Parada agresivitãții latente

Parada agresivitãții latente

Chiar dacã sunt încã douã luni pânã la Marea Adunare a Agresivitãții Latente din(tre) România și Ungaria (pe scurt MECI), care va avea loc anul acesta la Budapesta, pregãtirile au început deja.

Astfel un grup de tineri „sãlbãticei” (cuvânt nou creat, pentru aceastã ocazie) au creat un tricou special pentru a omagia gazdele întâlnirii. Astfel în partea din fațã se lanseazã o invitație ca cei din țara vecinã sã ne viziteze țara pe 1 decembrie (atunci se organizeazã cele mai frumoase artificii), iar în partea din spate mesajul este puțin erotic, în traducere liberã: ce ți-aș face, de te-aș prinde. Vânzarea a fost sistatã, se pare cã lumea nu dorea sã cumpere un tricou care valoreazã zece lei cu cincizeci și cinci…

Întâlnirea de tip paradã agresivã dintre cele douã țãri au devenit de altfel o tradiție. Chiar dacã ultimele douã s-au dovedit a fi un eșec (la ultima întâlnire „sãlbãticiunile” maghiare au venit în numãr mic la București, iar la penultima participanții nu au fost lãsați sã intre în Circ – prescurtat STADION). De obicei aceste întâlniri oferã un spectacol rar pentru cunoscãtori: acum câțiva ani oaspeții maghiari au distrus scaunele și mesele teraselor din jurul Circului din București, considerând cã este nedemn ca omologii lor români sã-și bea berea în asemenea condiții, scaunele și mesele fiind din plastic.

Pentru întâlnirea ce va avea loc peste douã luni la Budapesta s-a stabilit și agenda, care este neschimbatã de multã vreme și nu are nimic în comun cu ceea ce se întâmplã în mijlocul Circului (prescurtat TEREN), acolo unde un grup de bãieți încearcã sã prindã o minge.

Momentul artistic va avea loc la intonarea imnului, atunci când ambele grupuri își va arãta recunoașterea fluierând din toatã puterea melodia imnului statului vecin (din pãcate fãrã a dovedi prea mult simț melodic).

Primul punct pe agenda lucrãrilor este salutarea cãlduroasã a celor rãmași acasã, în special a mamelor, idee care va reveni pe tot parcursul acestui eveniment de o mare valoare culturalã. Apoi cele douã pãrți vor încerca (în zadar) sã deslușeascã unele confuzii geografice apãrute între timp: astfel partea românã va explica faptul cã Bucureștiul nu este un sat maghiar (așa cum trãiește în conștiința „sãlbãticiunilor” maghiare) și hãrțile de pe tricoul acestora (ceva cu Ungaria Mare) nu reflectã în totalitate realitatea actualã.

Apoi urmeazã prezentarea atracțiilor turistice pe care cele douã pãrți considerã cã ar fi de cuviințã sã le viziteze și ceilalți. Astfel românii vor atrage atenția asupra frumuseții Parisului (mai ales al castelului Trianon) și totodatã vor puncta cã, odatã cu rãzboiul din Ucraina, prețurile din Rusia au scãzut, așa cã ar fi ideal ca „sãlbãticiunile” ungurești (de preferabil cu toatã familia) sã facã o vizitã pe stepele acestei țãri.

Partea maghiarã va atrage atenția asupra turismului din interiorul țãrii, îndemnându-i pe „sãlbãticiunile” românești (mai ales pe transilvãneni) sã viziteze zonele extracarpatice pentru o perioadã cât mai îndelungatã.

Dupã atâtea discuții prinde bine și puținã mișcare, astfel cã unii „sãlbãticiuni” vor face tot posibilul sã-și exprime gândurile pozitive personal, fațã în fațã, „sãlbãticiunilor” din tabãra adversã, aceste activitãți fiind rãsplãtite în mod tradițional cu demonstrații de lupte libere din partea agenților de securitate.

Din pãcate orice lucru bun are un sfârșit, astfel cã, la sfârșitul întâlnirii, „sãlbãticiunile”, pânã la urmãtoarea adunare, se vor retrage în cuștile lor cu sentimentul lucrului bine fãcut.