Maghiarii își lasã aripile la Monumentul Aviatorilor
Monumentul Eroilor Aerului din București este cunoscut ca Monumentul Aviatorilor. Fiind situat pe intens circulatul bulevard cu același nume, este un punct de reper de neocolit pentru cei care sosesc din provincie, dinspre nord în capitalã.

Noi, maghiarii când ajungem din Ardeal în București, simțim acel nod în gât care prevestește șocul metropolitan, cauzat de mulțimea nãvãlind în sus și în jos, adicã de mișcarea numitã oficial: circulația capitalei. Mai pe ardelenește: maghiarul ajuns lângã acest monument își depune aripile ca sã se odihneascã, pânã va fi iar nevoie de ele.


Monumentul Aviatorilor

Puțini știu, cã acest monument, dedicat memoriei aviatorilor români, militari și civili, care au contribuit la dezvoltarea aviației, a fost proiectat și realizat între anii 1928–1935 de interesanta artistã  de pe malul Volgãi, Lydia Kotzebue și sculptorul maghiar, Fekete József. Mai pe înțelesul Bucureștilor: Iosif Fekete Negrulea.

                                                     Monumentul Eroilor Aerului

Impunãtorul monument are o înãlțime de 20 metri, fiind compus din sculpturi de bronz, așezate pe un postament de beton armat, placat cu piatrã de Banpotoc (o micã localitate pitoreascã din apropierea Hunedoarei, cu un calcar valoros, preferat și de Brâncuși). Deasupra obeliscului este așezatã o statuie înaltã de 5 m, cântãrind 5 tone, care ilustreazã omul zburãtor, având aripile desfãșurate.

Construcția monumentului a durat mai bine de opt ani

În anul 1923 a fost format un comitet pentru construirea Monumentului Aviatorilor din care au fãcut parte: prințul Carol – viitorul rege Carol al II-lea –, prof. dr. Ion Cantacuzino, generalul Vasile Rudeanu, colonel medic aviator Victor Atanasiu, precum și aviatorii Cornel Olãnescu și Mihai Oromolu. Comitetul a cerut inițial sculptorilor Ion Jalea, Alexandru Severin, Cornel Medrea și Ion C. Dimitriu-Bârlad sã prezinte, contra cost, câte un proiect al monumentului.

Comitetul a considerat cã proiectele nu reprezentau spiritul sacrificiului aviatorilor, și a lansat un concurs public cu premii totale în valoare de 40.000 de lei pentru construirea monumentului și a invitat mulți artiști, pictori, sculptori sã participe. La concurs au fost prezentate machetele realizate de 14 sculptori, acestea fiind expuse la Ateneul Român în ziua de 2 iulie 1925 pentru a permite publicului sã voteze în mod secret proiectul câștigãtor.

Trei lucrãri au fost premiate (Spridon Georgescu, Lydia Kotzebue și Ion Schmidt-Faur), însã și de aceastã datã, comitetul nu a considerat niciuna din lucrãri demnã de execuție. Mai târziu s-a încercat invitarea unui artist din strãinãtate sã realizeze monumentul, însã aceste demersuri au eșuat. În final, dupã doi ani, a fost aleasã macheta realizatã de Lydia Kotzebue, acceptându-se totodatã ca aceasta sã colaboreze cu alți sculptori sau arhitecți pentru realizarea monumentului. În iulie 1927, pentru aprobarea finalã a proiectului, comitetul i-a cerut Lydiei Kotzebue sã realizeze pânã la 1 octombrie o machetã la scara 1/4.

Din lipsã de timp aceasta nu s-a putut materializa, astfel cã pentru realizarea statuilor, Kotzebue s-a adresat sculptorului Ion Jalea. Acesta a refuzat însã oferta și l-a recomandat pe tânãrul sculptor Iosif Fekete, astfel cã la 27 octombrie 1927 comitetul a putut aproba definitiv lucrarea.

