Printez si imaginile

Septimiu Borbil: Drumul Crucii lui Herglotz

2019-08-29Da, da, frătiucilor! Oriunde v-ați duce în Banat (și nu numai), privirea voastră va surprinde aspecte precum cele despre care vă voi aminti eu. Prin urmare, chiar înainte de Bucova, la Zeicani, doar cineva care știa din copilărie că acolo, la margine de drum, se înălța Buzduganul lui Hunyadi János, îi mai poate localiza rămășițele în mizerul pâlc de băgrini. Fain! Nu? Hârtii roz și spini în memoria unuia ce a apărat Banatul cu prețul vieții. Nu dragilor, nu-i fain deloc și nu vă îmbătați cu apă rece, fiindcă realitatea-i și mai cruntă.

Popor crunt și ne'ndurat, 
Pe Isus L-ai dezbrăcat, 
Lui Mesia cel dorit 
Rușinări I-ai pregătit. 
Isuse, Mire ceresc, 
Ajută-mi să mă feresc 
De gânduri, vorbe spurcate, 
De fapte nerușinate. 


(Trecerea la starea a X-a)

Drumul Crucii lui Herglotz

Din iunie sau mai corect de când mi-a făcut cu ochiul megalitul DRAGAN FECIT care veghează la ortodoxie de dincolo de drumul grofului Széchenyi, mă tot îmbii să scriu vʼo câteva rânduri, dar ca unul ce a tot văzut „mirări de lume” în decursul timpului, am amânat … De atunci și până la Sântă  Mărie Mare s-a scurs însă ceva vreme și mi s-au cam adunat …


                                                          Iosif Constantin Dragan FECIT...

În concluzie, puteți să-mi ziceți macărcum și să mă faceți în toată forma, dar puteți sta și ogoiți - fiecare după cum simte – pentru că eu oricum am să vă trântesc în față ce gândesc.

Merg frecvent în Banat, locul în care am trăit până aproape de 30 de ani și unde am înțeles că viața și-o face omuʼ și că fiecare-i liber s-o trăiască după cum îi place dar fără să aducă vreo atingere celorlalți … 

Așa era Banatul copilăriei mele, un teritoriu multietnic și multiconfesional, un loc unde pe la jumătatea lui august puteai vedea convoaie de credincioși catolici ce veneau dinspre munte, trecând în procesiune spre Radna. Azi … mai ales Rugi, fală golită de conținut și un trecut ce se vrea a fi dat uitării și oriunde te poartă pașii, tot ceea ce vezi îți întărește această convingere.

Da, da, frătiucilor! Oriunde v-ați duce în Banat (și nu numai), privirea voastră va surprinde aspecte precum cele despre care vă voi aminti eu. Prin urmare, chiar înainte de Bucova, la Zeicani, doar cineva care știa din copilărie că acolo, la margine de drum, se înălța Buzduganul lui Hunyadi János, îi mai poate localiza rămășițele în mizerul pâlc de băgrini. 


Fain! Nu? Hârtii roz și spini în memoria unuia ce a apărat Banatul cu prețul vieții. Nu dragilor, nu-i fain deloc și nu vă îmbătați cu apă rece, fiindcă realitatea-i și mai cruntă. 

Mergeți în Clisură (Banatska Klisura) - în prezent pe jumătate oltenizată – și veți vedea ce bani faini se fac și acolo …V-aș putea depăna ore în șir poveștile auzite de la foștii colegi din Dubova, Sichevița, Liubcova ori Belobreșca, după cum la fel de bine, aș putea să întind vorba despre originea toponimului Coronini, să deplâng soarta Cetății Sfântului Ladislau/Szent László vára, arătând cu degetul spre Cetatea Golubac de pe malul sudic al fluviului și câte altele… 

Aș putea … dar știu că aceia ce sunt interesați de asemenea lucruri, cu siguranță că deja le-au aflat și prin urmare, ce rost ar mai avea să aduc vorba despre Iovan Iorgovan și nu mai puțin legendarii colți ai balaurului ucis de acesta, obârșie a roiurilor de muscă columbacă; despre străvechea Dierna și despre cetatea Urscia a lui Glad; ori despre redutabilul sistem defensiv al Regatului maghiar. 

Nu, nu voi dezvolta atari subiecte, după cum nu voi aduce „givanul” despre Domeniul Coroanei Banat, Granița Militară, varmeghia Caraș-Severin (Krassó-Szörény vármegye) și nici despre altele de felul ăsta. 

