Printez si imaginile

Meșteritul tinerilor secui prinde contur utilitar serios

2015-07-14Copii aduc de acasă iubirea lemnului și a meșteritului, profesorii de arhitectură și istorie a artei îi altoiesc pe aceștia cu dragostea față de creație și de frumos și iată – am ajuns să nu mai zâmbesc când mi se vorbește înflăcărat despre noul fenomen „cool” și „trendy” al creării de frumos și mai ales util în Ținutul Secuiesc.

Meșteritul tinerilor secui prinde contur utilitar serios

Când am auzit prima dată expresia, conform căreia în Ținutul Secuiesc a devenit „cool” și „trendy” să clădești, să creezi structuri arhitetecturale unice în clacă tinerească școlară, am zâmbit discret.Mi-am adus aminte automat de poveștile secuiești și „școala de povești” a inegalabilul Benedek Elek.

Mare mi-a fost însă surpriza în holul Liceului de Artă Nagy István din Miercurea Ciuc, unde am găsit niște panouri afișate, pe care puteau fi văzute elevi de liceu – băieți și fete – efecuând un fel de „practică constructivă inovativă-organizată”, în urma căreia cătunele cu pârâuri au primit podețe, pentru marea bucurie a acelor mici secui, care în lungul drum spre școală erau nevoiți să sară peste aceste ape.

Planșele și fotografiile trădau un nivel ieșit din comun în „predarea” arhitecturii în acest liceu, ba mai mult lăsau impresia că am vizitat holul unei facultăți de specialitate, unde cei din anul doi își expun lucrările de examen.



Când am întrebat profesoara de arhitectură a liceului, Máthé Klára Krisztina despre planșe mi-a răspuns zâmbind: în această zonă a meșteri ceva este absolut firesc, deci a trece la un nivel mai înalt a „meșteritului”, adică la bazele arhitecturii reale, este relativ ușor.

– Elevii noștrii nici nu observă cum se transformă încet cu încetul din elevul perspicace într-un mic arhitect, care poate clădi ceva pentru societate.

Taberele de practică pe care le efectuăm anual sunt un adevărat atelier în aer liber, unde fiecare dintre elevi trebuie să folosească nu numai cele învățate la ore, dar și perspicacitatea dusă de acasă. În cele cinci zile acești elevi, sub îndrumarea atentă a profesorului de arhitectură – și în colaborare cu instituții județene
, rezolvă inovativ niște probleme reale ale unor microregiuni.

Am fost chemați de exemplu să facem cumva pasabile pârâurile unor zone, ca elevii mici să nu fie nevoiți să sare peste ele. Am rezolvat „cazul” cu brio. Și în ziua de azi podețele noastre sunt bune și sigure –
mi-a explicat profesoara de arhitectură a liceului, Máthé Klára Krisztina.



După o masă rotundă ad hoc, am înțeles și principiul funcționării acestui mic miracol secuiesc, care este această „practică inovativă-constructivă organizată”. Când se ajunge la locul unde se va desfășura tabăra, în primul și primul rând se ia în primire problema care trebuie rezolvată.

Toată echipa analizează, își dă cu părerea, măsoară și face calcule. Apoi începe brain stormingul: cine ce variantă ar alege? Schițele personale sunt analizate de profesoara de arhitectură, ea fiind cea care decide, care variantă se pune în practică. Ea alege instrumentele de lucru (exclusiv instrumente cu mâner) și face „comenzile” pentru lemnul de care are nevoie echipa.

– Cea mai grea misiune a noastră a fost parcă aceea, când am fost chemați să „meșterim” în spatele unei cabane aproape lipită de o stâncă niște platforme pentru alpiniști, să aibă loc unde să se pregătească de escaladă. Elevii au ales o rezolvare interesantă, folosind bârnele ca niște podețe care leagă stânca de primii molizi ai prăpastiei.

S-au format astfel platforme ușor mișcătoare, susținute de stâlpi de lemn. A ieșit ceva foarte practic dar și frumos, în perfectă armonie cu natura –
spunea profesoara de arhitectură a liceului, Máthé Klára Krisztina.


                              
                                  Profesoara de arhitectură a liceului, Máthé Klára Krisztina.


După cele auzite nici nu m-am mirat câți elevi ai Liceului de Artă Nagy István din Miercurea Ciuc își continuă cursurile în cadrul facultăților de arhitectură din Cluj, Budapesta și Berlin, ajungând cu lucrările lor inovative până în porțile expozițiilor internaționale.



Văzând planșele elevilor precum și mica lor expoziție arhitecturala făcută pentru tinerii nevăzători din zonă – cu scopul de a-i ajuta ca prin pipăit să-și imagineze frumusețile arhitecturii –, am început să înțeleg, că toate acele lucrări-transformări arhitecturale care se realizează în aceste zile cu mare elan în Ținutul Secuiesc (transformarea șurelor în pensiuni postmoderne, refolosirea butoaielor ca spații de joacă, restaurarea totală a castelului Kálnoky din Micloșoara, atragerea copiilor în refacerea tavanelor casetare din zona Odorhei, etc.) nu sunt inexplicabile.



Copii aduc de acasă iubirea lemnului și a meșteritului, profesorii de arhitectură și istorie a artei îi altoiesc pe aceștia cu dragostea față de creație și de frumos și iată – am ajuns să nu mai zâmbesc când mi se vorbește înflăcărat despre noul fenomen „cool” și „trendy” al creării de frumos și mai ales util în Ținutul Secuiesc.






Printeaza