Noii grofi ai Dumbrăvioarei (Sáromberke) – istorie măsurabilă în centimetri de bucurie

Noii grofi ai Dumbrăvioarei (Sáromberke) – istorie măsurabilă în centimetri de bucurie

1.

Castelele și conacele maghiare lăsate cu diferite pretexte în paragină de către statul român sunt niște documente duble ale istoriei Transilvaniei. Primul tip de document se referă la organizatorii și administratorii regiunii care au clădit aceste imobile, iar cel de al doilea vizează sistemele care au distrus această lume, lăsându-și semnătura pe pereții distruși, statui decapitate, biblioteci aruncate în grajd.

Este vorba deci de o istorie dublă:  istoria celor care măsoară, clădesc și au lăsat în urmă bijuterii arhitecturale și culturale, respectiv istoria celor care – sub diferite pretexte „plauzibile” – distrug.

Deși au trecut trei decenii libere în România, problema clădirilor istorice maghiare a rămas nerezolvată. Unele clădiri au fost restituite și transformate în complexe turistice, altele au devenit locuri des frecventate de tineri adepți ai turismului de festival, altele zac și astăzi în ruine, santinela lor unică fiind ciobanul satului și câinii acestuia.

Apariția posibilității cumpărării acestor clădiri istorice părea a deveni la un moment o oportunitate pentru investitori, deoarece aceste castele și conace – în primul rând cele administrate până în momentul predării de către o instituție de stat – păreau a fi relativ ușor transformabile în hoteluri sau alte centre turistice.

Pentru a intra în posesia unor astfel de  clădiri este însă nevoie de un investitor serios, care are planuri clare, conturile în regulă, minte limpede și nu în ultimul rând o afinitate pentru istorie, o stimă pentru cei care au clădit castelul. Cu alte cuvinte: un om care măsoară.

Cumpărătorul ideal ar fi deci un descendent al familiilor nobiliare aferente, care se leagă de trecut și de viitor așișderea, reprezentând un fel de podeț între cele două lumi.

Rar așa ceva, dar totuși există. Exemplul cel mai bun este cazul Castelul Teleki din Dumbrăvioara, care până în toamnă a fost administrat de Ministerul Învățământului, în noiembrie trecând în proprietate privată.

2.

Numele chirurgului cardiolog Benedek Imre este bine cunoscut nu numai în Târgu-Mureș ci în toată Transilvania. Mama cardiologului era ”fată Teleki”, adică membru al familiei nobiliare Teleki, reprezentând ramura Benedek-Teleki. Când a fost căutat de o rudă îndepărtată din Bucureșt, primind oferta de a cumpăra Castelul Teleki din Dumbrăvioara, în primele momente a spus un nu hotărât.

– Am venit până aici, am văzut ce a rămas din clădire, m-am dat un pic în jungla buruienilor și am spus: Nu! – îmi explică noul proprietar, plimbându-ne în spatele clădirilor. – Desigur, am simțit ceva aparte, când treceam prin camere, gândindu-mă la strămoșii mei, dar mi-am dat seama, că aici trebuie investit enorm ca să faci ceva. M-am gândit și la birocrație, cu cerut voie la orice, hârtii, explicații, locurile nefolosite încă din perioada Teleki… Am găsit și a doua cramă a castelului, locul unde se țineau uriașele cuburi de gheață. Am găsit uși care intrau în camere nefolosite de cine știe când… Pereții groși, 30 de centimetri… Dincolo poate și mai gros. Era incitant, părea un adevărat act istoric, dar am spus: Nu!

– Eu am adus marea cotitură în ”istoria actuală” a castelului – spune zâmbind soția chirurgului, Theodora Benedek, care s-a atașat grupului nostru. – Pe internet m-am uitat des la poza acestui castel, gândindu-mă, ce aproape e de Târgu Mureș… Și ce bine ar fi să trăim aici cu numeroasa familie… Și iată l-am convins pe Imre să accepte oferta – adaugă Teodora, intrând în fiecare încăpere restaurată, majoritatea camerelor fiind deja gata de locuit…

– Aici, în aripa din stânga voi amenaja un muzeu al familiilor Benedek-Teleki… Podeaua e gata, zugrăvitul așișderea… Apă, gaz, lumină… Totul la centimetru… În clădirea din centrul curții vom sta noi… În aripa dreaptă va funcționa un institut medical de reabilitare – explică noul proprietar, Benedek Imre.

Apoi mă întreabă brusc: – Dar pe dumneata de ce te interesează așa de mult acest castel? Văd că inclusiv vârsta copacilor te interesează… Calculai la centimetru diametrul copacilor…

– Vedeți această carte? Se intitulează „Trăsura de gală a micuțului conte Károlyka”. Autorul este Löwy Dániel, un scriitor și monografist din Cluj, care a avut ocazia să facă în Statele Unite niște interviuri superbe cu contele Károlyi, care a povestit despre castelul copilăriei sale, unde s-au jucat, unde duceau pâine la cai, unde stăteau membri familiei, cum arăta camera părinților, cu se juca polo călare pe gazonul destinat acestuia… Fiind redactorul acestei cărții apărute la editura Corbii Albi, am visat mereu la acest castel, să văd și în realitate unde s-au petrecut pățaniile micuțului conte Károlyka – i-am răspuns înmânându-i un exemplar.

Benedek Imre răsfoiește cartea, se oprește la paginile cu fotografiile vechi. Apoi se uită din reflex la grosimea cărții – ca orice om căruia îi place exactitatea.

– Și, domnule Csaba, ce ai calculat la copacii din parcul castelului? Că te-am văzut… Păreai așa bucuros…

– Vârsta copacilor.  Calculez grosimea trunchiului la o înălțime de 175 cm, iar numărul primit împart la 2. Astfel dintre cei doi copaci ”examinați” unul are 220 altul 300 ani…  Desigur, cu aproximație… După cum vedeți, domnule doctor, totul poate fi exprimat în centimetri. Bucuria și  istoria așișderea…

Foto: Asociatia Clubul Media Corbul Alb

Leave a Reply

Your email address will not be published.