Liniște turisticã la Gherla – povești  care riscã sã rãmânã nespuse…
Liniște turisticã la Gherla – povești  care riscã sã rãmânã nespuse…

Acum cinci ani, în 2011, soarta, (sau mai bine zis sistemul educațional românesc) m-a trimis la Gherla.

Am fost norocos: de atunci am aflat multe povești despre acest orãșel, care trebuie spuse.

Prima poveste pe care am auzit-o a fost de la domnul Perșa, un coleg, profesor de muzicã.. Am fost desemnați sã fim împreunã de serviciu pe coridoarele școlii și, pentru cã pauzele sunt lungi și timpul trece greu, am început sã discutãm. El mi-a povestit despre Congri, castrul roman care se gãsea la intrarea actualã a orașului, sub zidurile unei fabrici comuniste. Vechi locuitor a-l orașului, el a vãzut construirea Combinatului și descoperirile care s-au fãcut cu aceastã ocazie.

Clãdirile armenilor – cei care au clãdit acest oraș. Sârmele probabil apãrã monumentul istoric de turiști, ca nu cumva sã se poate face o pozã normalã…

A doua poveste se leagã de o monedã pe care mi-a arãtat-o o elevã. Era emisã de Francisc Rákoczi al II-lea. Fata a povestit cã s-au gãsit mai multe monede în același loc. Fiind din cupru, și astfel având o valoare scãzutã, am fost convins cã proprietarul a ascuns monedele în perioada în care rãscoala curuților a fost înfrântã, în așteptarea unor vremuri mai bune care nu au mai venit. Adevãrata poveste este însã mult mai tragicã. Am aflat cã în timpul rãscoalei curuților satul Gherlahida (podul Gherlei) a fost distrus în totalitate, locuitorii, între care cel mai probabil și posesorul micului tezaur, fiind uciși.

Una din capodoperele europene ale lui Alpár Ignácz. Câți știu oare, cã aceastã clãdire își are sora în persoana imponantei clãdiri UBB din Cluj?

A treia poveste se leagã de redactorul șef al acestui portal, Szabó Csaba. Fiind un fan al romanului scris de Gárdonyi Géza, Egri csillagok (Stelele din Eger, una dintre operele maghiare fundamentale) am citit cu mare interes „continuarea”, în care Szabó Csaba povestește soarta ulterioarã a eroilor asediului otoman de la Eger. Unul dintre acești eroi, Dobó István, ajunge voievodul Transilvaniei, dar nefiind agreat de nobilimea localã, ajunge sã fie închis în cetatea din Gherla. El, scrie Csaba, reușește sã scape prin împrejurãri demne de un film de aventurã: soția lui mituind gardienii.

Cetatea din Gherla ar merita și ea un roman: reconstruitã de Gheorghe Martinuzzi în jurul anului 1540 (fortãreața inițialã fiind mult mai veche), cetatea adãpostise familiile princiare în vremuri tulburi, fiind cea mai puternicã fortãreațã a Transilvaniei. În secolul XIX cetatea a fost transformatã în închisoare, aici sfârșindu-și zilele celebrul haiduc (în maghiarã betyár) Rózsa Sándor.

În perioada comunistã la Gherla au fost închiși mulți deținuți politici. Despre unul dintre aceștia, Teodor Mãrgineanu, am scris într-un articol anterior.

Nu am pomenit despre armeni, adevãrații fondatori ai Gherlei, Armenopolisului. Frânturi din povestea lor apare la tot pasul: la biserica lui Solomon, cel mai vechi din oraș, care mai are pe zid înscrisuri armenești, la casa Karacsony cu niște coloane superbe care înfãțișeazã zei.

Domnul Esztegár János, leaderul armenilor gherleni spune cã povestea acestui popor începe în 301, când armenii trec la creștinism, ei fondând primul stat creștin din lume.

                                 Sârme anti-turism… antifoto și antivideo.

Armenii din Transilvania au ajuns aici în secolul XVII, majoritatea lor fiind alungați din Moldova (mulți dintre ei având nume cu rezonanțe românești). Stabiliți în Bistrița și în orașe din secuime ei au intrat în conflict cu localnicii care nu au urmãrit cu ochi buni cã noii sosiți, asemenea lor, se ocupau de comerț. Astfel armenii au decis sã facã un pas curajos: și-au fondat propriul oraș, Armenopolis. Fiind singurul oraș baroc de pe teritoriul României construit dupã un plan prestabilit, centrul orașului mã surprinde la fiecare pas cu câte o fațadã impresionantã sau o statuie.

Dacã tot am vorbit de armeni, ultima poveste se leagã de comoara cea mai valoroasã a armenilor din Gherla: pictura Rubens, despre care unii cercetãtori susțin cã autorul operei ar fi unul dintre ucenicii marelui artist. Când am prezentat aceastã teorie domnului Esztegár , acesta, uitându-se pe furiș spre mine a precizat cã într-adevãr aceasta este varianta susținutã de dușmanii armenilor.

El mi-a spus și povestea celebrei opere. Astfel o delegație a orașului ar fi fãcut o vizitã la Viena împãratului Francisc, care, fiind des ajutat financiar de cãtre armeni, i-a primit cum se cuvine și la plecare le-a oferit cadou orice picturã pe care o aleg. Ei bine, armenii ar fi ales acest Rubens, de care Francisc s-a despãrțit cu greu și care astãzi poate fi admirat în catedrala armeneascã aflatã în centru.

Din pãcate însã, moștenirea culturalã pare prea puțin respectatã de actualii locuitori. Cu toate cã în ultima vreme s-au fãcut restaurãri importante, Gherla, un oraș cu potențial turistic imens, pare sã stea în loc. De bisericã se ocupã domnul Esztegár care deschide ori de câte ori este nevoie capela lui Rubens (mai ales grupurilor de turiști care se îndreaptã spre Sic), în rest însã este liniște.

Povești  care riscã sã rãmânã nespuse…