Luni, 25 Martie 2019
Luni, 25 Martie 2019


Spooort! / Paraolimpiada Rio. Ungaria - România 18-1

Paraolimpiada Rio. Ungaria - România 18-1


Citesc în presa maghiară, cum se agită lumea în Ungaria la câte o nouă medalie la Paraolimpiada din Rio 2016, și cum se întrec portalurile de sport în a analiza cât mai obiectiv aceste rezultate. Explicația e simplă: în Ungaria persoanele cu dizabilități sunt în toiul luptelor pentru ca drepturile lor europene să fie aplicate în totalitate, cerând ca toate instituțiile de interes comun să aibă rampă și baie modificată pentru condiții speciale.



Ungaria fiind aproape de modelul european, cetățenii săi abordează această tematică ca una de importanță majoră, deoarece într-o democrație toți cetățenii sunt egali și toți au drepturi constituționale – plătind toți aceleași impozite.

O bună parte a presei maghiare a criticat rezultatele slabe ale sportivilor paralimpici ai Ungariei, care au obținut numai 18 medalii, 9 de bronz, 8 de argint și una de aur.

În presa din România nu prea am găsit informații despre Paraolimpiadă. După o „investigație” am găsit și tabelul de medalii ale țărilor participante, găsind România... pe ultemele locuri, alături de Pakistan, Indonesia, Filippiner, Mozmbik, Ceylon (Sri Lanka) și Arabia Saudită.



                                 Medaliații Ungariei la Paraolimpiada Rio 2016


Aceste realități și comparații – (Ungaria 18 medalii, România 1) m-au făcut să comentez această situație.
Fiind o persoană cu dizabilități, care cunoaște această lume, sper că nu voi fi înțeles greșit.

                                                                ***

”...Și împinge...trage... împinge...trage...bravooo....mai facem o dată și gata” sunau instrucțiunile kinetoterapeutei, Lidia în sala de gimnastică a unui centru de tratament din Ardeal.

Pentru persoanele cu dizabilitate gravă este strict recomandat zilnic căte 2-3 ore de gimnastică medicală, mai ales la copii și la tineri, sau în cazul unei boli de acest gen, în perioada inițială, când încă se mai poate spera la o șansă de vindecare.

”...Întoarcem capul pe saltea la stânga...la dreapta...încă puțin și cu mai mult efort, chiar dacă doare...nu ne plângem, facem...”

Mișcări simple ce la unii merg automat pentru alții înseamnă un chin, o luptă permanentă, sau da, chiar putem spune că este o provocare din partea universului. Annamaria era puțin mai retrasă. Nu zâmbea, nu se uita urât, dar nici frumos, nu comunica în plus, nu lega prietenii cu nici un pacient. Ea își făcea treaba.
Fiind pacienta Lidiei, când intram în sală o căutam cu ochii: ”dacă mă vede vine la mine...mie cu ea îmi place să fac gimnastica...am nevoie de încurajarea ei, de zâmbrtul și de veselia ei”. Ajungând la vârsta adolescenței, eram deja sătulă de gimnastică și de toate. Lidia însă, cu personalitatea ei atrăgătoare mă făcea să nu-mi pierd speranța și s-o iau de fiecare dată de la capăt fără plictiseală.

Dacă reușești să-ți prinzi mingea de ping pong în mână, te duc la olimpiadă și înfințăm o categorie nouă special pentru tine.”



Față de ceilalți copii din tura respectivă de tratament, eu nu am avut visuri olimpice. Mă bucuram mai mult de revista cu cele mai noi modele de modă ce urma să-mi fie adusă cât de curând. Dar atunci degeaba o căutam cu ochii, n-am dat de ea. N-a venit. Era doar Annamaria și se îndrepta direct către mine cu un chip rigid. ”Kezdhetjük?”/Putem începe?”

...Și am început: ”Fel...le/sus...jos..” și a sosit și timpul mingei de ping pong.

Am întins mâna după ea, a fugit...și iară tot așa. Tremuram de nervi. De când tot încerc și nu reușesc să prind mingea aceea afurisită. Și Annamaria a început să-mi vorbească, să mă calmeze. Mi-a atras atenția la ce să fiu atentă, cum să fac, mi-a explicat cu multă răbdare funcționarea mușchilor și efectele benefice ale diferitelor exerciții. Mi-a dat niște îndrumări care mi-au fost de folos și mai târziu în viață...și iată că am prins mingea. Era rece și plăcută la atingere, dar cel mai plăcut era acel zâmbet bine ascuns pe buzele Annamariei.

În momentul de față, Lidia și Annamaria sunt doar două exemple din categoria aceea largă pe care am întâlnit-o de-a lungul anilor: dovadă că noi aici în România avem mulți terapeuți inteligenți și bine pregătiți. Avem și multe persoane cu dizabilități: copii, tineri, chiar și adulți gata de treabă, care se antrenează zilnic cu speranța de a putea ieși din întuneric.

Se pune întrebarea:

Cum se poate că dintr-o țară așa mare și frumoasă, noi, românii nu am găsit mai mult de 12 persoane talentate pentru a fi reprezentanții noștrii la Jocurile Paraolimpice de vară din Rio de Janeiro 2016?
Ungaria, care nu e nici pe jumate cât România, a avut de unde să trimită 43 de reprezentanți talentați.

UNDE SUNT TALENTAȚII NOȘTRI? Îi lăsăm să curgă la vale în jos? Noi nu avem nevoie de ei? Nenea Vasile și Laci bácsi nu s-ar mândri cu lacrimi în ochi dacă nepoțeii le-ar aduce acasă cîte-o medalie?




Eu și singurul medaliat al Paraolimpiadei din Rio 2016 din România, sportivul nevăzător Alex Bologa

În majoritatea cazurilor, persoanele cu dizabilitate gravă și asistenții lor personali ar merita să fie premiați doar pentru simpla existență. Este de admirat puterea lor de viață cu care înving zilnic atacul bolii inițiale pe lăngă atâta umilință, marginalizare, dezinteres și discriminare cu care sunt tratați din partea organelor de conducere. 

Lăsăm talentații noștri să fie nevoiți să plece din țară pentru a-și putea susține identitatea și să se întoarcă

la Jocurile Paraolimpice în culorile altor țări?

Dar să nu uitați, oameni buni, vorba bătrânilor: ”Casa părăsită se dărâmă și curtea fără gazdă se va lăsa pe mâna invadatorilor....”

Atunci pentru cine s-au zbătut atâta bunicii noștri?

                                                             ***
Manipulând greu calculatorul, mi-a luat destul de mult timp până am găsit fotografiile paralimpicilor medaliați unguri. Dar să găsesc poza singurului paralimpic din România, era și mai greu...


Tabelul medaliilor:

http://www.bbc.com/sport/paralympics/rio-2016/medals/countries/romania#romania






















 




Sus