Pogány Miklós și cãmara de sare din Turda
Primele știri referitoare la Pogány Miklós și la acțiunile sale în sprijinul demersului antiotoman al lui Iancu de Hunedoara, provin dintr-o diplomã emisã de guvernatorul Ungariei la 12 octombrie 1447 din Timișoara. Astfel, Iancu de Hunedoara a cerut capitlului din Alba Iulia sã-și trimitã reprezentantul pentru a lua parte la punerea în stãpânire a lui Pogány Miklós și a altui cetãțean al Turzii, Zyndy Imre, asupra posesiunii Tãtârlaua, aparținãtoare domeniului Cetãții de Baltã, pe care le-o dãruiește pentru faptele lor sãvârșite în ultimele lupte victorioase cu turcii atât la Poarta de Fier cât și în țara Româneascã.

Din mãrturia lui Iancu aflãm cã cei doi locuitori ai Turzii au luat parte în mod efectiv și personal la luptele cu turcii din anul 1442. Astfel, Pogány Miklós a participat la bãtãliile victorioase de la Poarta de Fier a Transilvaniei din septembrie 1442 și la bãtãlia de pe râul Ialomița (25 septembrie 1442). În aceastã ultimã bãtãlie, se pare cã Pogány Miklós a condus un mic corp de oaste (un banderium), alcãtuit din locuitori ai Turzii și ai împrejurimilor. Ulterior acestor bãtãlii Pogány Miklós a participat la Campania cea Lungã (1443) din Peninsula Balcanicã în urma cãreia Iancu de Hunedoara a reușit sã elibereze de sub turci orașele Niș și Sofia.

Cel mai timpuriu document, care îl atestã pe Pogány Miklós dateazã din anul 1444, când acesta apare la Turda, unde s-a remarcat ca un cetãțean de vazã. Cel mai probabil și datoritã meritelor sale demonstrate contra turcilor otomani la 28 decembrie 1444, Petrus Balogh, judele Turzii și magistratul orașului i-a donat lui Pogány Miklós, terenul Középcsere aflat pe valea Petrilaca, în scopul de a amenaja acolo un heleșteu pentru a rezolva parțial problemele orașului cauzate de lipsa de apã.

Pogány Miklós a fost un om bogat. Starea materialã deosebitã a camaradului de arme al lui Iancu de Hunedoara este confirmatã de un document ulterior, din 11 aprilie 1447, prin care guvernatorul cere conventului din Cluj-Mãnãștur sã-l introducã pe Pogány Miklós și pe Zyndy Imre, cetãțeni ai Turzii în stãpânirea moșiei regale Tãtârlaua din comitatul Târnava, oferitã drept gaj pentru un împrumut de 1500 de florini de aur, necesari finațãrii rãzboaielor cu turcii.

Acest act atestã fãrã putințã de tãgadã starea financiarã deosebit de bunã a lui Pogány Miklós, care a devenit unul din creditorii guvernatorului regatului Ungariei. Noua colaborare a lui Iancu cu vechiul sãu camarad de arme a survenit într-un moment important al domniei guvernatorului Ungariei.

Necesitãțile materiale solicitate de imperativele militare i-au impus lui Iancu sã apeleze la ajutorul zonei pe care o cunoștea cel mai bine și de unde provenea, Transilvania. Între octombrie 1447-martie 1448, Iancu de Hunedoara a întreprins un adevãrat tur al Transilvaniei, fiind atestat la Caransebeș, Timișoara, Turda, Aiud, Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sfântu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Sebeș și din nou la Timișoara. Ulterior acestui tur, Iancu a particpiat la dieta de la Buda, iar în vara anului 1448 a revenit în Transilvania, fiind atestat din nou la Turda.

Dupã cum se observã itinerariul guvernatorului Ungariei a inclus și Turda. De ce a ales Iancu și Turda este o chestiune simplu de explicat.

Orașul era un important punct economic, centrul exploatãrii de sare din Transilvania, iar Pogány Miklós a devenit comite al cãmãrii de sare de la Turda (comes camerae salis), post de o importanțã deosebitã, atât sub aspect politico-economic, cât și financiar. Pogány Miklós a deținut aceastã funcție între 1447-1451.



                   Casa Cãmãrii Sãrii – Turda. Locul de muncã” al lui Pogány Miklós

Pentru a sublinia însemnãtatea funcției de comite al cãmãrii de sare de la Turda se impun unele precizãri referitoare la aceastã demnitate. Comitele cãmãrii de sare era un înalt demnitar al Transilvaniei numit direct de regele Ungariei, în cazul de fațã de guvernator, Iancu de Hunedoara.

Atribuțiile comitelului erau: aprovizionarea salinelor și a lucrãtorilor, asigurarea dotãrii tehnice necesare exploatãrii, angajarea și plata munictorilor, depozitarea și transportul sãrii.
În acest context s-a produs și înnobilarea înaltului funcționar al cãmãrii de sare. La 13 octombrie 1447 Iancu de Hunedoara aflat în Timișoara a emis diploma de înnobilare a lui Pogány Miklós din Turda pentru fidelitatea și meritele sale deosebite în slujba coroanei ungare.

Prin intermediu acestui document Pogány Miklós era ridicat la rangul de nobil al regatului ungar, atât el personal, cât și urmașii sãi, având dreptul de a poseda blazon, care putea fi folosit liber în ceremoniile tipic feudale, cum ar fi turnirurile și etalat pe sigilii, inele, coliere sau corturi. Pe blazonul nobiliar al lui Pogány Miklós este figurat un cap de pelican, care apare dintr-o coroanã, pe un scut cu fundal roșu.

Mențiunile referitoare la Pogány Miklós înceteazã din nou pânã în anul 1458, când Matia Corvinul a devenit regele Ungariei. Despre fostul colaborator al lui Iancu de Hunedoara se știe cã nu și-a pierdut influența în cercurile de putere din Ungaria, rãmânând în continuare un apropiat al curții și dupã 1456

Pogány Miklós este menționat din nou abia în 1464, în legãturã cu o sarcinã militarã încredințatã de regele Matia Corvinul. Faptul cã regele i s-a adresat direct demonstrazã cã nobilul turdean și-a menținut poziția influentã la curtea regalã. La 5 iunie 1464 Pogány Miklós scria din porunca regelui, judelui orașului Sibiu cerându-i sã trimitã urgent la Szeged o bombardã împreunã cu ghiulele de piatrã aferente. Facem precizarea cã Sibiul, alãturi de Brașov și Sighișoara, era un important centru de fabricare a armelor. Pentru a grãbi acest transport, Pogány Miklós preciza ca el sã se facã pe apã zi și noapte.

Cu certitudine ilustrul cetãțean al Turzii era familiarizat cu aceastã modalitatea de transport, deoarece drumul sãrii pe Mureș era o veche modalitate de transport al prețiosului minereu, încã din vechime. Drumul începea pe râul Arieș (afluent al Mureșului), la Decea (lângã Turda), iar sarea transportatã cu plutele sau cu ambarcațiuni ajungea pe Mureș, iar apoi pe Tisa, în orașul Szeged, unde exista unul dintre cele mai mari depozite de sare din Ungaria medievalã.

Ultima mențiune despre el dateazã din anul 1466, însã la 12 martie 1472 soția sa, Ursula este menționatã ca vãduvã (nobilis domina Ursula relicta Nicolai Pogan de civitate Thordensi). Așadar, Pogány Miklós s-a stins din viațã în intervalul 1467- 12 martie 1472, în circunstanțe care nu ne sunt cunoscute.