Multiculturalitatea – proces de învãțare pentru români și maghiari

Multiculturalitatea – proces de învãțare pentru români și maghiari

A început anul Capitalei Europene a Tineretului la Cluj-Napoca. Iar mulți așteaptã sã se schimbe lumea de pe o zi pe alta. Eu vãd acest proiect ca și un proces de învãțare. Avem mai multe provocãri, iar una dintre cele mai importante este multilingvismul.

Prin proiectului Capitalei Europene a Tineretului, Primãria Municipiului Cluj-Napoca și Federația Share Cluj-Napoca și-au asumat multilingvismul. Cred cã prin acest gest doresc sã arate caracterul european al orașului. Problema apare când aceastã se trece de la retoricã la implementare.
Multilingvismul are mai multe rațiuni. Una, probabil cea mai evidentã, este cã trebuie sã comunicãm cumva cu strãinii care vin în orașul nostru. Cea de a doua rațiune este cã multiculturalitatea orașului poate fi demonstratã prin aceastã componentã. Însã în momentul în care multilingvismul trece de la retoricã politicã la aplicare practicã întâmpinãm dificultãți.

Una dintre ele este convingerea persoanelor care aplicã aceastã componentã cu privire la rațiunile ei. În instituțiile publice este mai greu. Nu cred cã țin ședințe pe tema aceasta, sau teambuilding-uri prin care persoanele care trebuie sã o implementeze chiar îi înțeleg rațiunea de bazã.

Dupã affair-ul din revelion (unde materialele primãriei erau doar în românește), am avut o discuție cu un tânãr român, un lider din mediul ONG. Ziceam cã folosirea limbii materne pentru maghiari are legãturã cu sentimentul nostru de confort. Oare putem sã ne simțim acasã în aceeași mãsurã ca și românii sau nu? Dacã și eu sunt cetãțean egal cu un român, de ce el poate sã-și foloseascã limba maternã și eu nu?

     

Steagul românesc pe frontispiciul primãriei din Bedeu (Bedõ) din Ungaria. Multiculturalitate și principii europene aplicate în Ungaria.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Bedeu,_Hajd%C3%BA-Bihar)

Pot sã înțeleg cã e frustrant când auzi pe cineva și nu înțelegi ce vorbește. Dar nu pot sã înțeleg cã într-un oraș unde existã o comunitate maghiarã de peste 60 de mii, cum poate persista aceastã frustrare. În privința aceasta noi, maghiarii, avem un avantaj. Eu pot sã citesc ziarul pe care-l citește și românul, cunosc literatura pe care o cunoaște românul, am studiat istoria pe care a studiat-o și românul. Însã reciprocitatea lipsește. Românul nu poate înțelege ce scrie presa maghiarã, nu cunoaște literatura maghiarã și istoria maghiarã. Avem altã hartã mentalã.

Colegul m-a mai întrebat și de ce organizãm evenimente exclusiv pentru maghiari. Rãspunsul meu a fost simplu, nu este exclusiv pentru maghiari, ci limba în care se desfãșoarã programul respectiv e maghiara. La evenimentele deschise pot veni toți cei care înțeleg programul (pot veni și cei care nu înțeleg, dar nu știu de ce ar face acest lucru). Dacã aș dori sã organizez evenimente și pentru români, eu ar trebui sã fac anunțul, afișul și tot programul și în românește. Oare de ce se așteaptã de la mine depunerea unui efort mai mare decât de la organizatorul român, care îl face doar într-o singurã limbã?



Drapel românesc pe frontispiciul liceului român din Jula (Gyula), Ungaria. Principii europene aplicate.

Tot acest tânãr mã întreba despre mai multe fenomene pe care le-a experimentat cu tineri maghiari. Mi-a povestit de un tânãr maghiar din Cluj care prefera sã vorbeascã la bar engleza în loc de românã. Eu cred cã aceastã reacție reflectã frustrarea noastrã, a mai multor tineri maghiari, fațã de competențele noastre de comunicarea în limbã românã. Adicã avem așteptarea (credem cã și românii au aceastã așteptarea de la noi) sã vorbim perfect românește, fãrã greșeli, avem teamã de a nu fi corectați. Iar când vorbim în englezã e mai simplu, este o limbã strãinã și pentru mine, și pentru un coleg român. Suntem la un nivel egal. Uneori cred cã suntem și mai riguroși în privința aceasta cu noi înșine decât cu românii din jur.

Discuția a continuat mult, iar la un moment dat m-a întrebat la ce naționalitate consider cã aparțin. Rãspunsul l-a surprins tare. Eu sunt maghiarã. El se aștepta ca rãspunsul sã fie român de etnie maghiarã. Dar având limbã maternã maghiara, cultura mea fiind cea maghiarã, având educație generalã și religioasã maghiarã, cum și de ce sã mã consider româncã? Iar pe mine m-a surprins cã a avut o altã perspectivã, mie rãspunsul mi se pare evident. Dar am învãțat ceva nou despre mentalitatea româneascã.

Conversația a fost mai lungã și interesantã, am avut un pic de timp la îndemânã. Dar oare ce se întâmplã cu persoanele care trebuie sã implementeze multilingvismul în proiectul Capitalei și nu au timp sã discute și sã înțeleagã rațiunea folosirii limbii maghiare?
Din aceastã perspectivã, cred cã acest proiect este un proces de învãțare, dialog de cunoaștere. Sper foarte mult cã va fi reciproc. Și românii din Cluj o sã înțeleagã mai bine de ce avem nevoie de a folosi limba maghiarã, și maghiarii vor cunoaște mentalitatea româneascã în aceastã privințã. Sper cã acest proiect va da cadrul necesar și va stimula aceastã procedurã. Sper cã toți actorii care au atribuții în aplicarea multilingvismului o sã înțeleagã cã aduce confort și stabilitate în loc de conflict și teamã.

Așteptarea mea în acest an este sã gãsim deschiderea necesarã pentru aplicarea corectã a multilingvismului în orașul-comoarã, Cluj-Napoca.