Printez si imaginile

Silviu Măcrineanu: Biblioteca Româno-Maghiară – Dați-mi voie, domnule profesor, de Karinthy Frigyes

2018-05-24Când am luat în mână cartea lui Karinthy Frygyes, nu știam la ce să mă aștept. Titlul mă făcea să sper la o carte gen Cișmigiu et comp a lui Băjenaru, dar conținutul cărții aici prezentate este de o cu totul altă factură. Autorul se mișcă cu lejeritate de invidiat prin diverse genuri literare, dar satira și parodia, împreună cu alte genuri umoristice, i se potrivesc mănușă. Și folosindu-le se dovedește unul dintre maeștrii genului, păcat că prea puțin cunoscut publicului românesc.

Silviu Măcrineanu: Biblioteca Româno-Maghiară  Dați-mi voie, domnule profesor, de Karinthy Frigyes 

Când am luat în mână cartea lui Karinthy Frygyes, nu știam la ce să mă aștept. Titlul mă făcea să sper la o carte gen Cișmigiu et comp a lui Băjenaru, dar conținutul cărții aici prezentate este de o cu totul altă factură. Autorul se mișcă cu lejeritate de invidiat prin diverse genuri literare, dar satira și parodia, împreună cu alte genuri umoristice, i se potrivesc mănușă. Și folosindu-le se dovedește unul dintre maeștrii genului, păcat că prea puțin cunoscut publicului românesc.

De ce vă recomand să-l citiți pe Karinthy Frigyes, și mai ales această carte? Pentru că veți găși în ea niște schițe memorabile.


„Copilul meu...” este bucata care v-ar putea face încălzirea. Un monolog pe tema copilului de numai 
patru luni, pe care tatăl sau îl observă și-l prezintă unui prieten, începând de la a-l considera – cu mimată modestie – un copil obișnuit, și terminând  pe măsură ce se ambalează în a-l lăuda – cu a-i cere părerea pruncului despre literatură! Părere exprimată prompt, printr-un jet de pipi ce udă costumul nou al tatălui.

De altfel întâmplările cu propriii copii par a-l fi marcat pe autor, care scrie multe schițe pe tema acestora, dar nu numai.

O parodie subtilă întâlnim în altă povestire, intitulată „Tibor”, în care copiii dintr-o familie obișnuită fac eforturi extraordinare să intre în grațiile puștiului de la etajul 3 al clădirii lor, care le-a plasat o legendă privind școala superioară unde învață, invenția la care lucrează într-un atelier amenajat de părinți, și multe altele. În final tânărul se dovedește un elev exmatriculat din toate școlile, căruia îi place să chinuie animalele și minte patologic. Aici gândurile m-au purtat puțin către Tom Sawyer și Huckleberry Finn...

Cea mai aspră satiră mi se pare însă „Cer să mi se restituie taxele școlare”, în care un tânăr falit, care moare de foame pe străzi, are ideea de a cere consiliului profesoral al școlii absolvite cu mulți ani în urmă, să-i restituie taxele școlare pentru că n-a învățat nimic în școală. Directorul și patru profesori se mobilizează imediat într-o reexaminare sui-generis, în care – orice prostie ar spune candidatul - i se demonstrează că a răspuns corect! Pentru a descuraja și alte posibile tentative de același gen.

Veți descoperi în carte și niște admirabili Lache și Mache în variantă budapestană, venerabili stâlpi de cafenea, doar că vorbim de o tripletă, și anume Takacs, Bakacs și Kovacs. 

Va las să descoperiți asemănările cu personajele lui Caragiale.

Totodată veți afla, din mai multe schițe, că Frigyes – mare amator de esperanto – a creat o nouă formă de exprimare, vorbirea Hal-And-Ala. Și o folosește cu umor în texte, neînțelegerea ei de către interlocutori generând situații de un umor spumos, cum ar fi de pildă prevenirea unui război cu ... Turcia.
Nu vreau să vă mai dezvălui multe secrete din carte, de frică să nu va stric plăcerea de a o citi. Merită pe deplin, și e mai actuală ca oricând, deși textele sunt scrise în perioada interbelică.

Karinthy Frigyes – Dați-mi voie, domnule profesor...; Editura Facla, 1977




Printeaza