Sculptorul Iosif Fekete intrã în scenã

În anii 1928–1929 sculptorul Iosif Fekete a realizat cele patru sculpturi în argilã și le-a turnat în gips în mãrime naturalã. În 1930 lucrarea putea fi turnatã în bronz. Statuile au fost turnate în bronz la Turnãtoria V.V. Rãșcanu din București, lucrarea fiind terminatã abia în iunie 1935. Monumentul a fost dezvelit cu mare fast la 20 iulie 1935. Ulterior, Ion Jalea a afirmat cã drepturile morale asupra lucrãrii îi revin sculptorului Iosif Fekete, iar critici de artã, precum Mircea țoca, au considerat cã realizarea monumentului trebuie sã-i fie atribuitã integral lui Iosif Fekete, care a modificat total mica machetã prezentatã la concurs de Lydia Kotzebue.

Despre „relațiile de muncã” dintre Lydia Kotzebue și „sculptorul sãu angajat” Fekete, se pot citi multe amãnunte interesante în volumul Hildei Hencz, intitulat BUCUREșTIUL MAGHIAR1  (Scurtã istorie a maghiarilor din Bucuresți de la începuturi pânã în prezent).

Iatã un pasaj interesant:

„Student fiind, Fekete a expus la Salonul oficial încã din 1925 și a obținut un premiu. Dupã terminarea serviciului militar, la recomandarea sculptorului Jalea, a lucrat un an și jumãtate în atelierul Lydiei Kotzebue, între 1928 și 1929, având mânã liberã în realizarea Monumentului Aviatorilor , dupã o machetã sumarã conceputã de aceasta. Detalii despre perioada în care Fekete a adus modificãri machetei și a coordonat lucrãrile pregãtitoare pentru realizarea monumentului pânã în faza turnãrii sale în bronz, ne-a oferit Corneliu Vasiu, fãrã sã menționeze contribuția creatoare a acestuia; totuși, publicã macheta realizatã de Kotzebue, dându-ne în acest fel posibilitatea de a observa deosebirile fundamentale de concepție artisticã dintre machetã și monumentul cunoscut astãzi.”

                                                 Fekete József – Iosif Fekete Negrulea

La inaugurare numele celor doi coautori nu au fost inscripționate, ulterior în 1983 consemnându-se inscripționarea numelui pe monument numai a unuia dintre aceștia – Lydia Kotzebue.

Numele lui Fekete lipsește…

Despre aceastã doamnã interesantã Lidia Kotzebue, nãscutã pe malul Volgãi cunoaștem relativ puțin, dar din notele fiului sãu Rostislav Kotzebue putem urmãri principalele stații ale vieții sale, de la Volga în Bolgradul basarabean (azi regiunea Odesa), pânã în București respectiv Moara Domneascã (Ilfov). Iatã câteva aspecte din notele fiului sãu, Rostislav Kotzebue.2

                                                                 Lidia Kotzebue

„Mama mea, nãscutã Suchanova, s-a nãscut pe malul fluviului Volga, în orașul Saratov, la 9 decembrie 1885. În preajma rãzboiului ruso-japonez, ea s-a mãritat cu Gladky, care, fiind mobilizat în timpul acestui rãzboi, a dispãrut pe front. Era obiceiul în Rusia ca femeile, în timpul rãzboiului, sã se ducã voluntare pentru îngrijirea rãniților. Mama mea s-a înscris la un spital de campanie, cu care, pânã la sfârșitul rãzboiului, a colindat jumãtate din Rusia. În acest timp ea a fãcut cunoștințã cu tatãl meu, care, fiind militar și având osul piciorului rupt de o schijã de obuz, a fost transportat la spitalul unde ea fãcea servici.(…) În 1919 ajungând la Bolgrad (Basarabia), ea a deschis un magazin de jucãrii din lemn, carton și alte materiale. De asemenea sculpta capete de pãpuși, pe care, dupã ce erau arse la cuptor, le picta și le fãcea corpuri și îmbrãcãminte. Când tatãl meu a fãcut acolo o fabricã de cãrãmidã, țiglã și olãrie, ea fãcea din humã pești, pãsãri și alte animale pe care le lipea de oale înainte de a fi smãlțuite și arse la cuptor. Aceste basoreliefe atrãgeau țãranii și olãria se vindea foarte bine. Când pãrinții mei au abandonat Bolgradul, mutându-se la București, mama a fãcut în 1923 sau 1924 o expoziție de sculpturã în sala Mozart pe Calea Victoriei. În timpul acestei expoziții au fost vândute mai multe figurine.”

