Oceanul vãzut din cãrucior de la Andrid (Érendréd)
Oceanul vãzut din cãrucior de la Andrid (Érendréd)

Diminețile au devenit mai reci, și parcã soarele și-a lãsat un locțiitor pe la noi, în sãtucul meu Andrid (Érendréd) din jud.Satu-Mare, unde curge pârâul lui Ady Endre, Eriul.


Grea, somnoroasã apã-i Eriul,

Cu mîl și trestie înaltã.
Dar Crasna, Someșul și Tisa
Și Dunãrea-n Ocean o saltã.

Eriul. Parcã acest pârâu ar fi fãcãtor de minuni, transformând primele fumuri ale caselor în ceațã grea. Însã mireasma strugurilor și a fructelor, cãruțele gãlãgioase trecând cu recoltele hotarului șterg parcã aceastã ceațã fumurie. Așa cum stau în cãrucior, parcã aud cum se umple cãmara satului.

Bate inima gospodãriilor – se aude pânã la mine.

O bucurie a noastrã, a celor din Andrid (Érendréd) este ceaunul. Ceaunul în curte, în jurul cãruia se adunã oamenii satului, prieteni și vecini – îngândurați și poate puțin anxioși, vãzând ceața Eriului, o ceațã care carã din greu pe spinare toamna târzie.

Cei care nu ne cunosc, povestesc în lumea mare, cã la Andrid (Érendréd) se simte ceaunul și gulyásul ardelenesc (la care maghiarii noștrii spun bográcsgulyás) pânã la capãtul satului. Ei, așa și este.

Gulașul se simte pânã la tãblița de la intrarea satului, dar veselia din jurul ceaunului… se aude pânã la capãtul satului.

Se vorbește, se cântã, se glumește când în românește, când în maghiarã. Copii mai mici amestecã limbile, discutând între ei „jumate apã, jumate viz”, adicã „fele apã, fele viz”…

Aceste momente familiare sunt acelea, care mã ajutã sã trec cu cãruciorul peste zecile de greutãți cu care viața mea „zburdalnicã” este împãiatã. Aceste dupã mese cu prietenii și vecinii din sat mã fac sã simt sãltarea spre o nouã zi, spre o nouã speranțã. Da! Vreau aceastã speranțã!


Toți cei de sus de-ar da în mine,

Blesteme de m-ar potopi,
Mii de soboli de-ar crește stavili,
În ocean, tot voi pãși.

Când sosește ziua urmãtoare, și sunt așezatã în cãruciorul meu, farmecul dimineții mã copleșește. Sunete familiare din curtea vecinilor – primele vorbe dinspre stradã: Bunã dimineața lume! Felkeltél szomszéd? Kész-e már a kávé?- se întreabã, deși vecina stã deja cu ceașca în mânã în capãtul curții.

Vã mãrturisesc, cã mai trag cu urechea, și „rãspund” și atunci, când nu eu sunt cea întrebatã. Dau sfaturi, îmi dau cu pãrerea. Așa trece timpul molcom pânã la clopote. și clopotul e ca și schimbul: când încurajarea Eriului slãbește – micile valuri fiind deja departe de satul nostru -, sosește clopotul…

știu cã „textul” clopotului este de încurajare, dar nu pot sã nu mã gândesc la sfârșitul lucrurilor. Toamna, iarna – viața. și desigur oceanul – oh ce departe e Oceanul de la Andrid (Érendréd)…


O vreau, cã-i îndrãznealã tristã,

O vreau, cã-i o minune mîndrã :
Din Eriu cineva pornește,
Și-n sfîntul Ocean s-afundã.