Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Spooort! / Ungaria la Euro 2016

Ungaria la Euro 2016

Deceniile care au trecut fără prezența Ungariei la campionate internaționale de anvergură ale fotbalului, au contribuit într-o bună măsură la formarea unei întregi generații de tineri maghiari, care au crescut fără cunoașterea fenomenului Echipei de Aur a Ungariei, finala din 1954 și efectul acestei decepții generalizate asupra izbucnirii revoluției anticomuniste din 1956.

Cei care s-au născut în anii 80 nu știu nici de ultimele zvâcniri ale fotbalului maghiar, când numele lui Nyilasi și Détári contau în Europa, și nici măcar Brazilia nu s-a dus acasă din Budapesta fără să primească 3 goluri.



                                                                       Puskás...

Dispariția fotbalului maghiar de pe scena mare a lumii a fost greu digerată de maghiarii din Transilvania, deoarece meciurile echipei Ungariei erau trăite de ei cu sufletul la gură în acele case unde TV Ungaria putea fi – cât de cât – recepționată.

Noi stăteam în cartierul Gheorgheni într-un bloc turn unde aproape jumătate din bloc era ori maghiar, ori comunica un pic ungurește. Ca să putem vedea meciurile Ungariei – pe ecrane cât de cât clare – aveam de ales între patru variante.

1. Să construim în regim hobby o antenă „pentru maghiari”. În oraș circulau tot felul de schițe și modele, printre altele și una „de miracol”, deoarece conținea – dacă țin bine minte – numai două elemente. Cu o săptămână înaintea meciurilor, pe acoperișurile blocurilor au apărut tineri maghiari peste tot, amplasând tot felul de antene improvizate.

2. Să găsim un loc în zona Gării, unde datorită șinelor – cel puțin așa s-a explicat pe atunci – „intră TV Ungaria”. Eu aveam o mătușă ce locuia într-o casă cu curte în această zonă, așa că aveam locul asigurat la „spectacol”. S-a pus televizorul Sport pe o masă înaltă făcută pentru acest scop. Erau puse scaune în 5 rânduri, câte 6.



În primul rând stăteau cei de-ai casei și vecinii (doară curtea era comună). În rândul doi și trei generația părinților mei: tatăl meu, unchii mei, rude, prieteni apropiați. În ultimele rânduri stăteam noi, tinerii. Aici era loc mai mare (se putea și fuma, că nimeni nu te observa). De obicei aduceam și prieteni și prietene cu noi, că la acea vreme era un statut aparte să ai „loc pentru meciul ungurilor”. Țin minte meciul cu Norvegia de atunci, de golul lui Kiss Laci (2-1). Strigam: Hajrá magyarok! Hajrá magyarok! – de parcă am fi pe Népstadion.

3. A treia variantă era cea mai complexă și pătimașă. În pădurea din Făget – care se extinde deasupra Clujului – erau poieni, unde pătimașii fotbalului aduceau televizoare și antene portabile. Aici trebuia să ceri voie să te lase „în poiana lor”... nu se știa cine ești și cu ce scopuri umbli în Făget seara. Aici am văzut Ungaria-Brazilia 3-0, și țin minte cum prietena mea s-a uitat la noi la golul 3. – Voi nu sunteți normali, așa urlați că vine Securitatea peste noi... ați înnebunit cu toții?

Apoi a venit seceta cu acel 6-0 suferit cu Uniunea Sovietică.

Maghiarii din Transilvania erau nevoiți să-și schimbe atitudinea față de fotbal. Nu aveau cu cine să țină...

Unii au incercat să încurajeze România, dar atmosfera șovină încurajată de la cele mai înalte nivele le-a luat multora cheful de a ține pumnii pentru România. Apoi a venit perioada CFR Cluj, o echipă unde atmosfera internațională încuraja regruparea acelor maghiari care iubeau fotbalul.

Perioada cea mai grea a fost meciul România-Ungaria, unde sute de suporteri țineau în mână tăblița care făcea referire la evenimentele tragice care au împins maghiarii în minoritate, dovedind cu aceste tăblițe (permise de organizatori) că în România ura împotriva maghiarilor este oficializată.

Iată însă, că Ungaria, după zeci de ani iarăși își câștigă locul la un turneu internațional. Meciul decisiv – cu Norvegia – am vizionat pe pagina MTV4, fără patimi. La un moment dat m-am și întrebat: ce se întâmplă cu mine, bătăliile mele zilnice pentru a-mi păstra cu demnitate europeană identitatea mea de maghiar m-a făcut chiar așa de călit, că nu mai am sentimente? Sau mi-e frică să-mi arăt bucuria?

Ba chiar și în acele momente când fiul meu de 18 ani a intrat în camera mea, spunând agitat „Tati, suntem la 3 minute de Euro...” m-am gândit nu la această reușită națională a noastră, a maghiarilor ci la faptul, că acest băiat, iată, urmărește meciurile Ungariei, deși eu foarte rar pomeneam de aceste lucruri, lăsând pe el să decidă, dacă vrea să calce pe urmele mele, sau nu.


http://www.nemzetisport.hu/magyar_valogatott/video-igy-reagalt-a-lengyel-kommentator-priskin-goljara-2450491

     


Numai pe la miezul nopții mi-am permis o abia observabilă lacrimă de bucurie, când am auzit cum s-a bucurat comentatorul polonez de golul maghiarilor. Gol Priskina... czterdzie¶ci minuta... wêgierski...

Mulțumim Polonia.







Sus