Marţi, 17 Octombrie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017


Spooort! / Campioane! Campioane! Ole, ole, ole!

Campioane! Campioane! Ole, ole, ole!

Nu cunosc personal decât una din componentele echipei naționale de tenis de masă, care tocmai a câștigat Campionatele Europene, învingând o Germanie „blindată” cu jucătoare chineze, fiindcă nici Panzerele nu mai sunt ce au fost o dată. Și se fac mai nou tot cu piese chinezești. 



O știu pe Eliza Samara de când era mică, și locuiam pe aceeași stradă, la câteva case distanță. Avea vreo 5-6 ani când îi încredințam căruciorul cu fiul meu bebeluș, pe care-l plimba cu plăcere în susul și josul străzii. I-am urmărit parcursul legat de tenis cu interes, până când fata unui taximetrist constănțean ajunsese singura în stare să se bată, de la egal la egal, cu campioanele asiatice. În momentul acela am știut că pe strada mea crescuse o campioană, care moștenise ceva din tăria de neclintit a aromânilor sud-balcanici, din care se trage. 

M-am uitat la echipa națională de tenis de masă cu mai mult interes de atunci. Lângă Eliza era Daniela Dodean, o bănățeancă serioasă, din aceeași generație talentată, completând un duet redutabil. 

             

                                       Köszönjük, mulțumim! Hajrá, Szőcs Bernadett!

Dar pentru o echipă este nevoie de un nucleu de minimum trei fete talentate, așa că de la juniori li s-a adăugat Bernadette Szőcs, unguroaica din Târgu Mureș, cu fața de copil bosumflat, dar cu mâna de aur. Îmi place la ea modul în care i se transformă chipul în momentele cheie ale meciurilor. Din fața poznașă nu mai rămâne nimic, mușchii feței îngheață, doar ochii se mai mișcă vioi. Seriozitate dusă la maxim, singura cheie care deschide ușa succesului. 

Lângă ele, gata oricând să pășească în față, Irina Ciobanu și Adina Diaconu își așteaptă momentul. Când d-nul antrenor Viorel Filimon le va spune că unul din meciuri va fi a lor. 

Deci o bănățeancă trăind în Austria, o aromâncă din Constanța și o unguroaică din Târgu Mureș au strâns din dinți și ne-au făcut campioni europeni la tenis de masă. Pentru că diferențele de orice fel nu divid o echipă talentată, așa cum n-ar trebui să dividă nici un popor. 
Sărut mâinile voastre muncite, fetelor! 

P.S. România are 1000 de sportivi legitimati, Germania are 20.000, China 2.000.000. 





Sus