„Munții” din Ungaria – sursã de venituri, informații despre naturã, educație civicã
„Munții” din Ungaria – sursã de venituri, informații despre naturã, educație civicã

Pentru ardeleni munții din Ungaria par dealuri, iar vârfurile – mult sub înãlțimile Carpaților – niște locuri împãdurite, de unde „prinzi” priveliște. Și totuși, cu acești munți pitici și rezervații naturale numeroase , Ungaria își trãiește vesel viața cotidianã turisticã. Avem mult de învãțat de la unguri pe aceastã temã. Deși ceea ce face statul pe aceastã linie în Ungaria nu este ceva ieșit din comun, care sã necesite un manegament special supereuropean, ci este mai degrabã ceva… normal.

În timp ce la intrarea în rezervația Apuseni de la Rãchițele (jud.Cluj – vezi poza din sus) turistul este așteptat de gherete tipice vieții postsocialiste – deschise numai la sfârșitul sãptãmânii, aprovizionate cu plãcinte și „doze” –, la intrarea în rezervația din Munții Bükk, la Szilvásvárad, mașinile pot intra numai cu bilete de o zi, având dreptul astfel sã se bucure de toate traseele turistice, care sunt fãcute în așa fel, încât la fiecare 100 de metri sã fie ceva interesant, totul fiind explicat cu tãblițe informative, educând astfel vizitatorii.

Pârâul este „exploatat” la maxim. Izvorul carstic este amenajat ca o scenã naturalã, care obligã vizitatorul la contemplare. Digurile delimiteazã o serie de pãstrãvãrii, acoperite cu plasã verde anti-pãsãri, dând astfel un aspect interesant, o țintã fotograficã perfectã pentru laici. Tãblițele informative – legate de reproducerea pãstrãvilor – nu lipsesc nici de aici, așa cum nu lipsesc nici de la intrarea peșterilor (mici, neînsemnate) sau a cascadei din Szilvásvárad (vezi poza din sus).
Tãblițe, informații, educație – odihnã activã. O adevãratã școalã optimistã a naturii.

Acei câțiva sute de metri în care vezi „doar” rezervația, ești așteptat de cerbi, care sunt obișnuiți sã fie hrãniți și mângâiați de turiști. Tãblițele informative dau explicații pentru diferențele existente dintre cerbul lopãtar și cerbul carpatin, precum despre arealele lor. Cerbii au un țarc uriaș ce se întinde pânã în desișul superior al fãgetului.

În jurul intrãrii în rezervație s-a format un adevãrat centru turistic, cu diferite posibilitãți de a-ți petrece timpul prin odihnã activã. Arheoparcul îți permite sã imiți pe cei din epoca de piatrã (apropo la prezența în regiune a cel puțin douã peșteri cu urme preistorice), existã trasee de noapte pentru copii (cu lanterne),cãlãrie,bazine.


Pe cele douã maluri a pârâului se alinieazã ordonat micile restaurante în aer liber unde se frige pãstrãvul scos din apã, dând astfel o atmosferã aparte acestor popasuri elegante.

Desigur, reflexele socialismului se simt și în Ungaria, cel puțin la aceastã rezervație din Bükk. De exemplu traseul cel mai important și impunãtor prin mesajul sãu cultural-istoric – cel care conduce spre peștera Istállóskõ, o grotã care atestã urme ale lupului îmblînzit și a flautului –, este impracticabilã de luni de zile, datoritã unei ninsori de primãvarã. Autoritãțile aratã cu degetul spre „celãlalt”, societatea civilã fiind exclusã din ecuație, deși zeci și zeci de ONG-uri ar fi dispuse sã ”curețe” acest traseu simbol al rezervației.

Tot un reflex al centralizãrii excesive respectiv a delãsãrii socialiste este și subinformarea miilor de turiști despre starea acestui traseu, lãsând mii și mii de turiști sã plãteascã biletul de trenuleț pânã la poalele peșterii.

                                                                            ***

Deci diferențe uriașe între managementul turistic din Ungaria și România. Pânã ce în Ungaria fiecare stâncã, izvor sau fenomen carstic este conceput ca o posibilã atracție turisticã aducãtoare de profit, în România turismul este conceput ca ceva neimportant, un fel de rãmãșițã al fostei economii socialiste ”neproducãtoare de profit” – o parte din fostele servicii socialiste.


Desigur se poate pune întrebarea și altfel: cum ar ajunge rezervațiile naturale din România, dacã șederea miilor de turiști neobișnuiți cu natura ar fi încurajatã așa, cum se face în Ungaria? 

Sunt oare pregãtiți turiștii din România sã respecte legile scrise sau nescrise ale naturii? Dar copii? Ar fi pregãtiți pentru interactivitate susținutã cu natura?