Prima femeie arheolog din lume, Zsófia Torma

Prima arheoloagã a lumii, Zsófia Torma

În secolul al XIX-lea arheologia a început treptat sã fie consideratã o științã de sine stãtãtoare fațã de istorie. În cursul secolului, din pasiunea unor domni fațã de rãmãșițele materiale ale trecutului s-a dezvoltat o ramurã profesionalizatã a studiului vieții omenești. În acest proces de dezvoltare a participat și Transilvania secolului sus menționat oferind prin Zsófia Torma, pe prima arheoloagã a lumii.

Eroina noastrã s-a nãscut în anul 1832 la Cristeștii Ciceului (Csicsókeresztúr), localitate în județul Bistrița-Nãsãud, ca și fiica arheologului Károly Torma, membru al Academiei Maghiare.

Pornind dintr-o ambianțã familialã prielnicã pentru dezvoltarea interesului în științele umaniste, tânãra a studiat la Cluj iar dupã moartea pãrinților ei s-a stabilit la Orãștie.

Dupã ce învãțãtorul calvinist de la Turdaș, lângã Alba-Iulia, i-a atras atenția asupra unor cioburi de vase de lut decorate, gãsite pe malurile Mureșului arheologa a început sã sape. Prima mare realizare profesionalã a ei se leagã de aceste descoperiri de la Turdaș. În anul 1874 a gãsit printre resturi de ceramicã preistoricã, figurine și vase de lut, semne ale locuirii umane din paleolitic. Cea mai importantã descoperire de la Turdaș erau însã primele urme de scriere din Europa de Sud-Est.

Obiectele gãsite de ea au fost împãrțite între muzeele din Berlin, München, Mainz și Cluj. Prin sãpãturile ei la Turdaș s-au pus bazele cercetãrii culturilor arheologice Turdaș și mai târziu Vinca, culturi care dateazã între mileniile 5 și 3 î. Hr.

În anul 1876 a fost invitatã la o conferințã internaționalã organizatã la Budapesta dedicatã arheologiei preistorice. Zsófia a dat dovadã de o pregãtire profesionalã excepționalã și de o cunoaștere profundã a celei mai noi literaturi de specialitate din Europa. Ea a încercat sã combine cercetarea arheologicã cu alte discipline, ca de exemplu etnografia.

A participat și la conferința antropologilor germani din Viena în anul 1889. Prezentarea ei la conferințã însã s-a lovit de lipsa de pregãtire a colegilor în domeniile studiate de arheoloagã. Când a prezentat inscripțiile gãsite de ea nimeni nu a crezut cã acestea nu dateazã din epoca romanã.
Nici acasã nu s-a bucurat de o recunoaștere mai mare, lovindu-se de mai multe ori de gelozia profesionalã, de neînțelegerea și uneori de ironia unor colegi de breaslã.

Ostilitatea tagmei de arheologi autohtoni nu era însã unanimã, ea bucurându-se de sprijinul oferit de cãtre arheologul Flóris Rómer, contele și orientalistul, Géza Kuun sau marele etnograf, episcopul romano-catolic Arnold Ipolyi.

În ciuda dificultãților cunoscute ea a continuat fãrã întrerupere cercetãrile sale arheologice. Neînțelegerea din partea colegilor din țarã a fost puțin atenuatã și de corespondența largã cu arheologii germani, francezi și englezi care au încorporat descoperirile ei în lucrãrile lor, însã fãrã menționarea numelui ei.

Zsófia Torma dupã sãpãturile de la Turdaș și-a continuat activitatea cu cercetãrile peșterilor de lângã Deva. Despre descoperirile de aici a și publicat o lucrare în anul 1880.

Fiind membrã a Asociației Muzeului Ardelean a ținut primele prezentãri ale sale în cadrul acestei instituții prestigioase publicând de mai multe ori în anuarele asociației. Asociația Muzeului Ardelean a cumpãrat de la Torma Zsófia în schimbul unei rente viagere colecția vastã de obiecte din epoca preistoricã care astãzi se gãsesc în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Pe lângã interesul manifestat fațã de cercetãrile arheologice, Zsófia Torma era și o renumitã filantropã, fãcând donații regulate unor instituții de binefacere din Transilvania.

Zsófia Torma poate fi consideratã ca și simbolul dedicației complete pentru cercetare și științã. Nu s-a mãritat niciodatã cu toate cã a avut nenumãrați pețitori.

Ca un ultim omagiu în mai 1899, cu o permisiune specialã din partea regelui-împãrat Franz-Iosif, a fost aleasã ca și doctor honoris causa al Universitãții Clujene. Onorul oferit a venit însã prea târziu, în luna septembrie, arheologa s-a stins din viațã la Orãștie. A considerat cã titlul oferit ei valoreazã cât ”o potcoavã pe un cal mort” dupã o viațã petrecutã cu muncã înconjuratã de gelozia și ostilitatea colegilor.

Casa în care a locuit aproape toatã viața a fost renovatã de cãtre proprietarul actual și pânã nu de mult a fost semnalatã cu o tãblițã de comemorare.

Proprietarul actual a refuzat sã permitã reamplasarea tãbliței.

(despre activitatea sa arheologicã în detaliu aici)