O craioveancă pornește să cucerească ,,Nicio artă” de Péter Esterházy

Pe Beatrice Barbu, o cunosc de când aveam vreo șase ani. Am fost la clase paralele  în Școala Generală nr. 21 și la Colegiul Elena Cuza din Craiova. Prietenia noastră,  însă a început  când am celebrat 3 decenii de la absolvirea liceului. Și-a urmat visul, devenind inginer TCM, iar actualmente face calcule de rezistența materialelor pe computer. De curând, și-a descoperit și latura umanistă, apropindu-se de cărți de psihologie.

Singurul scriitor maghiar cunoscut până acum de Beatrice este Madách Imre, cu scrierea sa ,,Tragedia Omului” (Faust Maghiar), studiat în liceu. 

 A mai auzit și de Sütő András, poetul maghiar care și-a pierdut ochiul în martie negru 1990 la Târgu Mureș.

Din biblioteca de la Corbii Albi, Beatrice Barbu  a ales  cartea postmodernă ,,Nicio artă” (Editura Curtea Veche, București, 2011) de Péter Esterházy, pentru că, spune ea, chiar vrea să înțelegă mai bine lumea complexă, cu accente vulgare în care trăim, considerând că este timpul să depășim dulcegăria lui Dostoievski și să ne asumăm cuvinte vulgare, chiar cu accente pornografice, rostite în viața de zi cu zi, pe care Péter Esterházy are curaj să le îmbrace în veșmânt literar.

De asemenea, a primit și o carte dedicată filosofiei atemporale a lui Platon (Adriana Mihaela Macsut,  ,,Doxa în concepția lui Platon”, Editura Lumen, Iași, 2019).

Leave a Reply

Your email address will not be published.