Orbán József la 95 de ani și scrisorile din București

Orbán József, sculptorul curții regale

Pe la mijlocul lunii iulie al anului 1990, cutreierând satele depopulate ale comunei Ulieș, din zona Odorhei, un prieten m-a condus la un artist bãtrân, parcã uitat de lume: Orbán József. Am stat de povești toatã dupã-amiaza despre o viațã plinã de peripeții, dar și de împliniri.

Orbán József s-a nãscut în 1895, în localitatea Kányád, al cãrei nume dupã 25 de ani mai târziu, a fost schimbat în Ulieș. A urmat cursurile școlii Profesionale de Industria Pietrei și Argilei, obținând în anul 1912 diploma de cioplitor în piatrã. Visul sãu era sã devinã sculptor, dar nu dispunea de banii necesari pentru a studia la Academia de Arte din Budapesta.

În vacanța de varã, bunul sãu prieten, Jancsó Dániel i-a propus sã meargã cu el la Brãila, unde ar fi de lucru și pentru un tânãr cu ambiții de artist.

Ulieș (Kányád) din județul Harghita. Liniște rusticã secuiascã

și-a fãcut pașaport și a plecat în Regat, unde l-a ajuns din urmã vestea, cã regele Carol I cautã meșteri în construcții. La scrisoarea prin care s-a interesat dacã ar putea sã lucreze ca sculptor la curtea regelui, Orbán József a primit nu doar un rãspuns afirmativ, dar a și fost distribuit în București, lângã sculptorul ceh, Helicka.

Integrarea în lumea cosmopolitanã a Bucureștilor începutului de secol XX nu a fost dificilã, deoarece mai mulți dintre colegii lui vorbeau limba maghiarã, el cunoștea puțin limba germanã și a început sã se familiarizeze și cu expresiile românești. A fost introdus în atelierul sculptorului Wilhelm Dietz, unde lucrau șaisprezece ucenici din toate colțurile continentului, dupã ce a executat un panou decorativ demonstrându-și cunoștințele de stil.

Izbucnirea Primului Rãzboi Mondial a marcat un punct de cotiturã în cariera lui Orbán József. A încercat sã-și caute de lucru la Budapesta, dar nimeni nu avea nevoie de sculptor în vâltoarea rãzboiului. Întors în Secuime și-a gãsit de lucru la cãile ferate. În primãvara anului 1915 a fost înrolat în armata ungarã și dus pe frontul de sud. Cãzut prizonier la Doberdo, Orbán a lucrat cu meșteri italieni pe tot teritoriul Italiei. Reîntors în țarã în 1920 Secuimea deja aparținea României.

A sosit la Constanța la bordul vasului Meran. Ca meșter de mare renume, nu a trebuit sã-și caute de lucru, imediat a fost invitat la fabrica de ceramicã din Turda. Nici nu s-a instalat bine când a primit scrisoarea de la Curtea Regalã, cã ar fi mare nevoie de el pentru pregãtirea urcãrii pe tron a regelui Ferdinand I.

S-a prezentat la atelierul sculptorului Wilhelm August von Becker punându-și amprenta pe basoreliefurile (astãzi deja inexistente) Arcului de Triumf.A  executat o garniturã de vase decorate cu portretul regelui Ferdinand și a reginei Maria, garniturã ale cãrei pãrți au fost dãruite participanților la încoronarea cuplului regal. Tot el a executat inscripția de pe clopotele Catedralei Încoronãrii din Alba Iulia, clopotnițã în fața cãreia a avut loc încoronarea.

Dupã cum mi-a povestit Orbán József, a participat la banchetul de dupã încoronare dându-se drept primarul din Sânpaul, care – deși a fost invitat – nu a participat la eveniment. Iar la banchet a mâncat din vase concepute de el… A urmat decorarea Palatului Culturii din Iași, sub conducerea arhitectului Ion D. Berindey.

În vara lui 1928 a poposit pe acasã. Stând la un pahar de vin cu fostul sãu dascãl și cu Józsa notarul, Orbán s-a lãudat cã poate ridica o școalã în satul natal din numai 250. 000 de lei! S-a și apucat de treabã, și a mai clãdit și o bisericã în satul vecin, investind în cele douã construcții 200 000 de lei din buzunarul propriu. școala și biserica îi poartã amintirea și astãzi…
și din nou vine o scrisoare din București, oare a câta în cariera lui Orbán József?

Este invitat sã participe la decorarea noului palat regal. Regele Carol II l-a invitat pe meșterul francez Arthur H. Lorentz – care, dupã spusele lui Orbán József, a lucrat și la decorarea vasului Titanic – sã lucreze la noul palat. Lorentz a adus cu el mai mulți sculptori francezi, dar constructorul Emil Prager nu a vrut sã plãteascã bani grei pentru meșterii francezi, preferând sã organizeze un concurs pentru ocuparea posturilor vacante.

Candidații au avut de executat un tavan empire și o columnã corintianã. Dintre francezi a fost ales doar un meșter în stucaturi. A fost angajat și Orbán József…

În 1940 s-a întors în satul natal și s-a apucat de agriculturã. Istoria a luat mari cotituri între timp, dar scrisorile continuau sã vinã de la București. Ba a fost invitat sã lucreze la decorațiunile Operei

Române din București, ba la Casa Armatei din Brașov. Au urmat Casa de Culturã Orãșeneascã din Odorheiu Secuiesc, orașul Victoria și Miercurea Ciuc, Fãgãraș.

În anul 1990 Orbán József încã mai lucra la cei 95 de ani ai sãi. A fãcut ceea ce fãcea toatã viața lui: modela în lut, ghips, cioplea marmura cu mare devotament.

Acum nu mai este. Avea 95 de ani, când l-am cunoscut!