Întâlnire cu Pacientul englez, care a fost maghiar

Nu eram pregãtit pentru aceastã întâlnire cu Pacientul englez.

Când am vãzut la început peisajele sahariene urmate de o mânã care picta prin 5-6 mișcãri o siluetã de om, am simțit o anumitã apãsare anxioasã, dar gândurile mele fugeau cu încredere spre Henri Lhote, ale cãrui lucrãri despre picturile rupestre din Sahara m-au liniștit ori de câte ori simțeam cã abisul preistoriei mã trage undeva jos, pe tãrâmul unui necunoscut, generator de anxietate… fericitã.

Dar filmul nu m-a condus spre cartea lui Lhote, ci m-a purtat într-un alt abis – un abis paralel –, deoarece în melodia mirificã a filmului am recunoscut un cuvânt: dragoste…

1.

– Szerelem, szerelem… – cânta o doamnã pe un ton despre care nu știai, cã provoacã durere sau chiar tonul este provocat mișelește de o durere sufleteascã de nedescris –, și cântecul era în maghiarã.

În Sahara, într-un film englez se cânta în limba mea maternã.– Szerelem, szerelem…

 
Dragoste, dragoste, eternã pacoste
De ce nu-nfloriseși în curțile noastre
În orice pom ori pe frunza acelui nuc
Sã te pot culege și eu când mai apuc
Sã te culeagã-apoi flãcãi din sat, fete
Cum am cules și eu și-am lãsat sã-mi scape
De mi-aș gãsi ș-acum vechea mea dragoste…

(Traducere de Simon Ilona)

Atunci încã nu știam, cã cea care cântã acestã melodie maghiarã – strãveche nu numai prin ritm dar și prin simplitatea ilustrãrii dragostei tragice universale – este vestita Sebestyén Márta, iar pacientul englez este exploratorul maghiar, Almásy László.

2.

Almásy László s-a nãscut în castelul Bernstein/Borostyánkõ din Austria (la vremea aceea localitatea fãcea parte din Ungaria, comitatul Vas), într-o familie nobiliarã maghiarã, unde tata era un pasionat geograf, care își lua fiul încã din tinerețe în expediții botanice și zoologice, printre altele în Dobrogea și Delta Dunãrii. Din copilãria sa mi-au rãmas în minte douã lucruri senine. El, elevul talentat și vorbitor de limbi strãine, pasionat deja din copilãrie de autoturisme și-a cãlcat directorul de școalã gonind la cursuri cu bicicleta…

El, pasionat de avioane, și-a creat singur un avion, cu care încercând sã „decoleze”, s-a trezit într-o prãpastie, avionul inventat neavând elemente esențiale pentru zbor. Aceastã prãbușire a fost prima din viața lui, urmatã de mai multe altele în deșertul Libiei și în Sahara, unde el își efectuase mai târziu zborurile de descoperire geograficã, iar apoi cele militare.

Era un tânãr care avea cei mai buni profesori din Ungaria de atunci. În tinerețe era acompaniat în „practicile științifice” de cei mai cunoscuți savanți maghiari, indiferent dacã era vorba despre cartografie, ornitologie, botanicã sau automobile. Continuându-și cursurile la Graz, iar apoi în Anglia, acestea au fãcut din el o personalitate complexã, ale cãrui cunoștințe științifice, sociale, etologice, politice și militare depãșeau mult nivelul de cunoștințã a tinerilor nobili învãțați de atunci.

Dragostea sa pentru viteze cerești și terestre – devenind un șofer de temut în acea vreme, pregãtindu-se de o altã meserie îndrãgitã de a sa: cursele de automobile în deșert –, l-au fãcut cunoscut și iubit în cercurile cele mai înalte. Regi și prinți ai deșerturilor îi erau prieteni buni și generoși, sponzorizând drumurile sale de cãutare a oazelor și a eventualelor surse de apã subterane.

Cu un automobil Steyr a demonstrat de exemplu cã din Alexandria se poate ajunge – urmând Nilul – pânã la Khartoum (capitala Sudanului de azi) și aceastã reușitã a sa i-a deschis drumul spre familia regalã a Egiptului, ceea ce e factor determinant în viața sa.

1932 era un an norocos pentru el, fiind anul în care – împreunã cu un ofițer englez – au descoperit din avion oaza Zarzura.

Din acest moment cariera lui de explorator a început sã urmeze o traiectorie extraordinarã. Descoperã în lanț peșteri care poartã comoara deșertului: apã.

Descoperã sute și sute de picturi rupestre neolitice, cele mai fascinante fiind figurile umane care înoatã, sugerând, cã în neolitic deșertul avea un aspect de savanã arbustiferã, unde cursurile de apã permiteau înnotul.

 Almásy aici a prins gustul preistoriei, aici a simțit acea anxietate fericitã, ceea ce simt toți muritorii de rând, care având afinitatea pentru mesajele subconștientului istoric, se gãsesc în postura de receptori ale unor semnale tulburãtoare necunoscute.

La locul de întâlnire al Egiptului, Libiei si Sudanului se gãsesc munții Uweinat, unde Almásy descoperii cu sutele picturi rupestre ale oamenilor de odinioarã. Palmieri, animale colorate și figuri umane negre, reprezentând o societate neoliticã bine așezatã, cu un port specific: figuri negre, pãr roșu, arcuri albe.

În perioada descoperirilor toate societãțile științifice de marcã ale Europei, toate curțile regale și princiare din Africa de Nord – și desigur firmele mari ca Steyr sau Universal Pictures – aveau legãturi directe cu Almásy László.

Aceastã faimã a sa a contribuit decisiv la acea chemare vestitã din partea lui Rommel pentru a veni în Luftwaffe – purtând mai departe semnele aviației maghiare – cu scopul de a ajuta Afrika Korps în orientarea militarã. Pe vremea aceea Almásy avea planurile fãcute pentru descoperirea armatei lui Cambyses dispãrutã în 525 î.H. și scrie bucuros unui prieten: “pe mine mã intereseazã un singur lucru: sã gãsesc armata pierdutã al lui Cambyses. Rommel îmi va da benzinã pentru asta.”

Viața lui Almásy în perioada celui de al Doilea Rãzboi Mondial este plinã de aventuri umane și umaniste. În timp ce în rãzboiul lui Rommel în deșert s-a comportat ca o vulpe vicleanã penetrând rândurile securitãții engleze, în Ungaria terorii naziste el salva viețile evreilor. La urma urmei Anglia, respectiv Egiptul i-a permis sã-și reia viața științificã. Nou inființatul institul al cercetãrii deșertului – Egyptian Desert Research Institut – îl gãsește pe postul de director în 1950.

Pacient englez, savant maghiar, director al Egyptian Desert Research Institut…

Leave a Reply

Your email address will not be published.