În fond, de ce să le stric plăcerea celor ce se închină la megalitul DRAGAN FECIT – dovadă peremptorie a faptului că dacii erau ortodocși înainte de creștinare? De vreme ce adevărul e precum untdelemnul, cu siguranță că va veni o vreme în care ne vom reaminti de Niceta, episcopul Remesianei (n.cca. 335 - d.414) din Dacia Mediterranea (astăzi Bela Palanka, Serbia), sfânt în Bisericile Catolică și Ortodoxă, tot așa cum și „cel mai mare dintre unguri” - Széchenyi István, cel ce a tăiat primul drum prin Cazane s-a ridicat de sub apa uitării.

   
                                          Drumul lui Széchenyi - sub apele uitării

Prietenașilor, aflați că mă număr printre cei ce au mai prins Cazanele înainte de zăgăzuirea Dunării și deși aveam doar șase ani și de atunci s-a scurs o jumătate de secol (1969), câteva imagini mi-au rămas întipărite pe retină. Îmi amintesc praful drumului de macadam și apele învolburate de dedesupt, precum și spuma ce se ridica înspăimântătoate în locul în care Dunărea gâtuită înfrunta zăgazul ce se înălța vertiginos, dar dintre toate aceste amintiri oarecum disparate, cu adevărat vii rămân ochii turcului ce ne-a condus la locul de traversare spre Ada Kaleh și cele două tancuri cu turela întoarsă ce-și croiau drum prin casele Orșovei Vechi. Cine știe, poate că dacă cunoașteți acest detaliu, veți încerca să înțelegeți corect ceea ce mă străduiesc eu să vă transmit. Dacă nu … asta e!

„Dumnezeu sa ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este” ar zice Ion Creangă și multă dreptate ar avea, pentru că la rândul meu, îmi dau seama câte aș mai putea povesti, dar m-am săturat fraților. Faceți cum vă taie capul că oricum nu ascultați voi de dʼăștia ca mine și nu vă pasă că sunteți de râsu' lumii…


Și iacă așa, am adus givanuʼ în 16 august, AD 2019, zi în care am urmat Drumul Crucii lui Herglotz, ridicată la 29 iunie 1874 de către muncitorii reșițeni, la îndemnul descendenților unuia dintre comandanții gărzii civile (căpitanul Georg Herglotz), în memoria luptelor și a celor căzuți în timpul Revoluției de la 1848 în zona Reșiței. Drumul spre Dealul Crucii, numit Dealul Tunului în perioada 1848-1900, se prezintă și el conform cutumelor amintite în introducere, cu mențiunea că în poiana bine mascată de arboret și unde pe locul în care fusese amplasat Baba (Păpușa) - temutul tun turnat de revoluționarii reșițeni - veghează acum crucea vandalizată, iarba este cosită. 

Dureros !!! Cu atât mai mult cu cât în acel loc s-a frânt rezistența revoluționarilor în fața atacului grănicerilor din Caransebeș comandați de căpitanului Traian Doda și sprijinijiniți de pemii de pe Semenic și de populația românească din zonă. 

E cazul să mai spun că grănicerii români din Caransebeș, partizani ai împăratului austriac, cucerind Reșița și alungându-i din Bocșa pe betyár-ii lui Rózsa Sándor au pacificat Banatul Montan?

Nu-i cazul, arză-ne-ar zupa, fiindcă mult prea mulți dintre noi sunt tentați să-și nege trecutul, în cazul de față fiind vorba de distrugera unui monument, a unei cruci ce amintește posterității și de atașamentul grănicerilor români față de împăratul lor. 

Oricum nu pot eu schimba ceva. Sunt un minoritar, ca religie și ca mentalitate … 

Prin urmare, am zis un Tatăl Nostru în fața crucii și am încheiat cu un „Dă-le Doamne minte stricătorilor și viață lungă celor ce în 2000 au renovat monumentul!”

Luînd-o din loc, m-am oprit baș la poalele Semenicului, la Crivaia, într-un loc minunat pe care-l știu de zeci de ani. Acolo, pe o limbă de pământ mărginită de un afluent al Bârzavei, urmașii muncitorilor forestieri austrieci, (care în 1793 au întemeiat satul Franzdorf/Văliug) au înălțat o capelă. Ori de câte ori ajung în zonă, poposesc câteva minute în fața altarului și mă reculeg. 


Până acum, de fiecare dată am plecat împăcatat de sub pictura Sfintei Treimi ce acoperă altarul, însă de această dată de pe perete mă privea fix, în inconfundabilul fel surprins de magneții de frigider, Arsenie Boca, care dintr-un chenar roșu, galben și albastru mă poftea să trec pe la mormântul său dacă vreau să-mi fie bine …


Închei, fiindcă deja simt că îmi zvâcnește o vână-n frunte și îmi vin în minte secuii cu cimitirul lor … 






Printeaza