Dar cine a fost maghiarul Iosif Fekete?

Viața lui nu este mai puțin zbuciumatã ca a doamnei Lydia Kotzebue și este plinã de evenimente.

S-a nãscut la Hunedoara, mama sa era Járdányházi Júlia din Tușnad, iar tatãl lui era Fekete József, siderurgist hunedoarean. școala primarã o urmeazã în Hunedoara, liceul la Miercurea Ciuc, apoi in Odorheiul Secuiesc, Alba Iulia, Turda. Soarta îl aduce înapoi în orașul sãu natal Hunedoara – în apropierea curții spirituale a pietrei/calcarului de Banpotoc (o localitate cu “accent etimologic maghiar”, adicã Bánpatak3 ) – , unde devine lãcãtuș.

În 1921 ajunge în București, unde i se schimbã fundamental viața.

Fekete József s-a realizat ca sculptor la București. Primele sale mari experiențe artistice, impresiile care au desãvârșit evoluția, formarea lui sentimentalã l-au atins în acest oraș, aici a învãțat arta și meseria de sculptor. Avea doar unsprezece ani, când Monarhia Austro-Ungarã a declarat rãzboi Serbiei, declarație cu care a început nefastul rãzboi mondial.

Încã se aud armele când bãiețelul face primii pași spre a deveni bãrbat. Rãzboiul i-a afectat în mod indirect familia, prin faptul cã realitatea de pânã atunci s-a destrãmat. Tatãl lui, mic funcționar la furnalul din Hunedoara s-a îmbolnãvit grav, familia de șapte persoane trãind din micul ajutor primit. El fiind bãiatul cel mai mare, trebuie sã-și întrerupã studiile liceale fãcute cu ajutorul rudelor darnice. Era în anul 1918, când bãiatul Fekete a devenit ucenic la fabrica din Hunedoara, în aceastã ipostazã trãind sfârșitul rãzboiului.

La studii în capitalã

În 1921 a poposit la București, fiind printre primii tineri maghiari transilvãneni care au venit la studii și ca sã-și încerce norocul. S-a trezit în mijlocul unui alt mediu artistic ( probabil același șoc metropolitan care-i dã noduri în gât cãlãtorului transilvan lângã Monumentul Aviatorilor), care a avut un important efect asupra dezvoltãrii sale ca artist, în desãvârșirea personalitãții.

Fãrã București, fãrã legãturile cu artiștii români, fãrã prietenia lui Ciucurencu și Ladea, fãrã învãțãturile lui Paciurea și Oscar Han, fãrã influențele primite de la Jalea și Medrea, fãrã interacțiunea cu aceștia nu ar fi devenit ceea ce a fost sã fie la apogeul carierei sale.

Este de remarcat cã și-a pãstrat talentul nativ, stimulii interni, valorile spirituale, umane și artistice, valori care l-au ajutat sã fie statornic, sã-și pãstreze verticalitatea și în vremurile grele din anii 50 ai secolului trecut, și sã fie capabil în cele douã decenii petrecute în București nu numai sã primeascã, ci sã și dãruiascã. Spiritul lui și-a lãsat amprenta de neșters în Micul Paris, devenind parte a caracterului, a atmosferei acestui oraș – afirmã istoricul de artã Gazda József în monografia scrisã despre marele sculptor4 .

Refugiat la Budapesta

Autorul subliniazã faptul cã Fekete și-a lãsat amprenta și în viața artisticã a capitalei ungare, unde s-a refugiat în timpul pogromurilor Gãrzii de Fier, în anul 1941. Aici a realizat statuia lui Ady Endre în anul 1943, lucrare care a fost amplasatã la locul ei, în localitatea de naștere a poetului care astãzi îi poartã numele (din anul 1977: Adyfalva, jud.Sãlaj). Tot la Budapesta realizeazã sculptura din lemn monumentalã Sf. Anton de Padua, operã care în momentul de fațã poate fi vãzutã pe fațada bisericii franciscane din Novi Sad, Serbia. Una din cele mai frumoase lucrãri reprezentându-l pe secuiul Gheorghe Doja este tot opera lui, statuia face parte din colecția Muzeului de Artã din București.

