Printez si imaginile

Copyright-ul viselor comune ale lui Mircea Cărtărescu și D.H.Lawrence

2019-06-27Desigur, s-ar putea să greșesc, când caut puncte comune solide – chiar în spiritul Arhimede – între trilogia cvasi-autobiografică a lui D. H. Lawrence (Fii și îndrăgostiți respectiv Curcubeul și Femei îndrăgostite) – și volumul De ce iubim femeile ( Miért szeretjük a nőket?) al lui Mircea Cărtărescu, însă ceva totuși am dibuit, deoarece în acest volum din urmă – parcă din senin – apare o trimitere grea spre scriitorul D. H. Lawrence.

Copyright-ul viselor comune ale lui Mircea Cărtărescu și D.H.Lawrence

După ce a citit omul trilogia cvasi-autobiografică a lui D. H. Lawrence – Fii și îndrăgostiți, Curcubeul și Femei îndrăgostite – pare a fi grea întoarcerea spre literatura de dragoste cu conotații psihoanalitice ale literaturii române.

Mateiu Caragiale a pornit cândva pe această cale literară, scriind Craii de Curtea veche (Óvárosi gavallérok), prezentând o lume creată din bucățile nopții, făcută felii de personajele sale decadente – însă scriitorii români s-au speriat parcă de aceste posibilități de a desface lanțurile fine ale universului descoperit de Freud și Jung. 

De parcă în universal literar românesc sexualitatea poate primi doar o frumusețe tristă, palpabilă la propriu și la figurat, alcoolul dizolvând și rezolvând misterele vieții unor intelectuali de marcă, iubitori ai artei și al dialogului tăcut!

D. H. Lawrence pășește mult peste acest nivel reprezentat în literatura română de Mateiu Caragiale. 

Personajele lui D. H. Lawrence sunt nefericite din naștere, viața lor fiind sortită eșecului datorită încercărilor fenomenului chimic-sentimental, care apare în limbajul colocvial ca ”dragoste”. La D. H. Lawrence tulpina comună a urii și a dragostei (psihoanaliștii știu bine cum se întrepătrund cele două sentimente care par la prima vedere apă și foc).

Cel care a încercat totuși să reflecteze asupra acestui fenomen renăscut in eternis prin D. H. Lawrence, este Mircea Cărtărescu. 

Volumul său De ce iubim femeile (tradus în maghiară de Karácsony Zsolt, cu titlul: Miért szeretjük a nőket?) poate fi considerat ca unul – ca în cazul lui D. H. Lawrence – cvasi-autobiografic, luând pe rând legăturile amoroase de diferite grade ale tinereții. Seria de povestiri se înșiră pe o linie perfectă, toate pornind de pe podeaua psihanalizei, dar toate continuând înecate voit, ori în psihologia creativității proprii, ori – poate și mai des – în scene suprarealiste cu diferite valențe.

Această implementare a efectelor suprarealiste cultural-centripetice – ca dezlegări ale tensiunilor clădite pas cu pas – sunt absolut specifice povestirilor din De ce iubim femeile (Miért szeretjük a nőket?). Cărtărescu nu numai că implementează aceste imagini în textele sale, ci arată cititorului binevoitor și calea prin care a ajuns la această colaborare respectiv coroborare. 

În De ce iubim femeile (Miért szeretjük a nőket?) Cărtărescu – urmând școala ”fondată” de Alexandru Odobescu la ”Universitatea Pseudocinegetica” – întrerupe rândurile cu referiri ori la o carte, ori la o piesă muzicală, ori la o pictură.

Așa cum Odobescu te șantajează sentimental să întrerupi cititul pentru a asculta Etienne Mehul: Le Jeune Henri Overture – teleportându-te în universul complex al senzațiilor plăcut anxioase – așa face și Mircea Cărtărescu, obligându-te să cauți pe net pictura suprarealistă a lui René Magritte, întruchipând geamul spart de lumină.
  

Desigur, s-ar putea să greșesc, când caut puncte comune solide – chiar în spiritul Arhimede – între trilogia cvasi-autobiografică a lui D. H. Lawrence (Fii și îndrăgostiți respectiv Curcubeul și Femei îndrăgostite) – și volumul De ce iubim femeile ( Miért szeretjük a nőket?) al lui Mircea Cărtărescu, însă ceva totuși am dibuit, deoarece în acest volum din urmă – parcă din senin – apare o trimitere grea spre scriitorul D. H. Lawrence. 

Și, ca să ne convingă că trimiterea spre acest scriitor neliniștit în dragoste și ură cum e D. H. Lawrence nu este una întâmplătoare, Cărtărescu repetă trimiterea la sfârșitul povestirii intitulate Nabokov la Brașov.

Cărtărescu vorbind în volum despre ”copyright-ul viselor”, eu mă adaptez atmosferei create de el în volumul De ce iubim femeile ( Miért szeretjük a nőket?), cedând dreptul de ”copyright” și altor cititori, de a mai găsi puncte comune dintre acest volum și trilogia pseudo-autobiografică...


Printeaza