Patrick Modiano: Éjfű (Iarba nopților) – o mai caut și eu pe fostele străzi maghiare ale Kolozsvárului meu

Încercările mele de a identifica după fotografii originale clădirile Clujul maghiar – descoperind destinația inițială a acestora, numele instituției și locatarii din anii monarchiei respectiv al perioadei ”Ungariei Mici” (1940-44) – nu au dat rezultatul scontat în fiecare caz.  Au fost – sunt – multe clădiri sau piețe care nu mai există, buldozerele național-comunismului transfor-mându-le în bijuterii obligatorii ale arhitecturii socialiste.

Când noaptea mă găsea pe străzile Clujului, încercările mele   de identificare ale atmosferelor trecutului maghiar primeau o conotație aparte. Noaptea – acest director de imagine sever – trage contururi  tăioase; poți vedea doar imobilul prezentului, nu ai nici o șansă să mai găsești o inscripție care să te ducă direct spre trecut.

A căuta noaptea imobilele tinereții tale sau al părinților tăi – și desigur eventuale răspunsuri la eșecurile amoroase adolescente sau la caracterul și motivațiile prietenilor tăi,  despre care ulterior s-a dovedit că te-au turnat, trădând gândurile tale cele mai inime – este o formă de a te lăsa târât molcom pe șinele de tramvai al catarzisului continuu.

Mult timp am crezut că această atmosferă aparte de identificări alb-negru ale locurilor dispărute – inclusiv ideea de a încerca numărul de telefon cu trei cifre ale monarhiei, cu speranța unui răspuns venit din beznă – este o invenție de a mea. Să suni azi, în 2020  la numărul de telefon fix 568 din Kolozsvár, Wesselényi-utca, cu speranța că mă va saluta cineva, spunând, ”tessék méltóságos úr”… Numai prin capul meu putea să treacă așa ceva…

Dar iată, am greșit.

Azi e o zi specială pentru mine. Am citit micul roman al lui Patrick Modiano, Éjfű (rom: Iarba nopților) și mi-am dat seama, că acel catarzis continuu legat de identificarea atmosferelor din trecutul apropiat –  catarsis despre care am crezut că este o stare psihică strict personală – este și a altora.

Știu, că nu am nicio șansă să concurez cu suprarealismul cu voal de statistică al unui laureat cu Premiul Nobel pentru literatură (2014), dar sunt gata să dau o mână de ajutor în căutarea Lui.

Da. Așa este.

Și eu am avut pe cineva Dannie(la)… O caut și eu. După atâțea ani. S-o întreb, cum a fost atunci, cine a greșit, cine a mințit, cine a plecat… Nu în Parisul reclădit, nu în grădinile marelui oraș de pe malul Senei ci pe fostele străzi maghiare ale Kolozsvárului meu.

Patrick Modiano, Éjfű (rom: Iarba nopților) : Huh, ce roman original!

Leave a Reply

Your email address will not be published.