Unde pot fi vãzute operele lui Fekete

Multe din lucrãrile sale monumentale pot fi vãzute și astãzi, nici o revoluție nu le-a înlãturat, probabil din cauza valorii lor artistice. Dar mai are multe lucrãri monumentale, care se ascund prin muzee, în loc sã înfrumusețeze parcurile din orașe, astfel statuile reprezentând artiștii Constantin Brâncuși, Bartók Béla și Horváth Imre.

În București dintre lucrãrile sale nu numai Monumentul Aviatorilor poate fi admirat, ci multe alte statui, reliefuri. Dar compozițiile sale pot fi vãzute la Alba Iulia, Oradea, Hunedoara, Novi Sad. Aceste lucrãri demonstreazã, cã Fekete face parte din avangarda sculpturii moderne central-europene – afirmã Gazda în monografia amintitã.

                                           Monumentul Cãpitanului aviator Dumitru Hubert
 

                                          Bustul lui Mark Twain din parcul Herãstrãu

Fãrã Monumentul Aviatorilor Bucureștiul nu ar fi ceea ce este astãzi. și nici Cimitirul Belu – Militar nu ar fi ce este fãrã Monumentul Cãpitanului aviator Dumitru Hubert. și nici multe edificii publice nu ar fi ceea ce sunt fãrã aportul lui Fekete – subliniazã autorul monografiei.

Puțini l-au cunoscut, puțini l-au acceptat

Omul, scund de staturã, retras din fire, cu fața-i strãinã, cu accentul maghiar nu a putut sã devinã nici din aceste motive centrul atenției vieții mondene bucureștene, chiar dacã succesul artistic a venit foarte curând, chiar de la primele apariții ajungând pe culmile succesului. Totuși: puțini aveau sã-l cunoascã, puțini l-au acceptat.

Dar rodul artei sale puternice – chiar dacã într-un mod mai balcanic – au fost acceptate de oraș. și chiar dacã ultimele patru decenii ale vieții lui le-a petrecut pe alte meleaguri, stabilindu-se la Oradea, și i-a schimbat și stilul artistic, el s-a format ca artist în acest oraș, aici s-a ridicat, de aici a pornit spre noi orizonturi artistice, spre noi realizãri.

Cinci decenii creatoare

„A învãțat totul, a știut totul ce putea ști un sculptor, dar s-a folosit numai de ceea ce a putut sã aducã la numitor comun cu propriile aspirații artistice. A fost un artist desãvârșit, maestru al formei, maestru al exprimãrii simțãmintelor. Cunoștințele sale au fost ieșite din comun, iar spectrul lui de forme a fost neasemuit de bogat. În cele cinci decenii, cât a durat activitatea sa creatoare, s-a aflat în permanențã printre cei mai buni” – subliniazã Gazda József în monografia dedicatã lui Fekete József.

Monumentul Aviatorilor este un punct de reper pentru cei care viziteazã orașul, pentru cei care vin aici cu diverse treburi, dar și pentru locuitorii urbei. Orașul ar fi mai sãrac fãrã aceastã lucrare, viața spiritualã a Bucureștiului ar fi mai sãracã fãrã opera lui Fekete.

Odihnește-te în pace, Fekete József – Iosif Fekete Negrulea!

–––––––––
 
1 Hilda Hencz:  BUCUREșTIUL MAGHIAR (Scurtã istorie a maghiarilor din București de la începuturi pânã în prezent); Editura Biblioteca Bucureștilor București – 2011
2 http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/monumentul-eroilor-aerului-file-din-dosar-iii-cine-a-fost-lydia-kotzebue-9791166
3Banpotoc în maghiarã înseamnã Pârâul banului (patak-pârâu)
4Gazda József: Fekete József; Pallas Akadémia,2013