Iredentismul nostru
Iredentismul nostru

Încet cu încetul renaște limbajul de lemn al vremurilor dictaturii național-șovine a Geniului Carpaților. În presa bucureșteanã apar deja zilnic articole în care putem citi despre „iredentismul maghiar”, „agenții strãine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

Nu este de mirare, deoarece presa din România a devenit una specialã în Europa, fiind singura din continent care nu se bazeazã pe informare și explicarea fenomenelor social-politice, ci se ocupã aproape exclusiv cu vânarea ratingului.


Odatã cu apariția crizelor social-politice majoritatea covãrșitoare a jurnaliștilor din România intrã în panicã, și comenteazã evenimentele cu aceeași patimã ca și cititorii, transformând astfel mass media într-un salon uriaș de bolnavi, plin cu oameni care nu știu cum sã înfrunte stresul, alegând ca singurul leac isteria. Astfel, orice eveniment ieșit din comun blochezã presa, care – neavând avantajul cunoașterii tematicii din care face parte evenimentul –, se comportã așa de panicat, încât omul de rând ar crede cã a cãzut o bombã atomicã.

În loc sã analizeze evenimentul respectiv și sã informeze cititorii despre antecedentele cazului amintit – deoarece nici un „eveniment” nu picã din cer fãrã sã aibã antecedente –, dându-le astfel o șansã de a înțelege fenomenul în sine, din care face parte și știrea la care ne referim, jurnaliștii se afundã în clișee de genul „iredentismul maghiar”, „agenții strãine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

În loc sã caute rezolvarea, respectiv calea de ieșire dintr-un conflict interetnic – oferind cititorului o șansã de a rãmâne cu ceva din evenimentul respectiv (sã învețe ceva) –, majoritatea jurnaliștilor se organizeazã într-un cor, și încurajându-se se așeazã de partea unora, huiduind organizat pe alții. Nici vorbã sã întrebi altera pars, nici vorbã de responsabilitate.

“Dã sã meargã, apoi dacã nu e adevãrat, asta e… Hârtia rabdã.”

Aceste atitudini neprofesioniste sunt rezultatul unei încercãri de a masca antologica inculturã a multora din mass media. Nu știi sã faci o analizã – te salveazã sloganele. Nu cunoști șirul evenimentelor din care face parte știrea ta – te salveazã clișeele. Când nu știi ce se întâmplã și ți-e rușine sã întrebi pe alții mai bine informați – te salveazã expresiile din perioada ceaușistã: „iredentismul maghiar”, „agenții strãine”, „anexarea Transilvaniei la Ungaria” și altele.

Mãcar de s-ar informa acești jurnaliști despre ceea ce înseamnã aceste noțiuni! Se aruncã cu expresia de „iredent”, fãrã a ști ce înseamnã asta. Vã dau douã definiții:

IREDENTÍSM s. n. Mișcare naționalã care revendicã anexarea la patria-mamã a unor teritorii populate de același grup etnic și care se aflã sub dominație strãinã. [Var.: iridentísm s. n.] – Din it. irredentismo, fr. irrédentisme.

IREDENTÍSM n. 1) Mișcare politicã (apãrutã în sec. XIX în Italia), care avea drept scop eliberarea unor teritorii aflate sub stãpânire strãinã. 2) Mișcare politicã șovinã ai cãrei adepți urmãresc anexarea la o țarã a unor teritorii în care conaționalii sunt în minoritate.

Ungaria fiind o țarã în care la nivel oficial nu se vorbește despre transcrierea granițelor, nu poate fi catalogatã iredentã. Cã are organizații iredente – da, așa este, însã trebuie sã știm cã în Europa toate țãrile democratice își au propriile organizații de extremã dreapta. Nu existã democrație fãrã organizații de extremã dreapta. Ba mai mult, în România majoritatea partidelor au secții șovine.

Dar atenție, și România pare a milita pentru schimbarea granițelor trasate dupã Al Doilea Rãzboi Mondial!


„Unirea cu Basarabia!” – este un slogan iredent. Grupurile care militeazã pentru acest lucru, sunt grupuri iredente. În România sunt multe organizații de acest gen, în Ungaria – și în Transilvania – iarãși sunt multe. Dar sã nu uitãm esența: Ungaria oficial nu militeazã pentru schimbarea granițelor. Dar România?

Dacã este așa, atunci de ce arãtãm cu degetul spre țãri care oficial nu sunt iredente? De ce nu vedem cu toții iredentismul tuturor? De ce nu vedem iredentismul nostru? De ce inducem în eroare cititorii, sugerând cã proiectul României de a se uni cu Republica Moldova este ceva foarte frumos și nobil, dar când apar tinerii exaltați maghiari și vorbesc despre Ungaria Mare, atunci e foarte grav.

România Mare da, Ungaria Mare nu.




Dacã apare inscripția „Basarabia pãmânt românesc”, este ceva foarte normal. Dacã apare inscripția „Secuimea nu e România”, e gata, a picat bomba atomicã.

Unora da, altora ba.

Interesantã viziune a jurnaliștilor și a politicienilor. Dupã aceea ne mirãm, cã nimeni nu mai înțelege nimic, și sãrãcia presãratã cu subinformarea gravã aruncã România în fundul Europei, fãcând din ea o țarã unde energiile societãții nu sunt dirijate spre a clãdi ceva, ci orientate spre clișee, slogane.

Cã e mai ușor sã te ascunzi dupã slogane, decât sã recunoști realitatea.