Mihail Gerald Manole despre Crucișãtorul șterpelit (Ellopott cirkáló) și Rejtõ Jenõ
Mihail Gerald Manole despre Crucișãtorul șterpelit (Ellopott cirkáló) și Rejtõ Jenõ

Fãrã preambul și descrieri introductive, P. Howard, autorul acestui roman de aventuri, ne introduce în plinã “caftealã” dintr-o cafenea din Pireu, situatã în apropierea docurilor, “frecventatã de cele mai cunoscute personalitãți din zonã”.

Mãciucã, Dom’ Doctor și Ruginã, cunoscuți drept Duhovnicii, poreclã generatã în urma unor divergențe cu doi matrozi francezi care au crezut cã e mai cu folos pentru ei sã pãstreze și banii și marfa furatã încredințatã lor de cei trei pentru vânzare. N-a fost așa, deși a trecut un an de la ispravã, întrebãrile au fost atât de dure încât unul dintre matrozi și-a dat obștescul sfârșit. Astfel, ajungându-se la porecla de Duhovnicii.

De cealaltã parte, Gealații, o “societate de într-ajutorare” care “se într-ajutorau pe ei înșiși, prin orice mijloace, inclusiv cu ranga și cu șișul”, se îndeletniceau în momentul de început al acțiunii la care suntem pãrtași, cu gâtuirea unui puști strãin de locuri, pe care Crocodilul, liderul gãștii, îl luase drept “ciripitor la gabori”.

        
Astfel, în urma bãtãii dintre cele douã gãști de la cafeneaua “La Cei Patru șobolani Mierliți” din portul din Pireu, se întovãrãșesc Duhovnicii cu puștiul pornit în cãutarea fratelui.
Din vorbele Puștiului aflãm cã fratele lui, Tom Leven, în urmã cu doi ani 
“era cãpitan de stat-major înarmata englezã. A lucrat ani de zile la o descoperire, o invenție tehnicã de mare însemnãtate. (…) Într-o bunã zi, când și-a terminat lucrul la invenție și a vrut sã raporteze forurilor competente cã-i pot testa prototipul, a aflat cã o invenție similarã a fost prezentatã de un coleg ofițer. (…) Cineva îi furase câteva din schițele mai importante. Tom Leven știa de-acum cã fãptașul nu poate fi decât logodnica lui, Helen Aldington, doar ea avea acces la el, doar ea petrecea ore-n șir în apartamentul lui, chiar și când el nu era acasã. S-a dus imediat la Helen. A urmat o scenã tensionatã. (…) Peste o jumãtate de ceas unul dintre oamenii de serviciu a intrat în apartamentul Helenei Aldington. A gãsit-o moartã, înjunghiatã cu un coupe-papier. La locul crimei au gãsit pãlãria lui Tom. Pe masa de scris au dat și de revolverul lui. (…) Nu existau dubii cu privire la vinovãția lui. L-ar fi arestat pe loc, dacã s-ar fi dus acasã, dar de-acolo plecase altundeva. S-a ascuns, disperat, la un amic de-al lui, cãpitanul Finley. Ziarele de searã comentau pe larg crima și acest cãpitan, (…) i-a venit în ajutor, îmbarcându-l sub un nume fals într-un avion militar care avea destinația Grecia. Tribunalul militar l-a judecat în contumacie, l-a degradat, l-a exclus din rândurile armatei și l-a condamnat la moarte.”

Rãmas între timp orfan, Puștiul primește vizita patronului celei mai mari fabrici de armament din Anglia, care-i propune sã porneascã în urma fratelui dispãrut cu tot cu invenția de o însemnãtate inimaginabilã, ținând cont cã invenția asemãnãtoare nu reușise, existând cele mai mari șanse ca tocmai concepția lui Tom Leven sã fie cea corectã. Suma oferitã de acest patron este de 50 000 de lire, o sumã fabuloasã, dacã luãm în considerare cã tot acest personaj, punându-i la dispoziție Puștiului suma de 500 de lire, a considerat cã i-ar ajunge acestuia sã dea de urma fratelui, “fie și în America de Sud sau Australia”.

Având zecile de mii de motive sã gãseascã un deținãtor al drepturilor de inventator, gașca Duhovnicilor purced la un drum presãrat cu toate ingredientele unei aventuri: Legiunea Strãinã, contrabandã de armament, Djibouti, Faraonu’, Rangoon, Morbitzer Barosanu’, biștari, Fred Jegosu’, Cașmir, o cãlãtorie sub nume false, Birmania și desigur, furtul unui crucișãtor.

Ritmul alert, descrierile scurte, dialogurile ușor de urmãrit, fac din cele aproximativ 140 de pagini ale romanului Crucișãtorul șterpelit, o scufundare plãcutã într-o lume brutalã din care rãzbate umanitatea, o lecturã plãcutã, de care te desparți cu o ușoarã pãrere de rãu.