La Paștele cailor – românii și maghiarii

La Paștele cailor – românii și maghiarii

La Paștele cailor înseamnã, în limba românã, un eveniment viitor atât de incert încât e aproape sigur cã nu se va petrece vreodatã. Formula are la bazã fluctuațiile datei Paștilor, care an de an se schimbã.

La fel, și-n acest an tocmai au trecut sãrbãtorile de Paște, ortodoxe și catolice, respectiv protestante, despãrțite de o sãptãmânã. În alți ani diferența crește pânã la o lunã însã din când în când Paștele cad în aceeași zi. Atunci și numai atunci, într-o anumitã tradiție transilvãneanã, mai mult sau mai puțin realã, cicã s-ar sãrbãtori și Paștele Cailor!

Sã detaliem. Adicã, zic unii (poate e o legendã idilicã, fãrã proiecție în realitatea practicã – așteptãm reacții din zona maghiarã, de confirmare sau de infirmare a acestui mit…) cã aceastã sãrbãtoare popularã ar fi de proveniențã ardeleanã, un obicei de negãsit în alte spații culturale.

                  

Concret, în Evul Mediu, în Transilvania, când românii își serbau Paștele, ungurii cereau de la ei caii ca sã-și lucreze pãmântul, iar când venea rândul maghiarilor sã-și serbeze Paștele, aceștia își împrumutau caii românilor. Potrivit calendarului, se întâmpla o datã la 2, 4, 7 ani sau cum reieșea din calcule, ca sãrbãtorirea Paștilor sã cadã în aceeași zi. Atunci era Paștele cailor, care apucau și ei sã se odihneascã!

Indiferent însã de substratul legendar, simbolic sau de doza de imaginar din povestea cu caii, mereu mã simt foarte bine în anii în care toatã lumea celebreazã Învierea Domnului în aceeași zi; era la fel de reconfortant ca de Crãciun, în frãmântatul meu Tîrgu-Mureș, când, deopotrivã românii și maghiarii – chiar dacã marea majoritate serba separat evenimentul – principial fãceau același lucru!
Era o concordie de atitudine, se gândeau la aceleași seturi de valori și de evenimente petrecute cu 2000 de ani în urmã. Sã fiu bine înțeles, nu fac vreo propagandã religiei, semnalez doar o similitudine de gândire, o „frecvențã de vibrație” comunã, ceva important și semnificativ care poate uni în acele zile oamenii, dincolo de limbã, tradiție, origini, istorie, prejudecãți și idealuri.

Însã chiar în timp ce terminam fraza anterioarã, m-a luat un frison: scriam „…și idealuri” și am realizat cã, în esențã, etnic vorbind, majoritatea dintre noi suntem separați chiar și în lucrurile care ne pot uni… Anul trecut, de pildã, era tocmai un „paște al cailor” adicã un Paști ecumenic, eveniment sincron ce se va mai petrece în 2017.

În noaptea Învierii, în centrul Tîrgu-Mureșului, pe 20 aprilie 2014, în cele douã procesiuni religioase de la catedralele Catolice și Ortodoxe oamenii s-au evitat, treceau unii pe lângã ceilalți aproape fãrã sã se priveascã în ochi. Stranie senzație, povesteau martorii cu care am stat de vorbã…

   

Pe de altã parte, scriam pe acest blog al Corbilor Albi, într-unul din materialele anterioare, cã nu sunt un eurosceptic ci un eurocinic; fãrã ezitare se poate translata aceastã credințã a mea și în zona interetnicului – dacã nici credința, valorile de tip divin nu reușesc sã ne uneascã, avem cu toții o problemã!…

În ortodoxie, existã realmente niște „paște ale cailor”, la Înãlțarea Domnului sau Ispas. O tradiție spune cã fecioara Maria, la nașterea lui Iisus în ieslea grajdului, pe cât de cuminți erau boii și oile, pe atât de gãlãgioși erau caii. Supãratã cã pruncul nu avea liniște din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus sã nu se sature de mâncare decât o datã în an, când Fiul ei se va fi înãlțat la Cer.

Astfel, Paștele Cailor e sãrbãtorit în joia din sãptãmâna a șasea de dupã Înviere, anul acesta pe 21 mai. și cum Paștele obișnuit nu are datã fixã, nici caii nu au un „paște” fix, de unde și expresia româneascã „la paștele cailor”, care semnificã o datã neștiutã încã, mai nou însemnând „niciodatã”.

Întrebare: simbolic sau real, are oare șanse concordia româno-maghiarã sã se petreacã vreodatã cu prilejul vreunui Paște ecumenic sau, dimpotrivã, la… Paștele cailor?