Își iubește patria sa, România, dar cu copilul sãu vorbește în maghiarã

Își iubește patria sa, România, dar cu copilul sãu vorbește în maghiarã
  
Campioana olimpicã de la Rio, Simona Pop abia este prezentã în presa românã, ba mai mult, mulți nici nu știu de ea. Magyar Nemzet publicã un interviu de suflet cu Simona, care ”Își iubește patria sa, România, dar cu copilul sãu vorbește în maghiarã”. Interviul a apãrut în ediția de Crãciun al celui mai citit cotidian maghiar, stârnind un interes uriaș pentru mesajul sãu legat de necesitatea înfãurãrii unei societãți bilingve firești în regiunile locuite de maghiari.
 
Jurnalistul Radványi Benedek a vizitat-o pe Simona Pop la Satu Mare (Szatmárnémeti), întrebînd-o despre Crãciun, credințã, sport și problemele conviețuirii româno-maghiare. Simona în aceastã zi de 25 decembrie împlinește 28 de ani; are tatã român și mamã unguroaicã.
 
           
  
– Crãciunul e sãrbãtoarea familiei și eu încã din copilãrie am asistat activ la slujba festivã romano-catolicã – spune Simona. – Am ajutat la împãrțirea cadourilor pentru copii și desigur am fost și ministrantã. Aceastã activitate a fost a fost practicã la propriu și la figurat, deoarece fiind ministrantã puteam sã stau jos, pânã ce în biserica arhiplinã nu prea aveai aceastã șansã. 
 
 
– Aveți un tatã maghiar și o mamã româncã. Pe ce limbã vorbiți cu Klára, care s-a nãscut dupã succesul de la Rio.
 
– Când soțul e acasã, vorbim în general în românã, însã când sunt cu micuța vorbim numai maghiarã, ascultând muzicã de copii ungureascã. Aș vrea sã cunoascã bine ambele limbi. Este primul an când nu merg la misa de noapte de Crãciun. Am mai dus-o pe Klara la bisericã și a fost cuminte. Dar în acest an o las sã doarmã…
 
– Pentru ce v-ați rugat în copilãrie, fiind așa activã în cadrul comunitãții maghiare româno-catolice?
 
– Ca și copil mã rugam sã fiu campioanã. La toate misele m-am rugat sã devin campioanã, când voi fi mare. Apoi, în adolescențã am ”dezvoltat” rugãciunea cu ”sã fiu campioanã și sã am o famile fericitã”.
 
– Rugãciunea fãcutã cu voce tare în limba maghiarã pentru a intra în finalã cu echipa României a atras atenția românilor și maghiarilor așișderea…
 
– Da, presa a preluat-o ca și pe ceva exotic, mai ales cã eram așa de încordatã cã m-am rugat sã se aprindã lumina roșie deși aveam nevoie de cea verde… – spune Simona zâmbind.
 
– Colegele mã considerau un pic mai altfel oricum, deoarece eu mã sculam în zori sã mã duc la slujbã religioasã. Sunt credincioasã și toatã lumea știa asta…
 
 
În timpul multelor concursuri la care am participat, intram în fiecare bisericã romano-catolicã. Am și spus fetelor: pãi eu nu vreau sã vã ademensc sã veniți cu mine, însã eu plec la slujbã…
 
 
– La CE de la Montreaux ați avut o mare bãtãlie cu Szász Emese, starul Ungariei. Aveți și o pozã cu ea, obținând medalia de bronz.
 
– Sunt în relații foarte bune cu Emese, m-a și invitat la nunta ei. Discutam și în pauze, spunând-ne ce simțim, ce șansã avem. Ungurii erau foarte buni, țineam pumnii pentru ei, deși ei se întoarceau în Budapesta fiind așteptați de miniștri și delegația, iar eu la Satu Mare, unde au ieșit sã mã întînpine copii de la juniori.
 
 
Primarul UDMR m-a primit cãlduros, spunând în Satu Mare peste tot, sã avem grijã de campioana noastrã…
 
– Acel afiș, pe care scrieți în maghiarã: Köszönjük Szatmár! (în românã: Mulțumim Satu Mare!) a fãcut furori.
 
– Da, a fãcut furori, deși era un mesaj simplu, un gest pentru un jurnalist, care m-a rugat sã fac ceva special pentru ziarul sãu. Eu am scris asta…
 
Traducere: Szabó Csaba
 
 
(Originalul vezi AICI)