în 1973, după ce a terminat Institutul de Arte Plastice.

 

Toți voiau la București, pe vremea aceea, dar el a știut că Târgu Secuiesc are nevoie de un sculptor care să înfrumusețeze locurile. „Nu sunt un sculptor care face niște chestii foarte mari. Am știut că aici e gol, adică piețele sunt goale și aici o să am treabă. Totul este de reliefurile mele.”

Am pășit în atelierul prăfuit cu grijă, mai ales că aveam după mine un copil de 4 ani – deja mă simțeam ca un elefant în magazinul de porțelanuri. Am făcut cunoștință cu toții și ne-am îndreptat către panoul cu mașinuțe de colecție ale nepotului. Cât timp „factorul perturbator” a avut de lucru, sculptorul a început să ne povestească despre semnificația operelor din atelier.

Interesantă mi s-a părut istorisirea despre statuia cel întruchipează pe emblematicul episcop romano-catolic Márton Áron – cel care a făcut ani grei de pușcărie pentru credința sa. Amplasată într-o piață din vecinătatea atelierului, nu am înțeles de ce a ales sculptorul această variantă de contrast, adică într-o piața destul de largă... a ridicat o statuie mică. Unii l-au criticat că l-a sculptat șezând, poziție nedemnă, zic ei, dar mi s-a explicat care a fost viziunea...

„S-a organizat un concurs pentru a realiza o statuie episcopolui Márton Áron, un om deosebit și pe plan spiritual dar și uman. În mintea mea el trăiește ca un episcop care nu vroia să se înalțe neapărat deasupra oamenilor, ci a vrut să STEA între ei. El și-a ridicat vocea în anul 1944 la Cluj împotriva deportării evreilor, deci era foarte ferm când era nevoie de așa ceva, dar în timpurile liniștite mai mult STĂTEA între ai săi, gândindu-se des la soarta umanității. Eu așa l-a creat pe episcop: șezând.

Această înfățișare a episcopului însă nu a fost primită bine de o parte a juriului, spunând, că Márton Áron era o personalitate „mare”, și trebuie înfățișată... ca un om mare. Nu am câștigat concursul, dar macheta am păstrat-o, fiindcă din punct de vedere artistic și concepțional l-am găsit bun”, povestește András Vetró pe aleele de câțiva centimetri dintre exponatele sale din atelier.

András Vetró a povestit mult despre pasiunea sa de a converti imaginile și visele sale în piatră, lemn și bronz. Provine dintr-o familie de sculptori; tatăl-său era Artúr Vetró, unul din fondatorii Institutului de Artă Ion Andreescu din Cluj, leagănul a sutelor de pictori, graficieni și sculptori.

Și copiii, ba și nepoții săi sunt artiști. András Vetró a povestit cu o căldură sufletească aparte de o expoziție unde erau prezenți mai multe generații a familiei Vetró unde au expus toți membrii familiei, de la mic la mare.

„Dacă nu ar fi fost ceva catartic această expoziție, aș spune acum, că a fost un record Guiness”, spunea zâmbind sculptorul.

Fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, domnul Vetró a ținut să mă „prezinte” în fața „Femeii”, una dintre exponatele prezente la dumnealui în atelier. Ea întruchipează femeia de la stadiul de virgină, până la stadiul de mamă cu pruncul în brațe. M-a emoționat, e drept.

„Aici este fata virgină, aici într-așasea lună, acolo pruncul încă este în burtă, dar noi avem un specific al artei prin care putem să deschidem burta ca un doctor și putem să arătăm ce e înăuntru. Aici încă nu este dezlipit de mamă, aici și acolo. Aici este deja aproape independent. Acolo deja este ieșit.



 Și aici este încă lipit, dar acolo deja merge spre taică-su, care este abstractizat pentru că numai prin obrazul lui văd că a treia persoană există. El observă tatăl și începe să meargă spre el, însă grija mamei, ca să nu cadă, îl ține în brațe, însă nu îl strânge, ca să poată merge. Îl lasă... dar nu-l lasă”, a explicat sculptorul.

De la agonie la extaz...

Mi-a sărit în ochi o piesă care prezenta mai mulți oameni într-o încăpere mică care se străduiau să se ridice către gura mică de aerisire. Auschwitz, mi-am zis. (Orice ține de acea perioadă mă cutremură, și chiar dacă mi se face pielea de gâină, mă uit cu sufletul la gură la filmul „Băiatul în pijama dungată” de parcă ar fi prima dată. Este absolut fascinant filmul și modul în care relatează cele întâmplate). Submarinul Kursk, a venit completarea.



Cu un gust amar am ascultat prezentarea faptelor din anul 2000, când submarinul rus a explodat și mii de oameni și-au pierdut viața. Cel mai trist moment a fost atunci când cei 23 de marinari au fost efectiv lăsați să moară lent în câteva zile, fără mâncare și era, îngheșuiți într-o cameră mult prea mică pentru câți erau, arși și singuri.
Când am ajuns acasă am căutat informații despre ei. Nu am putut să nu mă cutremul la gândul că cineva le-a adus un omagiu acelor bieți oameni, care au avut neșansa de a lucra pentru un stat atât de negru.

„Aici este submarinul atomic Kursk care a explodat în anul 2000. Este un submarin rusesc, care a fost pe niște teritorii interzise.

Din cauză că foloseau materiale atomice, ca să nu se vadă acest lucru, i-au lăsat pe toți cei 23 de marinari să moară. Femeile făceau grevă să îi scoată pe aceștia, dar rușii nu i-au scos ca să nu vadă americanii cum funcționează submarinul. 23 de marinari arși au rămas într-o cabină de 9 persoane, fără lumină, fără aer, fără nimic”, spunea Vetró András.



Scuturați bine de poveștile sculptorului, am ieșit la o gură de aer proaspăt, să vedem mica statuie a lui Márton Áron. Interesant, acum, când eram lângă acel om, care l-a creat, nu mi s-a părut „mic”.

„După cum am spus, nu am câștigat concursul... Dar macheta am păstrat-o, fiindcă din punct de vedere artistic și concepțional l-am găsit bun. De ce s-o arunc? Era o înfățișare al unui om „mare”, care... șede între ai săi. Și iată supriza. Nu cu mult timp a venit oferta Consiliului Local din Târgu Secuiesc pentru cumpărare, și așezarea acesteia – adică varianta sa în bronz – în această piață, unde se găsește și azi.”

După „Kursk” era chiar o ușurare să stăm lângă statuia gânditorului și tăcutului Márton Áron, a cărui sanctificare este pe agenda Vaticanului.







Printeaza