Nume de localitãți – terminații și origini
Nume de localitãți – terminații și origini

1. -EȘTI

              

Cea mai rãspânditã terminație a numelor de localitãți în România, inclusiv capitala, este sufixul „-ești”. Este o formã pluralã a sufixului posesiv „-escu”, folosit ca terminație patronimicã în trecut (Ionescu, Popescu), la rândul sãu provenit din latinescul „-iscus”. Se observã o rãspândire puternicã în zonele de deal ale Olteniei, Munteniei și Moldovei „noastre”, precum și în munții Apuseni (în mod oarecum surprinzãtor).

2. -ENI/-ANI

                

A doua cea mai rãspânditã terminație este „-eni”, împreunã cu înruditul „-ani”. Ambele sunt forme plurale ale terminației „-an”, provenit din sufixul adjectival latinesc „-anus”. Spre deosebire de „-ești”, „-eni” și „-ani” sunt bine reprezentați și dincolo de Prut.

3. -OV/-OVA/OVCA/-EVCA

               

Urmeazã o serie de sufixe de origine slavã, înrudite între ele. Terminația posesivã „-ov”, folositã și în patronimice slave, vizibilã în sudul țãrii, este cel mai probabil de influențã bulgãreascã. Femininul „-ova” pare mai rãspândit în zonele de sud vest, probabil sub influențã sârbeascã, și Republica Moldova, sub cea ruseascã. Tot de influențã ruseascã sunt sufixele „-ovca” și „-evca”, cu terminație diminutivalã „-ca”. Spre deosebire de Moldova, în România existã o singurã localitate cu un astfel de prefix, Jurilovca, populatã de ruși lipoveni.

4. -OARA/-IȚA

              

Tot slavon e și sufixul „-ița”, foarte rãspândit în nume de localitãți și cursuri de apã (Bistrița, Reșița, Ialomița).

5. -ÃU/-EU/-OU

        

Terminațiile „-ãu” și „-eu” sunt frecvente mai ales în Ardeal datoritã faptului cã nume de localitãți ce se terminã cu vocalã mijlocie (o, ö) au tendința sã devinã diftongii de mai sus (precum numele Szabó->Sabãu). „-ou” pare sã aibã altã origine, judecând dupã distribuție.
Una din teoriile privind originea numelui Chișinãu postuleazã o origine maghiarã, asemãnãtoare cu a localitãții Chișineu-Criș (din ungurescul Kisjenõ).

6. -ANCA/-IȘTE(A)

          

„-iște”, cu forma articulatã „-iștea”, este tot un sufix colectiv de origine slavã. Interesant cã forma articulatã predominã în Regat, pe când cea nearticulatã în Ardeal.
Terminația „-anca” e tot slavon, în general apare sub forma „-eanca”, dar existã și localitãți precum „Ianca”.

7. -Ș/-ÃUȚI/-IOL/-OE

         

Patru sufixe puternic regionale. În primul rând se observã concentrația ardeleneascã a localitãților care se terminã cu litera „-ș”. E vorba din nou de adaptãri ale unor nume ungurești terminate în sufixul adjectival „-s”.

Apoi urmeazã douã sufixe de origine slavã – „-ãuți” prezent în Bucovina (Rãdãuți, Cernãuți) și -oe, pe filierã ruseascã, prezent în Republica Moldova.
„-iol” este de origine turcã, și este transformarea lui „-öl” în românã, ca de exemplu „tekirgöl” în „techirghiol”, unde „göl” înseamnã „lac”.

8. -AR(I)

         

Sufixul „-ar”, cu forma pluralã „-ari”, este unul care denotã meserii. Probabil multe localitãți cu acest sufix și-au primit numele de la meseria primilor sãi locuitori.

9. -EL/-ȘOR/-UT

       
„-el”, „-șor” și „-ut” sunt sufixe diminutivale, precum slavonescul „-ca” de mai sus.

10. -FALÃU/-TELEC/-CHIU/-HEI

              

Câteva mai rare, tot de origine maghiarã:
„falãu” de la „falu” („sat”),
„-telec” de la „telek” („parcelã de pãmânt”),
„-hei” de la „hely” („loc”), de multe ori în formatul „vásárhely” însemnând „(loc de) târg”.

De exemplu „Târgu Mureș” s-a numit mai demult „Mureș-Oșorhei”. Pe lângã asta, numele localitãții Orhei din Republica Moldova vina tot din ungurește, de la „várhely”, „loc de cetate”.
„-chiu” e probabil de la localitãți al cãror nume se terminã în „k” și primesc un sufix adjectival „-i”.

11. SÂN-/SFÂNT-/SFINȚ-

         

Pe lângã sufixe am vrut sã vãd distribuția prefixelor cu sfinți. Interesant cã „Sân-”, moștenit pe filierã latinã e folosit aproape exclusiv în Ardeal. „Sfinț” se gãsește doar la Sfințești, în Teleorman.

Extra.

Deoarece nu eram sigur dacã multitudinea terminației „-ești” în Apuseni este realã sau se datoreazã doar faptului cã sunt pur și simplu mai multe localitãți acolo în general, am decis sã fac o hartã a frecvenței sufixului.

       

Astfel, în fiecare unitate de suprafațã (acel hexagon) am verificat cât % din totalul localitãților se terminã în „-ești”. Iatã rezultatul.

Hãrți realizate în QGIS, cu date disponibile on-line (geo-spatial.org și mapcruzin,com pentru localitãți, diva-gis.org pentru județe/raioane).

Originalul vezi AICI