Printez si imaginile

Horia Picu: „Lӑsați cuvintele sӑ vinӑ la mine” de Sütő András

2019-09-02Pentru cei din familie, folosirea limbii materne, prima limbӑ pe care trebuie s-o audӑ László înseamnӑ o responsabilitate acceptatӑ și transmisӑ mai departe, din generație în generație: „Pe noi apasӑ rӑspunderea moștenirii, a cuvintelor deci, cu care – în numele acestei duble nașteri – îl vom ajuta pe László sӑ vinӑ pe lume pentru a doua oarӑ și definitiv”.

Horia Picu: „Lӑsați cuvintele sӑ vinӑ la mine” de Sütő András

Rar mi-a fost dat sӑ citesc o prefațӑ scrisӑ de la inimӑ la inimӑ așa cum e cea fӑcutӑ de Fӑnuș Neagu pentru cartea – n-am nicio urmӑ de îndoialӑ cӑ așa trebuie sӑ fi fost! – prietenului sӑu Sütő András!

Fӑnuș Neagu zice cӑ „Sütő András lumineazӑ trist. Sütő are ochii albaștri și priviri de dragoste pentru lume. [...] . Sütő e aurit de povești”.

...și așa, „aurit de povești”, Sütő András ne mai spune una, ba chiar douӑ, despre creșterea nou-venitului în familia sa, László și locul limbii materne în dezvoltarea omului, chiar a omenirii.


Scriitorul zice cӑ „...oamenii pot fi egali tocmai prin deosebirile lor omenești și cӑ numai prin egalitate pot fi puse în luminӑ deosebirile lor naturale”.

Pentru cei din familie, folosirea limbii materne, prima limbӑ pe care trebuie s-o audӑ László înseamnӑ o responsabilitate acceptatӑ și transmisӑ mai departe, din generație în generație: „Pe noi apasӑ rӑspunderea moștenirii, a cuvintelor deci, cu care – în numele acestei duble nașteri – îl vom ajuta pe László sӑ vinӑ pe lume pentru a doua oarӑ și definitiv”.

Cei din familie și toatӑ lumea cu care vine în contact nou-nӑscutul, înseamnӑ „...acea colectivitate a cӑrei sarcinӑ imperativӑ este de a traduce limbajul obiectelor – al rӑnilor, vânӑtӑilor – în limba mamei copilului, a i-o inocula în conștiințӑ, a i-o înmuia în lapte, a i-o amesteca cu doctorii, a i-o planta, ca pe o scoicӑ purtӑtoare de perlӑ, sub limbӑ”.

Cartea, scrisӑ în plinӑ epocӑ de restricții socialisto-comuniste, țintește, pe ici, pe colo, direct în creștetul cenzurii care, presupun, și-a dat acceptul ca aceastӑ carte sӑ aparӑ în librӑrii. Cum altfel sӑ ne explicӑm cӑ un text, ca cel de mai jos, a trecut? Desigur, autorul vorbește despre László, ce are voie și ce n-are voie sӑ facӑ, dar nu-i greu de înțeles cӑ Sütő András se putea referi și la situația cetӑțenilor acestei țӑri care nici sӑ viseze nu puteau: „Trebuie sӑ împӑcӑm posibilul cu imposibilul. Cu alte cuvinte, nu interzicem nimic copilului, dar în practicӑ împiedicӑm totul și cu asta basta! Altfel nu vor putea fi evitate pericolele pe care le presupune libertatea”.

Printre relatӑrile despre evoluția lui László, Sütő András ne aduce argumente interesante despre importanța creșterii copiilor prin metodele folosite întotdeauna de mame și în toate limbile. 
Salimbene, un cӑlugӑr din Parma, a scris cronica despre „nebuniile Sfântului Imperator Frederick al II-lea” în care, zice autorul, Frederick s-a gândit sӑ izoleze, dupӑ naștere, un grup de copii, de cuvinte și de cântecele de leagӑn. Împӑratul voia, astfel sӑ afle în ce limbӑ vor începe sӑ vorbeascӑ copiii, în ebraicӑ, în greacӑ, latinӑ, poate arabӑ? Finalul experimentului: toți copiii au murit...pentru cӑ, „lipsiți de de îngrijire, de veselie și cuvinte drӑgӑstoase, n-au mai putut trӑi. Iatӑ, așa s-au nӑscut cântecele de leagӑn pe care mamele le cântӑ legӑnându-și pruncii, veghindu-le liniștea și somnul”.

Sütő András a ținut și și-a respectat enorm limba sa maternӑ. Superb zice cӑ „Zilele și nopțile s-au contopit, veghind ca niște infirmiere grijulii, la cӑpӑtâiul limbii materne”. Și s-a respectat la fel de mult pe el însuși. A fost un om deosebit, care face cinste culturii maghiare, culturii române. El a fost cel care a spus rӑspicat: „N-am sӑ permit în ruptul capului nimӑnui sӑ-mi scrie numele fӑrӑ sӑ punӑ accentele la locul lor!”.

Acum, și Fӑnuș și András probabil cӑ fac ce scria Fӑnuș Neagu în prefața romanului „Lӑsați cuvintele sӑ vinӑ la mine”: „Ne hrӑnim împreunӑ cu pepeni de umbrӑ, gonind dupӑ o dropie ce ne scapӑ mereu, și bucuria noastrӑ e sӑ înfigem un piersic în creasta unui val din Marea Neagrӑ”. 


Printeaza